Reprezentanții Consiliului Național Secuiesc cer ca România să nu fie primită în Schengen din cauza modului duplicitar în care statul tratează minoritățile.

„Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar al României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani.

După schimbarea de sistem, România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei. S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile confiscate în mod arbitrar de regimul comunist.

Șeful statului de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea a fost blocată. Mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite”, se arată în scrisoarea semnată de preşedintele CNS, Balázs Izsák, potrivit Hirado.

Semnatarii scrisorii susțin că România nu respectă drepturile minorităților. „România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE.

Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca țara să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român să respecte angajamentele asumate anterior”, se mai arată în document.

Cartea autonomiei

Consiliul Naţional Secuiesc cere ca România să recunoască autonomia zonelor unde majoritatea populației aparține unei minorități. „Carta europeneană a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, prevede, la aticolul 11, că în zonele, unde persoanele aparţinând unei minorități formează o majoritate, au dreptul să dispună de o administraţie locală sau autonomă, sau, respectiv, de o situaţie de drept deosebită, corespunzătoare cu situaţia lor istorică şi teritorială, în acord cu legile interne ale statului“, se mai arată în document

2 COMENTARII

  1. asta este subminare a statului de drept..unde sunt autoritățile….Toți semnatarii trebuie arestați pe loc………pt infracțiuni la adresa SIGURANTEI NATIONALE…..

  2. V.Orban a „investit „prin ong-uri ( banii nu pot fi urmariti)un miliard de euro in politicienii din România- nu romani- pentru a le amortii sentimentele de patriotism .Din aceasta cauza nu se implica in combaterea atacurilor la existenta statului roman.Din studii rezulta ca in fsn (psd pnl udmr aripile și minoritarii) majoritari sunt cei cate au participat la jefuirea statului de mii de miliarde sau au jurat credinta altor tari – deci nu pot fi acuzati de patriotism .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.