Clinicile de neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj sunt într-o situație fără precedent din cauza lipsei acute a aparatelor de oxigen din cadrul spitalului. Reprezentanții au făcut mai multe cereri și referate către conducerea spitalului, dar solicitările au rămas fără răspuns.

”Ne aflăm în imposibilitatea acordării suportului respirator nou născuților, din cauza lipsei senzorilor de oxigen. Menționăm că au fost făcute referate în vederea achiziționării, dar până în prezent nu s-au cumpărat. În momentul de față trei ventilatoare (2 bucăți Acutronic Fabian și 1 bucată Leoni Plus nu pot fi utilizate). În aceste condiții nu ne asumăm responsabilitatea în cazul decesului pacienților. Vă rugăm să faceți demersurile necesare în vederea rezolvării cât mai urgente a situației”, arată o adresă făcută de șeful secției Neonatologie I, Gabriela Zaharie, către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca.

Documentul este datat la mijlocul acestei luni.

Reprezentanții spitalului clujean, directorul Claudia Gherman și purtătorul de cuvânt al instituției, Flavia Topan, nu au răspuns apelurilor telefonice pentru a explica situația în care se află clinicile de neonatologie și când se va rezolva criza de oxigen.

De altfel, ele nu au răspuns întrebărilor adresate de reporterii Gazeta de Cluj nici în legătură cu inadvertențele din Planul Alb de acțiune al spitalului și nici vizavi de motivul pentru care medicii de gardă de la secția UPU din cadrul aceleiași unități au amenințat cu un val de demisii.

UPDATE: După apariția acestei știri, managerul spitalului clujean a transmis un mesaj potrivit căruia situația din cadrul clinicii de neunonatogie s-a rezolvat: ”Au sosit demult senzorii”, a transmis Gherman.

Articolele pot fi citite AICI și AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.