Chiar daca a fost scos la licitaţie, Hotelul Continental nu poate fi cumparat de Primaria Cluj-Napoca, care are dreptul de preempţiune, dat fiind ca face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor, intr-un proces de retrocedare intentat de Colegiul Reformat din Debrecen. Compania imobiliara cere 6,5 milioane de euro, insa la licitaţiile organizate pana acum nu s-a prezentat nici un cumparator.

Primaria Cluj-Napoca işi amana dreptul de prim cumparator al Hotelului Continental pana cand nu se clarifica situaţia juridica a imobilului. In prezent, exista pe rolul instanţelor de judecata un dosar al Colegiul Reformat din Debrecen, foştii proprietari ai cladirii, care solicita restituirea in natura a imobilului. Consilierii locali vor discuta in şedinţa de vineri pe marginea unei informari privind situaţia Hotelului Continental, mai exact amanarea dreptului de preempţiune al Primariei Cluj-Napoca in cazul imobilului. Pe ordinea de zi a şedinţei CL figureaza o informare privind exercitarea dreptului de preemţiune asupra imobilului situat in municipiul Cluj-Napoca, pe str. Napoca nr. 1 (fostul hotel New York – Continental).

Cerut in instanţa de maghiari

Decizia amanarii dreptului de prim cumparator al Hotelului Continental a fost luata din cauza ca pe rolul instanţelor de judecata exista deschis un dosar prin care Colegiul Reformat din Debrecen solicita restituirea in natura a imobilului. Potrivit informarii Consiliului Local, prima inscriere din cartea funciara veche dateaza din anul 1938 cand cladirea figura in proprietatea Colegiului Reformat din Debrecen. „Colegiul Reformat din Debrecen ne comunica, prin adresa inregistrata sub numarul 186584/45 din 18.06.2012 ca pe rolul instanţelor de judecata se afla dosarul cu nr. 1800/3/2008, avand ca obiect contestaţia la Legea 10/2001, dosar care nu este soluţionat irevocabil. In aceasta situaţie consideram ca imobilul nu poate fi scos la vanzare de catre lichidatorul judiciar, achiziţionarea acestuia in ipoteza data prezentand riscuri pentru municipalitatea clujeana”, se arata in informare. „Precizam faptul ca, in cazul in care ar fi achiziţionat Hotelul Continental, in cunoştinţa de cauza, in situaţia in care, prin reducere la absurd s-ar restitui in natura imobilul proprietarului tabular, municipiul ar fi considerat ca fiind cumparator de rea credinţa (cunoştea existenţa revendicarilor) şi ar fi obligat la restituirea bunului, potrivit art. 1645 Cod Civil”, se mai menţioneaza in informare.
Dupa ce MCCPN a anunţat organizatorii ca nu exista dorinţa de a cumpara cladirea, mingea a fost pasata administraţiei locale pentru ca aceasta sa işi exercite dreptul de preempţiune. Avand in vedere statutul de imobil monument istoric, statul roman deţine drept de preempţiune, deci sa cumpere cu prioritate cladirea.
Consilierii locali vor decide in legatura cu exercitarea acestui drept, insa recomandarea executivului este ca municipalitatea sa nu cumpere deocamdata cladirea, avand in vedere ca aceasta este prinsa intr-un proces de retrocedare, nesoluţionat irevocabil de instanţe, intentat de Colegiul Reformat Debrecen (CRD), care apare in cartea funciara ca proprietar la prima inscriere a cladirii din 1938. Administraţia locala invoca şi preţul de licitaţie, aproape 1.400 euro/mp, apreciind ca valoarea fixata de evaluator nu are in spate un raport de evaluare care sa atestate daca este vorba despre un preţ corect sau nu.

