Motto: ”De cand ruşii te pradara/ N-avem soare, nici odihna/Fara tine, n-avem ţara/ Bucovina,Bucovina “ Ion Posteuca, roman Nord-Bucovinean deportat in Siberia la 13 ani.
Motto 2 : ”…Voi raspunde pe larg, şi va rog, sa publicaţi integral acest raspuns, deoarece « m-aţi provocat prin aceasta intrebare» sa lucrez trei saptamani la rand la materiale din arhiva mea personala şi sa ajung la nişte concluzii care intr-un aşa anturaj inca nu au fost sistematizate!” Doctor Ion Popescu
Gabriel Teodor Gherasim: Dr. Popescu, descrieti-ne prima confruntare dintre romanii bucovineni şi armata sovietica, care s-a produs la 6 februarie 1941.
Dr. Ion Popescu: Atunci, cca. 150 persoane (dupa alte informaţii – aproximativ 400-500) din satele din stanga Prutului, Mahala, Buda, Cotul-Ostriţei şi Boian, au incercat sa treaca graniţa in apropiere de satul Lunca. Acolo, insa, la cca. 600 metri de linia de demarcaţie, in lunca Prutului, au fost intampinaţi cu focuri de mitraliera de granicerii sovietici şi doar 56 dintre ei au reuşit sa se salveze, 44 de participanţi la aceasta acţiune au fost arestaţi, dintre care 12 au fost condamnaţi la moarte, iar ceilalţi 32 – la 10 ani de inchisoare.
Romanii Bucovinei, basarabeni şi herţeni nu erau protejaţi nici in Romania, pentru ca majoritatea acestor refugiaţi au fost extradaţi mai tarziu autoritaţilor sovietice, majoritatea fiind trimişi in lagarele din Siberia, Kazahstan şi Asia Centrala.
Sistarea procesului de primire a petiţiilor a provocat nemulţumire in randul populaţiei, deoarece mulţi oameni au considerat ca vor fi privaţi, spre deosebire de concetaţenii lor mai norocoşi, de dreptul de a se stramuta in Romania. Din aceasta cauza, la 26 martie 1941, la Storojineţ s-au adunat mai multe sute de ţarani din localitaţile Ropcea, Cupca, Patrauţii-de-Sus, Patrauţii-de-Jos, Ciudei şi din suburbiile centrului raional. Secretarul organizaţiei raionale de partid a refuzat sa discute cu mulţimea adunata, specificand ca se aşteapta sosirea din clipa in clipa a unui reprezentant al Kievului. Persoana respectiva era Vasile Luca, unul dintre militanţii PCR, stabilit in 1940 in URSS şi ales deputat in Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene din partea regiunii Cernauţi, la alegerile din ianuarie 1941. Acesta a incercat «sa convinga» mulţimea «ca Romania practic nu exista ca stat» şi ca bucovinenii ar avea numai de caştigat de pe urma instaurarii puterii sovietice. Respingand şi huiduind discursul acestui reprezentant al noii stapaniri, oamenii au decis, in urma unor deliberari, ca in ziua de 1 aprilie toţi cei care doresc sa plece in Romania sa se intalneasca in Suceveni pentru a porni in mod organizat spre frontiera. Interesant este faptul ca şi la adunarea din Patrauţii-de-Jos, din 28 martie 1941, la care au participat circa 400 de ţarani, organizatorul adunarii, Gheorghe Crasneanu, a amanat plecarea tot pentru 1 aprilie.
Şi cea mai mare tragedie s-a produs anume la 1 aprilie 1941, cand aproximativ 2.000-3.000 de locuitori din satele de pe valea Siretului au incercat sa se refugieze in Romania.
