La Gala „Inovație și calitate în sectorul public”, organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), Consiliul Județean Cluj a fost distins cu premiul I la finalul anului trecut. Acesta a fost acordat în cadrul Competiției celor mai bune practici din administrația publică din România, ediția a XIV-a.

Consiliul Județean Cluj a realizat o performanță remarcabilă în domeniul administrației publice prin digitalizarea sectorului urbanistic. Acest lucru a fost realizat prin emiterea certificatelor de urbanism în format digital, fiind o premieră națională. În acest context, Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a explicat cum a evoluat digitalizarea la instituția pe care o conduce.

„Toți care au construit în viața asta ceva știu că trebuie să aibă acte la casă. Acum există acest sistem simplu de a oferi clujenilor toate actele fără să mai umble după documente, fără să mai stea la cozi. Trebuie să știe că CJ Cluj este singura instituție din România care emite certificat de urbanism, care se poate obține printr-o simplă cerere online.

După emiterea certificatului de urbanism noi specificăm care sunt următorii pași pentru obținerea autorizației de construire. Și asta este tot în format electronic. Autorizația se poate ridica online fără să necesite deplasarea undeva. Și taxa se poate plăti tot online. După aceasta, certificatul de atestare a construcției se obține la fel.

Sunt trei elemente importante pe care noi le aplicăm deja. Nu se aplică nicăieri în altă parte în România. Acele trei acte emise au aceleași valoare ca cele obținute în mână. Au aceeași valoare juridică. Pentru că sistemul funcționează bine, urmează etapa a doua. Încercăm să obținem noi avize în locul oamenilor pentru a nu mai sta la cozi și a irosi timpul. De exemplu, avizele de la gaz, apă-canal, păduri, etc”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.

„Cetățeanul va depune cererea la Consiliul Județean, iar forul administrativ județean va plimba dosarul și va verifica situația electronic, iar avizele vor fi obținute tot online. Îi încurajez pe toți clujenii să depună pentru documente online deoarece este mai ușor pentru toată lumea”, a mai adăugat Tișe.

Citește și: Fostul șef al Baroului Cluj contestă traseul Centurii Metropolitane

1 COMENTARIU

  1. Socant,o institute corupta pana in maduva oaselor sa fie premiata pentru corectitudine.Dar traind in Romania intr-adevar nu trebui sa ne mire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.