Groapa de gunoi din Cluj sau Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) este contractul cu cele mai mari întârzieri din istoria investițiilor județului Cluj. Cu toate că în contractul inițial semnat de Consiliul Județean (CJ) Cluj cu firma Confort se arăta ca termen inițial de finalizare a lucrărilor martie 2013, contractul nu va fi finalizat nici în martie 2015. Gazetadecluj.ro vă prezintă în exclusivitate contractul semnat de către Consiliul Județean (Cluj) cu cei de la Confort pentru construcția gropii de gunoi. La contractul inițial s-au adăugat patru acte adiționale, pe care de asemenea vi le prezentăm în exclusivitate.

 

Contractul pentru construcția CMID a fost semnat pe 05 ianuarie 2012 și a avut o valoare inițială de 107.536.011 lei. La doar opt luni, în septembrie 2012 s-a micșorat valoarea lucrărilor la CMID până la 107.520.112 lei. În schimb, prețul plătit pentru groapa de gunoi va fi mult mai mare la final.

”Referitor la erorile aritmetice, sau neconcordanțele rezultate în urma rotunjiri ale zecimalelor date de programele utilizate, care apar în listele de prețuri facem precizarea că în cadrul contractului se iau în considerare sumele înscrise pe suport de hârtie din cadrul ofertei depuse. De asemenea în Fișa de date a achiziției la poziția VI.8”, se motivează ridicarea costurilor.

Societatea Atzwanger a preluat de la Confort contractul pentru construcția CMID pe 25.02.2013 prin intermediul unui act adițional în urma intrării în insolvență a societății conduse de Georgică Cornu. Cu toate că contractul trebuia finalizat inițial în 14 luni s-a mărit timpul pentru efectuarea lucrărilor la 22 de luni și 15 zile.

”Durata de execuție a lucrărilor este de 22 de luni și 15 zile, respectiv până la data de 31.12.2013, termen la care vor fi executate lucrările prevăzute în contract precum și punerea în funcțiune a utilajelor și echipamentelor. Perioada de notificare a defecțiunilor este de 60 de luni”, se arată în al doilea act adițional.

Al treilea act adițional prevedea anularea avansului de 15% acordat societății Confort SA. ”Având în vedere că SC Confort SA în calitate de lider inițial al asocierii SC Confort-Atzwanger-Laduner-Vel Service a emis factura de avans, regularizarea facturii de avans emisă de acesta se va face prin stornarea avansului în procent de 15% din valoarea fiecărui Certificat de Plată la data emiterii facturilor pentru lucrările executate incluse în Certificatele de Plată, până la recuperarea integrală a avansului acordat. Factura emisă va include și valoarea lucrărilor executate în cuantumul avansului care se recuperează conform Certificatului de Plată, iar factura emisă va avea valoare de 0 lei”, se arată în actul adițional numărul trei.

”Durata de execuție a lucrărilor este de 977 zile calendaristice, respectiv până la 19.10.2014. Perioada de notificare a defecțiunilor este de 60 de luni”, se arată în al patrulea act adițional.

 

CMID sărbătorește în martie doi ani de întârzieri

Contractul pentru Groapa de Gunoi cu Atzwanger  a fost reziliat de către CJ Cluj pe 10 noiembrie 2014. De atunci și până astăzi oficialii CJ Cluj nu au reușit să reia lucrările la CMID și să urce pe SEAP noua licitație. Vicele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a spus că el speră că ianuarie să fie luna în care să urce pe SEAP această procedură deoarece lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul anului. De altfel, Vakar Istvan, președintele CJ Cluj, a declarat anterior că și în noiembrie și în decembrie speră să urce pe SEAP caietul de sarcini. Doi ani de întârzieri se vor ”sărbători” în martie 2015 pentru proiectul CMID. Ne întrebăm doar dacă va fi o sărbătoare dacă proiectul nu va fi finalizat până la finalul lui 2015 și atunci România va intra în infringement și va trebui Consiliul Județean să dea toți banii cheltuiți înapoi la Uniunea Europeană…

 

Consilierul județean care cere demisia managementului

„Au fost suficiente probleme anul trecut la groapa de gunoi. Eu vreau să sper că întârzierea este justificată și că rezultatele licitației se vor da în cel mai scurt timp. E un proiect extrem de important pentru Cluj și pentru locuitorii din județul nostru. Riscăm să pierdem fonduri europene și nu e loc de joacă. În legătură cu echipa de management trebuie făcute anumite ajustări”, a declarat anterior Rareș Rusu, consilier județean al PMP.

 

Fata morgana a investițiilor

Întârzierea este cuvântul cheie pentru groapa de gunoi din Cluj, o ”fata morgana” a investițiilor județului din 2014. Oficialii Consiliului Județean(CJ) Cluj au reușit în cadrul anului 2014 să rezilieze contractul pentru construcția Centrului de Management al Deșeurilor(CMID), fără să reușească până la finele anului să posteze din nou licitația pe SEAP. Licitația lucrărilor care au mai rămas de efectuat la groapa de gunoi sunt estimate la 60 de milioane de lei. Cu toate că președintele CJ Cluj, Vakar Istvan, ne-a spus inițial că licitația va fi lansată în luna noiembrie, apoi în luna decembrie, pe portalul de licitații nu apare o astfel de procedură încă lansată. Astfel, județul Cluj ar putea aduce România la infringement din cauza neînchiderii gropilor de gunoi și construcția unei gropi ecologice. De altfel, nici procedura pentru închiderea vechilor gropi de gunoi nu a fost adjudecată încă, un proiect estimat la 66 de milioane de lei. Competența celei care manageriază proiectul, Mariana Rațiu, lasă de dorit în cadrul proiectului pentru noua groapă de gunoi a județului Cluj. Întrebarea care se ridică aici este de ce se încăpățânează cei de la CJ Cluj să o țină în continuare dacă nu reușește să ducă acest proiect finanțat european la bun sfârșit?

Gazetadecluj.ro anticipase corect că proiectul pentru groapa de gunoi a județului Cluj va fi întârziat și în cursul anului 2015 și că nu va fi lansat pe SEAP în luna decembrie. Chiar Vakar Istvan, președintele CJ Cluj, ne-a spus din luna octombrie că ”sabia lui Damocles” stă asupra capului său din cauza acestui proiect și că va fi lansat în luna noiembrie. Licitația de aproximativ 60 de milioane de lei este așteptată de toți marii constructori ai județului Cluj și nu numai. Investiția trebuie finalizată până la sfârșitul anului 2015 sau dacă nu va aduce infringement pentru România. Însă oficialii de la CJ Cluj în frunte cu Vakar Istvan sunt ocupați cu rețeaua de socializare Facebook în detrimentul unor explicații despre cea mai importantă lucrare de interes public pe care o patronează. Cel puțin asta s-a întâmplat la începutul anului acesta.

Dacă doriți mai multe informații despre groapa de gunoi sau vreți să vedeți în exclusivitate contractul integral semnat pentru CMID intrați pe www.gazetadecluj.ro.

 

Cât câștiga firma și valoarea asigurărilor pentru constructorii CMID

Valoarea cheltuielilor generale și a profitului: 5%

Suma Maximă la care pot ajunge penalitățile: 10% din suma contractuală acceptată

Suma minimă asigurată pentru personal:

În caz de deces 1.000.000 de lei

În caz de vătămare: 300.000 de lei

Franșiza maximă: 2.000 de lei

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.