Moştenitorii lui Alexandru Mikes au pierdut în instanţă averea pe care susţin ei, le-ar fi aparţinut de drept. Judecătoria Cluj-Napoca a dat o decizie zdrobitoare la adresa moştenitorilor, numiţi şi ”Conţii de Zăbala”, deoarece a hotărât anularea certificatului de moştenitor emis de BNP Jakkab Eteleka.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cei de la ANRP şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj au cerut anularea actului de moştenire şi au obţinut-o. Procesul a început în octombrie 2014 iar victoria este obţinută împotriva nepoatei lui Mikes Alexandru, Roy Chowdhury Ecaterina Susana.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantului şi a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în contradictoriu cu pârâta ROY CHOWDHURY ECATERINA SUSANA. Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR. Anulează certificatul de moştenitor nr. 100/14.07.2000 emis de BNP Jakab Etelka. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 octombrie 2015.
Document: Hotarâre 9480/2015 16.10.2015
- „Din datele pe care le deţin şi analizând dosarul de retrocedare, pentru că am fost pus în situaţia de a le aproba plata pentru 92 de ha cu titlu de despăgubire, vă precizez că am fost nevoit să cer lămuriri. Astfel am obţinut o copie dupa certificatul de dedces, scos dupa 1989, al lui Mikes Alexandru, ce locuia pe strada Memorandului. Ulterior am luat legătura cu cei de la direcţia juridica şi de la Ministerul Finanţelor Public pentru a elucida cazul. Astfel s-a sesizat cei de la ANRP şi le-au solicitat în instanţă anularea actului moştenitor. Acel act moştenotor era exact cel la care se care referire în două cereri de retrocedare depuse la primaria Floresti în 2006 ” declară primarul Horia Şulea.
Îşi încearcă norocul dar…intră şi Romsilva în horă
Ca apel la sentinţa dată de Judecătoria Cluj-Napoca, Ecaterina Roy Chowdhury şi-a încercat norocul în acest an la Tribunal Cluj.
Însă…surpriză la primul termen de apel care a avut loc în 22 aprilie, s-a cerut amânare, deoarece Romsilva a înaintat o cerere către judecătoare pentru a intra în proces.
Astfel că judecătoarea a stabilit următorul termen pentru sfârşitul lunii mai.
Motivul pentru care Romsilva intră în dosar îl reprezintă cele peste 286 de ha de pădure de la Floreşti, pe care Ecaterina le are în posesie. Dacă e să luăm în calcul şi restul proprietăţilor revenidcate de aceştia, vorbim de un total de 7000 de ha de pădure în Covasna şi Harghita.
„Din datele pe care le deţin şi analizând dosarul de retrocedare, pentru că am fost pus în situaţia de a le aproba plata pentru 92 de ha cu titlu de despăgubire, vă precizez că am fost nevoit să cer lămuriri. Astfel am obţinut o copie dupa certificatul de dedces, scos dupa 1989, al lui Mikes Alexandru, ce locuia pe strada Memorandului. Ulterior am luat legătura cu cei de la direcţia juridica şi de la Ministerul Finanţelor Public pentru a elucida cazul. Astfel s-a sesizat cei de la ANRP şi le-au solicitat în instanţă anularea actului moştenitor. Acel act moştenotor era exact cel la care se care referire în două cereri de retrocedare depuse la primaria Floresti în 2006 ” declară primarul Horia Şulea.
A apărut primul proprietar ce demontează pretenţiile moştenitorilor
În prezent, pe rolul instanţelor clujene apar mai multe speţe în care Katalin Roy Chowdhury este pârât. Pentru rectificare carte funciară, aceasta a fost dată în judecată, alături de alţii, de către Osztricz Alexandru Robert. Urmaşa lui Mikes mai are un proces cu Ministerul de Finanţe şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Tot în această toamnă, avocatul familiei va performa şi în procesul în care Letiţia Rodica Farcaş a dat în judecată atât pe moştenitoarea Roy Chowdhury, cât şi pe cei de la Polus Estate, alături de comisia locală şi cea judeţeană de restituire a proprietăţilor. Toate la Judecătoria Cluj. Dovadă că şi urmaşii celor care au cumpărat terenuri de la Mikes vor să intre în posesia moştenirii cu valoare în continuă creştere.
Letiţia Fărcaş este prima clujeancă ce are documentele prin care se atestă faptul că grofii din Floreşti vor să intre în posesia unor terenuri pentru care strămoşii lor( dacă se demonstrează că sunt rude), au fost despăgubiţi de stat pentru terenurile deja vândute la oameni în perioada războiului.
Conform contractului de vânzare cumpărare deţinut de Letiţia Fărcaş, Mikes i-a vândut o parcelă ce în prezent se află lângă Polus Center, bunicului ei, Emil Poruţiu. Însă beneficiarul parcelei a fost plecat în război, iar la întoarcere nu şi-a mai putut revendica terenul. Odată instaurat comunismul, pământurile au fost luate în proprietatea statului, iar după căderea regimului, s-a instalat un haos total cu reîmproprietărirea terenurilor.