Ei insa au fost opriţi de granicerii sovietici in apropiere de satul Fantana-Alba, unde cca. 200 de oameni au fost impuşcaţi, mulţi au fost raniţi sau, mai tarziu, arestaţi şi reprimaţi. Cei care n-au fost seceraţi de gloanţe, fiind numai raniţi, au fost prinşi, legaţi de cozile cailor, taraţi la gropile comune, sapate din timp, unde au fost omoraţi cu lovituri de harleţe sau aruncaţi in ele de vii. Alţii, dupa interogatoriile luate in beciurile NKVD-ului din Hliboca şi dupa torturi infioratoare, au fost duşi in cimitirul evreiesc din acel oraşel şi aruncaţi intr-o groapa comuna, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
De asemenea la 1 aprilie, in jurul orei 19, un grup de circa 100 de locuitori ai satelor Carapciu, Iordaneşti şi Prisacareni au fost atacaţi langa graniţa, 24 dintre aceştia fiind ucişi, iar alţi 43 raniţi.
Dupa consumarea evenimentelor şi incheierea anchetei, un numar de 22 de persoane au fost deferite justiţiei.
In conformitate cu concluziile dosarului penal nr. 12 969/1941, la 4 decembrie 1942, un tribunal militar sovietic a condamnat la moarte o persoana, alte 15 fiind pedepsite cu cate 10 ani de munca silnica in lagar, confiscarea avutului şi deportare. Inca şase persoane au fost judecate in dosarul nr. 2 976/1941, fiind condamnate la cate 8 ani de lagar şi confiscarea avutului. Potrivit legislaţiei sovietice, familiile lor, impreuna cu restul participanţilor marşului de la Fantana-Alba, urmau a fi deportate in Siberia şi Kazahstan. In acest sens, in lunile aprilie-mai 1941, reprezentanţii administraţiei locale din raioanele Hliboca, Herţa, Storojineţ, Noua-Suliţa şi Vijniţa au inceput sa intocmeasca listele respective.
In ajunul izbucnirii razboiului a mai avut loc un macel ingrozitor pe Costişa, in partea de est a satului Proboteşti, nu departe de Herţa.
Cea de a doua etapa a suprimarii elementului romanesc din actuala regiune Cernauţi s-a desfaşurat sub semnul deportarii a circa 13 mii de familii in Siberia, Kazahstanul de Nord şi Republica Sovietica Autonoma Komi.
Aceste deportari oribile au avut loc intre 12 şi 14 iunie 1941. Daca peste zece zile nu ar fi inceput razboiul, probabil ca o jumatate din populaţia regiunii Cernauţi ar fi fost deportata.
Pentru a urgenta soluţionarea chestiunii «duşmanilor oranduirii socialiste», in primavara anului 1941, la Cernauţi şi in centrele raionale, au fost constituite nişte organisme extrajudiciare, numite «troici». In urma hotararilor adoptate de acestea, in zilele de 9-14 iunie 1941, au fost arestate şi deportate in regiunea Komi, din Rusia, 924 de persoane. Intreaga operaţiune a fost pregatita din timp şi realizata in baza Planului operativ referitor la conducerea operaţiunilor legate de ridicarea elementului antisovietic, care prevedea:
«La 11 iunie 1941, ora 20, a se efectua consfatuirea operativa a intregului aparat operativ din NKGB şi NKVD, pe baza careia sa se lucreze directiva Statului Major de district.
Sa se instruiasca aparatul de agenţi informatori in parţile respective la descoperirea la timp a persoanelor, care au intenţia de a executa acte teroriste, diversiuni, a fugi nelegal peste frontiera şi a impraştia versiuni antisovietice printre locuitori.
In scopul de a impiedica posibilitatea unor asemenea incercari de trecere nelegala peste frontiera, tocmai in perioada pregatirii operative, precum şi in timpul executarii acestora, sa se coordoneze activitatea cu comendaturile de graniceri de frontiera, orientand pe aceştia asupra masurilor luate de RO din NKVD, in legatura cu deportarea elementului antisovietic.
La 12 iunie a.c. ora 19, in legatura cu RIK (Raionnyi Ispolnitelinyi Komitet) a efectua consfatuirea instructiva a comuniştilor, repartizaţi pentru participarea la operaţie, dupa care sa fie ataşaţi grupelor operative.
La ora 1 noaptea agenţii operativi, impreuna cu comuniştii, aleşi pe direcţii de catre RPK (Raionnyi Partiinyi Komitet – Comitetul raional de partid) sa soseasca la punctele, unde se vor efectua operaţiile.
Aparatul operativ, la sosirea in sat, este obligat ca, pana la inceputul operaţiei, sa stabileasca pe cai neoficiale situaţia.
