Primăria Floreşti şi-a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea infrastructurii. Proiectul “Modernizarea drumurilor prin asfaltare şi extinderea reţelei de canalizare” a fost câştigat de către firma SC TCM NORD SA (Baia-Mare). Construct Perom, firma care se încăpăţânează de ceva vreme să pună beţe în roate primăriei Floreşti, a contestat în instanţă autenticitatea şi credibilitatea licitaţiei.

Comuna Floreşti a organizat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect proiectarea şi execuţia pentru modernizarea infrastructurii, ce ar cuprinde: modernizarea drumurilor comunale prin asfaltare şi extinderea reţelei de canalizare, lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale şi lucrări de construcţii, de fundaţie şi de îmbrăcare a autostrăzilor şi a drumurilor. Această procedură face parte dintr-un proiect finanţat prin programul FEADR Măsura 3.2.2., numit “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”.

Primăria a ales ca şi procedură modelul licitaţiei deschise, iar criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În conformitate cu prevederile contractului de finanţare procedurile de achiziţie publică privind proiectul integrat, trebuie finalizate într-un an calendaristic, calculate de la data semnării contractului de finanţare. Deoarece acest termen nu a putut fi respectat s-a solicitat prelungirea lui cu patru luni iniţial, iar mai apoi cu încă cinci. Conform programului revizuit achiziţiile trebuie finalizate până la data de 25.08.2010. Primăria Floreşti poate formula ultima cerere de plată până la data de 01.06.2010, dată până la care trebuie executate în întregime lucrările, în caz contrar există riscul pierderii finanţării.

Şi-au depus documentele de participare la achiziţie în termenul limită următoarele firme: S.C. Panpetrol COM S.R.L. – S.C. Walhalla Invest Prodcomimpex S.R.L., S.C. TCM NORD S.A., S.C. Viarom Construct S.A. – S.C. Cridov S.R.L., S.C. Nord Conforest S.A. – S.C. Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. – S.C. Diferit S.R.L., S.C. Construct Perom S.R.L. – S.C. El Construct S.R.L. – S.C. Drum Construct S.R.L. şi S.C. Strabag S.R.L. – S.C. Instal Constrct Grup S.R.L.
Firma care a câştigat licitaţia este SC TCM NORD SA (Baia-Mare).

Asociaţia de fireme S.C. Construct Perom S.R.L. – S.C. El Construct S.R.L. – S.C. Drum Construct S.R.L nici măcar nu a mai fost inclusă în cadrul licitaţiei pe motiv că oferta depusă a fost în dezacord cu prevederile din art. 36, alin 1 lit. b) din HG 926/2006. Această decizie a nemulţumit firma Construct Perom SC, care a contestat întocmirea Caietului de Sarcini, şi a înaintat o contestaţie către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Ulterior aceasta a fost respinsă, fapt care a făcut ca firma să  atace decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj. În primă fază, Curtea de Apel Cluj a stabilit ca termen de judecare data de 2 decembrie a.c., însă Primaria Floreşti, riscând să piardă finanţarea europeană, a adresat o întâmpinare la Curtea de Apel Cluj prin care a solicitat modificarea termenului de judecată. Primul termen a avut loc pe 1 iulie, însă judecătorii au amânat începerea procesului pentru data de 23 septembrie. Motivul invocat: acest proces nu se poate judeca si nu poate primi termene intermediare pe timpul vacanţei magistraţilor, se preciza pe site-ul cotidianul Floreşti-Gilău.  

Primarul comunei Floreşti, Ioachim Vancea a declarat pentru Gazeta de Cluj: “Actele care ne-au fost prezentate la licitaţie sunt acte publice. Am organizat pentru a patra oară licitaţia pentru desemnarea câştigătorului pentru proiectul de modernizare străzi prin asfaltare şi canalizare, proiect câştigat pe măsura 3.2.2. pe fonduri europene în valoare de 2 milioane şi puţin peste 200.000 de euro. Prima şi a doua licitaţie au fost anulate din motive de procedură, la a treia licitaţie au fost 8 participanţi. Nu s-au clasificat nici unul dintre ei pentru ca să putem desemna un câştigător. La a patra licitaţie au fost prezente 6 firme, din care s-a calificat doar o singură firmă, TCM Baia Mare.

Patru dintre firmele participante la licitaţie au depus contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, unde noi am avut câştig de cauză. Dintre cele patru firme, Construct Perom a depus în continuare plângere la Curtea de Apel şi s-a programat un termen de judecată pentru 12 decembrie anul curent. Am făcut o intervenţie la preşedintele Curţii de Apel, solicitând oficial rejudecarea în regim de urgenţă. Pentru că firma respectivă nu a fost prezentă în 30 iunie, când a fost prima înfăţişare, am fost programaţi pentru data de 23 septembrie. Asta înseamnă că până atunci noi practic trebuie să aşteptăm fără să putem lucra de loc.

Pe de altă parte, avem de a face cu două aspecte: ei au depus contestaţie nu pentru faptul că nu au fost ei desemnaţi câştigători, au depus contestaţie pentru faptul că nu au fost admişi la licitaţie. Nu au fost calificaţi pentru verificarea actelor pentru că nu aveau complete toate actele, aşa cum se cerea în caietul de sarcini şi în documentaţia anexă caietului de sarcini. Practic au fost descalificaţi, şi atunci ar trebui să se judece admiterea lor la licitaţie, după care să se facă evaluarea documentaţiei transmise şi clasarea faţă de ceilalţi participanţi. Altă variantă pe care ar putea să o dea cei din instanţă ar fi, spre defavoarea noastră, refacerea licitaţiei, ceea ce înseamnă iar o grămadă de săptămâni pierdute”, a conchis Ioachim Vancea.

Sorana Ionăşanu

3 COMENTARII

  1. Este incredibil ce se intampla. Cand in sfarsit exista bani si vointa de a se face ceva, se gasesc unii care sa puna bete in roate. Daca din cauza acestei firme (Construct Perom) Primaria Floresti pierde finantarea europeana si mii de locuitori au de suferit, trebuie luate masuri drastice. Aceasta societate care cu rea vointa pericliteaza lucrarile de asfaltare trebuie data in judecata de Primarie si bagata in faliment. Sa aduca ea cele 2.2 mil de euro necesare programului de asfaltare.

  2. Nu tot ce zboara se mananca. Ca de exemplu explicatiile domnului primar care sunt corecte in masura in care au fost spuse dar cel mai important lucru, nu complete. Si aici ne lovim de manipularea domnilor care conduc obstea, ca de altfel si reactia „floresteanului”. D-l primar nu mentioneaza nimic despre unele criterii ale caietului de sarcini care elimina din start concurenta, rezultand un caiet de sarcini „dedicat”. Anumite firme trebuie sa castige licitatiile publice, pentru ca de acolo apar sponsorizarile de partid. Care partid?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.