Episcopul ortodox de Oradea Ioan Mihãlþan a fost mazilit
Episcopul ortodox al Oradiei,
Prea Sfinþitul Ioan Mihãlþan,
se aflã în imposibilitate
de a-ºi continua activitatea
de pastoraþie. Mihãlþan
este imobilizat la pat
datoritã unei paralizii la
ambele picioare. În locul
lui, la buna “chivernisire” a
episcopiei, vegheazã episcopul
vicar Petroniu Sãlãjanul
ºi vicarul administrativ,
Vasile Bota. Recent, un
cotidian regional prezenta
pe larg scandalul în care a
fost implicat PS Petroniu
Sãlãjanul ºi unul dintre aghiotanþii
sãi, Marin Puº-
caº, impus de Petroniu, ca
preot în satul Þileagd, în
urma unui concurs dubios.
Influenþa de care se bucurã
Petroniu Sãlãjanul nu este
întâmplãtoare. Alãturi de
Vasile Bota ºi sub stricta
supraveghere a decanului
Voicu, acesta a pus mâna
pe hãþurile episcopiei dupã
ce l-a scos în decor pe episcopul
Ioan Mihãlþan. Conspiraþia
ºi îndepãrtarea lui
Mihãlþan este, de fapt, un
episod într-o tradiþie secularã
bine pãstratã ºi aplicatã
în BOR – “sacrificiul
patriarhului”. Cazul mitropolitului
de Ardeal, Nicolae
Mladin, a arhiepiscopului
de Cluj, Teofil Herineanu,
sau mai recenta loviturã de
palat de la Sibiu, semnatã
de PS Visarion în detrimentul
mitropolitului Plãmãdealã
sunt tot atâtea
exemple în acest sens.
Cornel Melinte
Episcopatul bizantin este o misiune pe
viaþã. Doar în cazurile excepþionale un
episcop ortodox este îndepãrtat din poziþia pe
care o ocupã. În acest contex, lupta pentru
câºtiga bunãvoinþa ierarhului este o situaþie
fireascã în rândul preoþilor ºi a eventualilor
episcopi secundari. Situaþia se agraveazã în
timp ce episcopul primat îmbãtrâneºte ºi-l mai
lasã puterile. Vidul de putere duce la lupte
intestine ºi chiar la maziliri cu iz otoman. În
aceastã situaþie se aflã Episcopia Oradiei.
Episcopul vicar, Petroniu Sãlãjanul, ºi vicarul
administrativ, Vasile Bota, foºti colegi la facultatea
de teologie de la Cluj, au câºtigat lupta
cu episcopul Mihãlþan. La rândul lui, Mihãlþan
a pierdut lupta cu bãtrâneþea.
BOTA ºI PETRONIU,
ELEVII PROTEJATULUI LEB
Prea Sfinþitul episcop vicar, Petroniu Sãlãjanul,
ºi preotul Vasile Bota, au vârste apropiate.
Ei au o pasiune comunã – puterea. La rândul
lui, preotul Constantin Voicu, decanul facultãþii
de Teologie de la Oradea, nu este un
strãin al destinului de putere a celor doi. În
mod cu totul întâmplãtor, Vasile Bota ºi Petroniu
Sãlãjanul au fost studenþi teologi la Cluj, în
anii ‘92- ‘96, sub stricta supraveghere a profesorului
ºi, mai nou, decanului Vasile Leb.
Pãrintele decan Leb, este unul dintre
puþinii studenþi din sistemul teologic care au
plecat cu o bursã în Germania Federalã înainte
de 1989. Se vehiculeazã în anumite cercuri
cã, pentru a putea pleca la studii pe acea
vreme, erai invitat într-un birou, unde un tip cu
ochi albaºtri te pune sã semnezi o “declaraþie
de bunã purtare”. Nu putem spune însã cã
pãrintele Leb a fost colaborator al Securitãþii.
Cert este cã profesorul Voicu s-a dovedit
mãrinimos faþã de acesta.
AMICII TEOLOGI S-AU ÎNFIPT
În primul rând, în vara anului 1990, Voicu
i-a înlesnit venirea tânãrului teolog Leb ca
profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Precizãm cã lui Leb i s-au închis anterior mai
multe uºi în nas. Una dintre ele chiar la facultatea
din Sibiu. Unele surse ne-au informat
cum cã Voicu l-a “îndesat” pe lista de cadre în
timpul vacanþei de varã, când ceilalþi profesori
probabil fãceau bãi de soare. Cu siguranþã cã
relaþia dintre Voicu ºi Leb a fost ºi este
excelentã. Nu putem cunoaºte însã substratul
ei adânc. Cert este cã duetul clujean Petroniu-
Bota s-a catapultat la Oradea. De asta s-a
ocupat Voicu.
Primul a venit Petroniu, l-a urmat Bota,
venit, fireºte, cu “recomandare” de bunã purtare.
Nimic nu poate fi întâmplãtor în lume.
Unele surse spun despre vicarul Bota cã are
“darul suptului” ºi cã uneori confundã potirul
de împãrtãºanie cu damigeana. Nu putem ºti.
În ce-l priveºte pe vicarul Petroniu, acesta ºi-a
dus mai departe sarcina de familie, cãci tatãl
dânsului este preot.
APÃSÃTORUL VOICU
Ceea ce este cu adevãrat interesant în
diagrama Voicu – Petroniu – Bota este faptul cã
decanul Voicu nu este deloc strãin de mazilirile
popeºti devenite deja tradiþie. Acum fix
douãzeci de ani, Mitropolitul Ardealului,
Nicolae Mladin, era îndesat într-o maºinã ºi
exilat la mãnãstirea Sâmbãta. Se spune cã
una din mâinile care-i apãsau umãrul mitropolitului
pentru a-i face loc sub “pulpana”
maºinii ar fi fost ale profesorului de atunci –
Constantin Voicu. La acea datã, Voicu activa
ca profesor al facultãþii de la Sibiu. La scurt
timp, mitropolitul Mladin înnebuneºte ºi se
stinge în singurãtate. În locul lui, episcopul
Buzãului, Antonie Plãmãdealã, este numit
mitropolit de Ardeal. Voicu primeºte un loc în
fieful noului mitropolit, decan al facultãþii de
teologie de la Alba-Iulia. La rândul lui, mitropolitul
Plãmãdealã se bucurã astãzi din partea
vicarului Visarion Bãlþat de aceleaºi tratamente
pãrinteºti. Din galeria episcopilor “lucraþi”
de subalterni face parte ºi fostul arhiepiscop
de Cluj, Teofil Herineanu.