6,5 milioane de euro pentru Conti

„Trecand peste impedimentele de ordin juridic ale problematicii cu privire la vanzarea imobilului revendicat, menţionam faptul ca pentru preţul de 6.583.132 euro nu s-a depus niciun raport de evaluare, motiv pentru care nu ne putem pronunţa daca este un preţ corect sau nu. Acest lucru poate face obiectul unui studiu de oportunitate cu privire la achiziţionarea de catre municipalitatea clujeana a imobilului in discuţie”, se precizeaza in informare.
Imobilul are o suprafaţa desfaşurata de aproape 4.800 mp, subsol, parter şi trei etaje. La subsol sunt doua camere şi dependinţe, parterul are un local pentru cafenea şi unul pentru restaurant, şapte camere, o bucatarie şi dependinţe. Etajul I are o sala festiva, 18 camere, o bucatarie şi dependinţe, etajul II are 25 de camere şi dependinţe, iar etajul III are 21 de camere şi dependinţe.
In 2005 Conti a fost cumparat prin societatea Ardeleana Alba Iulia de Dorel Tamaş. Patru ani mai tarziu, a fost data incheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei impotriva Ardeleana a fost pronunţata de catre secţia comerciala a Tribunalului Alba, iar la inceputul acestui an, urmare a faptului ca nu a fost depus un plan de reorganizare judiciara a societaţii de catre debitorul Ardeleana sau de catre celelalte persoane indreptaţite de legea insolvenţei (creditori, administrator judiciar), judecatorul sindic a dispus intrarea in faliment a societaţii, ceea ce inseamna dizolvarea societaţii şi trecerea la lichidarea activului patrimonial. Modalitatea de valorificare a activelor, respectiv prin licitaţie publica, preţul de pornire a licitaţiilor şi numarul acestora au fost aprobate de catre adunarea creditorilor Ardeleana in 6 aprilie.
In iunie 2012, societatea de insolvenţa Expert Insolvenţa SRL, lichidatorul judiciar al
SC Ardeleana SA din Cluj-Napoca, ultimul proprietar al Hotelului Continental, a anunţat intenţia de a vinde imobilul. Astfel, in data de 15 iunie a fost organizata o licitaţie publica de vanzare a hotelului, dar nu s-a prezentat nimeni. Conform informarii Consiliului Local, licitaţia s-a reluat in 29 iunie, cand, din nou, nu s-a prezentat nimeni şi urmeaza sa fie reluata in 6 iulie, 13 iulie, 20 iulie şi 27 iulie.

Licitaţie fara oferte

Al treilea termen anunţat pentru licitaţia de vanzare a fostului hotel Continental din Cluj-Napoca a trecut pe 29 iunie fara ca vreun doritor sa işi fi exprimat intenţia de a achiziţiona imobilul. Noii membri ai Consiliului Local (CL) al municipiului vor fi informaţi saptamana viitoare privind exercitarea dreptului de preempţiune asupra imobilului. „Cladirea de la Cluj nu s-a vandut. Nu s-a inscris nimeni la licitaţia pentru imobil, nici in aceasta saptamana, nici saptamana trecuta”, a precizat Cristian Tomescu, reprezentant al societaţii Expert Insolvenţa, lichidatorul judiciar al societaţii Ardeleana, proprietara cladirii, intrata in faliment.
Licitaţia se va relua de cinci ori, in aceleaşi condiţii. Organizatorii licitaţiei au menţionat ca poziţia ultracentrala a imobilului şi arhitectura deosebita vor fi principalii factori care sa determine un interes mare din partea cumparatorilor. Cu toate acestea, experţi imobiliari au apreciat ca preţul de pornire a licitaţiei este foarte ridicat, in condiţiile in care vor fi necesare sume de ordinul milioanelor de euro şi pentru reabilitarea sa şi repunerea in circuitul economic.
Proprietarul Ardeleana, Dorel Tamaş, este urmarit internaţional, avand mandat de arestare in lipsa din mai 2011. Este judecat la Curtea de Apel Targu Mureş pentru infracţiuni de delapidare şi inşelaciune cu consecinţe deosebit de grave. Valoarea totala a datoriilor existente impotriva societaţii la data deschiderii procedurii generale de insolvenţa este de 59,6 milioane de lei, principalii creditori fiind Banca Italo-Romena, Banca Comerciala Romana, Spaxia Development, Primaria Cluj-Napoca şi Direcţia Generala a Finanţelor Publice Alba. Creanţa la bugetul local este de 578.000 de euro.
Oficialii administraţiei şi-au exprimat public in mai multe randuri interesul pentru cladire, insa o decizie clara a fost amanata din cauza preţului ridicat şi a perioadei de transfer de putere care s-a facut in iunie, in urma recentelor alegeri locale. Fostul primar Radu Moisin, in prezent lider de grup al consilierilor locali PDL (partid care deţine majoritatea impreuna cu UDMR in noul for local: 14 voturi din 27), a declarat, in momentul in care s-a luat in discuţie exercitarea dreptului de preempţiune, ca orice bun revendicat care este vandut se loveşte de nulitatea absoluta a tranzacţiei, aşa ca, pana situaţia juridica nu este clara, primaria nu va cumpara imobilul. In privinţa sursei de finanţare, Moisin afirma ca nu exista bani neangajaţi in buget pentru a fi utilizaţi in acest sens, dar nu a exclus posibilitatea ca aceştia se pot gasi, daca noul CL decide sa cumpere cladirea, in condiţiile in care situaţia juridica a acesteia ar fi clara.
Primarul Emil Boc a anunţat, in cadrul unei conferinţe de presa, ca recomandarea sa catre Consiliul local va fi sa amane orice demers pentru cumpararea cladirii, dat fiind ca aceasta face obiectul unui litigiu, iar banii publici nu pot fi folosiţi pentru a face achiziţii riscante, mai ales in cazul unei cladiri care nu ar putea fi folosita dupa achiziţionare. Acesta a insistat ca hotelul Continental trebuie sa fie „curat” inainte ca administraţia clujeana sa-şi exprime interesul pentru a-şi exercita dreptul de preemţiune.

Marin Escaladrian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.