Consiliul Național Secuiesc (CNS) dorește strângerea semnăturilor la nivel european pentru protecția regiunilor naționale astfel încât să se formeze o nouă mișcare ento-regională europeană. Cu toate că perioada de prelungire cu 6 luni a termenului limită pentru strângerea semnăturilor a expirat, acestea nu sunt nici în prezent suficiente pentru a ridica problema regiunilor naționale la nivelul factorilor de decizie europeni.

Președintele CNS, Balázs Izsák, a subliniat ieri, în cadrul unor declarații oferite agenției de presă ungară MTI, că mișcarea etno-regională în cauză trebuie clădită permanent, astfel încât speră că la un moment dat vor avea toate voturile necesare strânse.

Context

Comitetul cetăţenesc al iniţiatorilor s-a adresat, la începutul lunii octombrie, vicepreşedintelui Comisiei Europene, Vera Jourová, şi a solicitat prelungirea termenului de strângere a semnăturilor cu încă trei luni, a explicat Balázs Izsák. Potrivit politicianului, acest lucru este posibil datorită hotărârii adoptate anterior de Consiliul European şi Parlamentul European care prevede că, dacă va izbucni un nou val al epidemiei de coronavirus, termenul poate fi prelungit.

Balázs Izsák a declarat că numărul semnăturilor a crescut cu 80.000 în ultimele şase luni, acestea fiind adunate exclusiv pe platforme online, din cauza epidemiei. Preşedintele CNS a subliniat că, în comparaţie cu alte iniţiative cetăţeneşti europene în curs, cea lansată pentru protecţia regiunilor naţionale este cea mai de succes după numărul semnăturilor adunate.

Acesta a subliniat că ultimele şase luni au avut beneficii care nu pot fi cuantificate, deoarece noi organizaţii s-au alăturat iniţiativei, au fost stabilite noi contacte, care sunt importante în stabilirea unei mişcări europene a regiunilor naţionale pe lângă crearea cadrului legislativ european. Printre rezultate, Balázs Izsák a menţionat adoptarea şi sprijinirea iniţiativei de către catalani şi de către sarzi.

După cum a explicat preşedintele CNS, el speră ca semnăturile necesare să fie adunate şi în Spania, Suedia, Belgia şi Letonia, deoarece scopul iniţiativei nu este doar atingerea numărului minim de semnături. Din acest motiv nu vor să se concentreze doar asupra unor ţări mici în care semnăturile sunt mai uşor de strâns. Este, de asemenea, important ca iniţiativa cetăţenească să aibă şi o relevanţă socială, şi să se găsească aliaţi pe termen lung.

Loránt Vincze, europarlamentar din partea UDMR şi preşedinte al Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), a anunţat, duminică, într-un comunicat, că este un succes parţial strângerea semnăturilor necesare în încă două state membre, astfel Lituania şi Croaţia s-au alăturat României, Ungariei şi Slovaciei, însă mai trebuie strânse în alte două state membre cota minimă de semnături pentru ca iniţiativa să aibă un succes deplin, scrie flux24.ro.

Politicianul a amintit că, în momentul în care a început strângerea semnăturilor, s-a angajat ca UDMR şi FUEN să susţină, prin intermediul relaţiilor lor europene, colectarea semnăturilor, iar acum, în Croaţia şi Lituania, datorită acestor relaţii, s-a ajuns la succes, se arată în comunicat.

Acesta consideră că procesul de strângere a semnăturilor merge bine şi în Spania, datorită partenerilor basci şi catalani, unde au fost deja adunate 25 000 de semnături din cele 40 000 necesare. În cazul Sloveniei, mulţi au lucrat pentru cele 6 000 de semnături obligatorii, dar este nevoie de o cooperare şi mai susţinută pentru a reuşi, a explicat Vincze Loránt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.