Reprezentanţii Consiliului Judeţean(CJ) Cluj au anunţat semnarea contractului pentru amenajarea a trei camere multisenzoriale în cadrul proiectului ”inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale.” Câştigătorul licitaţiei este Kreativity şi valoarea contractului este de 388.000 de lei. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă şi face parte din Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (Granturile SEE) 2009-2014.

 

Proiectele cu finanţare nerambursabilă de la început de an

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat în februarie 2015 semnarea contractelor de finanţare pentru două noi proiecte cu finanţare nerambursabilă. Aplicaţiile denumite “O lume nouă, veselă, pentru fiecare copil cu nevoi speciale” şi “Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale” au fost depuse de către Consiliul Judeţean Cluj în cadrul apelului de propuneri de proiecte “Copii şi tineret în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale” finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (Granturile SEE) 2009-2014. Oficialii CJ Cluj s-au mişcat rapid, astfel încât au reuşit să semneze primul contract în cadrul proiectului “Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale.”

Obiectivele generale ale proiectelor „O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale” şi „Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale” se referă, în principal, la creşterea gradului de incluziune a copiilor şi a tinerilor cu nevoi speciale prin implementarea unor servicii integrate educaÈ›ionale, inovative, de stimulare senzorială, social-comportamentală şi educaÈ›ie informală. Valoarea totală a celor două proiecte este de maxim 2.556.995,00 lei, sumă asigurată în totalitate de finanţator, proiectele urmând a se desfăşura pe o perioadă de 15 luni.

Mă bucură faptul că am reuşit să câştigăm încă două noi proiecte dedicate persoanelor cu nevoi speciale, proiecte care vor fi implementate în instituţii de învăţământ special aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean. În acest fel vom reuşi, fără a implica fonduri suplimentare din bugetul Consiliului, să oferim persoanelor cu nevoi speciale un plus în ceea ce priveşte condiţiile decente de viaţă precum şi posibilităţi crescute de recuperare şi integrare în societate” a declarat la vremea respectivă Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Proiectul “O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale” va fi implementat în opt  şcoli speciale care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj (Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Grădiniţa Specială Cluj-Napoca, Şcoala Gimnazială Transilvania Baciu, Şcoala Gimnazială Specială Huedin, Şcoala Gimnazială Specială Centru de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, Şcoala Gimnazială Specială Dej), urmând ca în cadrul activităţilor aprobate să fie amenajate camere de stimulare multi-senzorială pentru aplicarea terapiilor SNOEZELEN. De pe urma implementării proiectului vor beneficia nu mai puţin de 944 de copii cu nevoi educative speciale.

La rândul lui, proiectul „Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale” va fi implementat în trei unităţi de învăţământ special sau de asistenţă socială din subordinea Consiliului Judeţean Cluj (Liceul Tehnologic Special SAMUS, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Jucu, Centrul de Recuperare È™i Reabilitare Neuropsihiatrică Gherla), urmând ca în cadrul activităţilor aprobate să fie amenajate, de asemenea, camere de stimulare multisenzorială pentru aplicarea terapiilor SNOEZELEN. Totodată, în vederea integrării copiilor cu nevoi speciale selectaţi, prin proiect se vor organiza şi activităţi extracuriculare şi de petrecere a timpului liber şi acţiuni complementare de educaţie pentru sănătate. Numărul total de tineri care vor beneficia de pe urma implementării acestui proiect este de 265.

Terapia SNOEZELEN, denumită şi terapie multisenzorială, este folosită în special pentru tratarea copiilor cu dizabilităţi mintale, fiind o terapie care se realizează în afara comunicării verbale şi care induce beneficiarului anumite senzaţii cu scopul de a-i reactiva memoria şi de a crea sentimente de siguranţă şi relaxare.

 

Care este obiectivul proiectului

”Obiectivul general al proiectului il reprezinta creşterea gradului de incluziune a tinerilor cu nevoi speciale prin implementarea unor servicii integrate educaţionale, inovative, de stimulare polisenzorială, social comportamentală şi educaţie informală. Aceasta este de fapt cheia facilitarii incluziunii sociale promovate de program, creşterea calităţii vieţii tinerilor cu nevoi speciale prin facilitarea accesului lor la educaţie inovativă, intervenirea cu masuri specifice, individualizate pentru a rezolva probleme, care sunt multiple la aceasta categorie de tineri în situaţie de risc. Printre masurile proiectului care duc la realizarea obiectivului si implicit generarea de efecte pe termen lung sunt: asigurarea unui cadru securizat şi optim dezvoltării compensatorii a acelor laturi ale personalităţii lor care să le faciliteze integrarea socială pentru a depăşi barierele fizice, mentale şi sociale care stau in calea acceptării acestei categorii de persoane de către societate. Implementarea lor, in cadrul proiectului, va genera efecte pozitive pe termen lung, concretizate in acceptarea şi includerea lor în relaţiile şi interrelaţiile care se structurează în societate. Amenajarea şi funcţionarea camerelor de stimulare polisenzorială în cadrul instituţiilor alese pe toate nivelurile şi pe tot parcursul procesului educaţional pe care ne-o propunem are în vedere asigurarea continuităţii intervenţiilor de natură educativă inovativă, a confortului psihic dat de stabilitate într-un ambient plăcut”, arată oficialii CJ Cluj în descrierea proiectului.

 

Consilierii judeţeni au votat pentru un proiect pe cinci ani

Consilierii judeţeni au votat pentru ca proiectul de integrare a tinerilor cu nevoie speciale să fie derulat pe parcursul a cinci ani.

” Art. 1. Se aprobă asigurarea de către Judeţul Cluj, în calitate de promotor de proiect, a cheltuielilor necesare sustenabilităţii Proiectului ”Inovare prin acţiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale”, reprezentând:

  1. costurile pentru susţinerea la acelaşi nivel a activităţilor proiectului pentru o perioada de minim 5 ani;
  2. costurilor pentru asigurarea bunurilor achiziţionate şi a spaţiilor dotate pe întreaga perioadă de sustenabilitate (minim 5 ani de la terminarea finanţării);
  3. costurilor neeligibile posibile care pot apărea în timpul perioadei de implementare.

Art. 2. Cu punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, prin Direcţia Generală Buget-Finanţe, Resurse Umane şi Direcţia Dezvoltare şi Investiţii.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului judeţului, în termenul prevăzut de lege, Direcţiei Generale Buget-Finanţe, Resurse Umane; Direcţiei Dezvoltare şi Investiţii; Fundaţiei Estuar, precum şi Prefectului Judeţului Cluj şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Judeţean Cluj şi pe pagina de internet „www.cjcluj.ro” ”, se arată în proiectul de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.