Daca expulzabilul este acasa, a stabili precis locul, cum este situata casa, departarea ei ş.a., şi numai dupa aceea, conform ordinelor, la ora 2 şi jumatate noaptea, impreuna cu personalul intarit a se indrepta spre locuinţa expulzabilului, calculand astfel, incat exact la ora 3 noaptea sa se inceapa operaţia».
Soarta celor arestaţi au impartaşit-o, la 13 iunie, şi peste 5 mii de membri ai familiilor lor, categorisiţi drept «susţinatori ai duşmanilor poporului», care au fost incarcaţi in vagoane pentru vite şi deportaţi in Siberia şi Kazahstan.
Dar impreuna cu aceşti nenorociţi au fost ridicaţi şi oameni absolut nevinovaţi. Iata ce scrie Mihai Rohalschi din Ostriţa-Mahala:
«La o saptamana dupa hramul bisericii noastre, in luna iunie a anului 1941, ne-am pomenit luaţi intre arme ca sa fim duşi, chipurile, la primarie… Tata, Constantin Rohalschi, era nascut in 1895, mama, Anghelina, era din 1897, fratele Victor — din 1923, eu — din 1927, iar sora Maria avea 11 ani… Toate familiile ridicate din Cotul Ostriţei au fost urcate in caruţe şi duse la primaria din Mahala, unde am avut impresia ca se afla intreaga suflare din comuna. De acolo, incarcaţi in camioane, am fost transportaţi la Sadagura, care era pe atunci centrul nostru raional. Bunica nu era cu noi, fiindca, vazand ca nu se ţinea pe picioare şi ca nici nu vorbea, cei de la primarie au poruncit sa fie lasata in sat şi data in seama unei surori de-a tatei… Cele mai multe familii au fost ridicate din pricina unor membri ai lor, care, incercand in iarna anului 1941 sa treaca in Romania, au fost impuşcaţi la Lunca, langa Herţa. Familia noastra n-a fost inclusa in listele alcatuite la comendatura (lucrul acesta l-am aflat mai tarziu)… Noua conducere a satului avea pur şi simplu ciuda pe tata, caci el fusese vreo cateva saptamani primar…
La gara din Sadagura am fost desparţiţi de tata, Rohalschi Constantin, care… a murit in 1943, luna ianuarie, intr-un lagar din Republica Komi. Atunci nu banuiam ca ne desparţeam de el pentru totdeauna. Dupa ce l-au luat pe tata de langa noi, am fost urcaţi intr-un vagon de vite, in care se aflau barbaţi, femei, copii, fete şi flacai… Drumul a fost lung şi foarte greu. Prin gari, unde se oprea trenul, o data in zi ni se dadea mancare şi apa. Primeam nişte halbe, aşa ca sa nu murim de foame. Apa, insa, nu ajungea la toţi. Coşmarul acestui drum a durat cateva saptamani. In drum se intamplau de toate: unii batrani mureau, unele femei naşteau… Cand am ajuns la Omsk, in Siberia, toţi erau sleiţi de puteri. La Omsk, in gara, iaraşi am fost selectaţi… Familiile mai tinere, fara copii, au fost trimise sa lucreze intr-o regiune mai nordica, iar celelalte au fost repartizate in parţile Omskului. Noi am nimerit la o ferma dintr-un sovhoz din raionul Marianovka… In acea vara am dormit cu toţii intr-un grajd de viţei, in care paduchii şi ploşniţele ne mancau de vii…. Cand a venit iarna, cateva familii au fost stramutate undeva mai la nord, iar şase familii, timp de şase ani, am ramas sa locuim in una şi aceeaşi incapere… Era timp de razboi, şcoala nu funcţiona şi eram nevoiţi sa ne spetim mereu…. Erau geruri mari şi fratele şi-a racit picioarele. M-am dus sa lucrez in locul lui, la scos gunoiul din grajduri. In 1942, fratele, Victor, a fost luat intr-un lagar de munca… Cei ramaşi acasa, in Bucovina, n-au ştiut nimic despre noi pana la terminarea razboiului…
Gabriel Teodor Gherasim