Moştenirea pretinsă
În plus, există set de contracte care demonstrează că familia Mikes a vândut terenuri din Floreşti cu mult înainte de naţionalizare. De exemplu, în 1929, Judecătoria urbană Cluj înregistra un contract de vânzare cumpărare între Mikes Alexandru şi Comisia de Ocol pentru Expropriere şi Împroprietărire Cluj. Din nou, Mikes a primit despăgubiri pentru acele terenuri, iar exproprierea este şi în zilele noastre o metodă legitimă pentru autorităţi de a schimba destinaţia unor suprafeţe de teren.
Mai târziu, în 1936, contele vinde lui Vasile Gal, Nicolae Flueraş şi Petre Ţiligrad Ilea moara din Floreşti. Primul dintre aceştia fusese chiriaş şi a decis probabil să se asocieze cu alţi concetăţeni pentru a cumpăra moara şi toate instalaţiile de la Alexandru Mikes, contra sumei de 210.000 de lei.
Doi ani mai târziu, un alt contract de vânzare-cumpărare, încheiat între Vasile Gal şi Alexandru Mikes arată că o suprafaţă de 17 jugăre şi 313 stânjeni de păşune a fost tranzacţionată contra sumei de 21.000 de lei.
Potrivit unor surse, Mikes Armin, cel care apare cu numele în certificatul de moştenitor al lui Katalin Roy Chowdhury, în calitate de grof, a fost despăgubit de autorităţile române în perioada anilor 1923 – 1926, aşadar în perioada interbelică, cu mult înainte de reforma agrară prin colectivizare, din anul 1948, moment la care se raportează legislaţia actuală.
Prin urmare, suprafeţele totale solicitate de Katalin Roy Chowdhury, aşa cum apar ele într-o singură foaie de proprietate, nu sunt în totalitate neatinse de alte limitări legale.
Vechea familie Mikes şi-a recuperat castelul din Zăbala, considerat giuvaerul Ardealului. Gregor şi Alexander Roy Chowdhury-Mikes, fiii unui bengalez şi ai unei urmaşe a familiei, au intrat în posesia castelului precum şi a parcului de 30 de hectare. Pe timpul comunismului, incinta a fost utilizată drept tabără de copii sau spital. Acum există o casă de oaspeţi, The Machine House, care se bucură de o amenajare interioară şi un stil unice în România. În Ozun, castelul Beldy-Mikes, construit în sec. XVII, în stilul secuiesc, aparţine de asemenea familiei Mikes.
Însă această procedură a fost anulată conform celor menţionate mai sus, prin anularea certificatului de moştenitor.
Foarte bine.sunt mulți in situatia asta.ungurii au fost despagubiti, insa datorita vremurilor si legilor interpretabile au avut posibilitatea sa intre iarasi in proprietate.si cu bani si cu proprirtati.statul ar trebui sa deschida un proces larg
Iar acum invita turisti de lux la conacul lor din Zabala , si organizeaza ” bear -watching ” , in padurea lor privata de nustiu cate zeci de hectare . Dar ursul nostru carpatin protejat de lege de cand e obligat sa le aduca profit acestor oportunisti mincinosi ? Oare legea nu se refera si la obtinerea de profituri ilegale de pe urma atragerii ursului cu momeli alimentare in locuri prestabilite ( fixe ) ? .
Aberați. Miroase cumva a puțin șovinism aici?
Dacă vânau urșii și defrișau acele hectare de pădure cum i-ați fi caracterizat?
Au renovat castelul și împrejurimile, mi-ar plăcea sa facă și românașii noștri pe la Herculane, spre exemplu, ce au făcut maghiarii la Zăbala, dar noi nu avem ambiție..suntem niște putori. Merita sa vizitați castelul, e superb.
De acord . La fel s-a intamplat si in comula Bixad , judetul Covasna , unde in urma „retrocedarii ” , intre anii 2006-2012 acesti asa zis grofi au taiat padurea retrocedata pe sute de hectare , deci au obtinut profit urias de pe urma materialului lemnos ; iar in anul 2012 statul roman a reintrat in posesia acelor paduri deoarece s-a dovedit ca acele terenuri au fost revendicate ilegal . Deci , la urma urmei cine sunt acesti grofi care au trait in vest , fiind privilegiati si beneficiind de huzur si lux pe timpul anilor comunismului , atunci cand noi stateam la cozi nesfarsite pentru a putea cumpara ceva de mancare , iar painea cea de toate zilele se dadea la cartela ? Acesti urmasi ai aristocratilor sunt de fapt niste sacali profitori si oportunisti care mint cu nerusinare si nu se sfiesc sa fure
asa este . trebuie trasi la raspundere si sa fie pedepsiti pentru fals si uz de fals