Rezilierea contractului cu Bechtel a fost amânată deoarece despăgubirile nu s-au negociat până în prezent. Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, anunţase recent că rezilierea va avea loc azi. „Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită”, a declarat recent Şova, întrebat de jurnalişti despre contractul cu Bechtel. Potrivit Agerpres, ministrul delegat a declarat, legat de stadiul contractului, că este „aproape reziliat” şi că „mai sunt de discutat mici amănunte, nu esenţiale”.
Dan Şova a precizat că pentru a putea fi construită Autostrada Transilvania ar trebui scoase la licitaţie şi construite toate tronsoanele în acelaşi timp. Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional a afirmat că îşi doreşte să implice şi autorităţile locale şi că va organiza o întâlnire la Cluj sau la Oradea cu şefii judeţelor pe unde trece autostrada.
City News