Copiii nimanui mor, casele ard. Statul tace!

Un tânăr de 19 ani a murit în Spitalul din Vişeu de Sus. Avea un handicap sever, gradul unu, era hrănit cu biberonul şi era îngrijit de cei de la Protecţia Copilului Maramureş. Decesul a survenit în noaptea de duminică spre luni. Marţi a fost înmormântat. În aceeaşi zi, Casa de tip familial de pe strada Hollosy Simon a luat foc. A fost distrus acoperişul. Oficialii de la DGASPC au dat vina pe handicap, pe vreme, criza, ordonanţe şi altele. Noi trecem nepăsători pe lângă cazurile copiilor abandonaţi. Copiii nimănui, nici măcar ai celor care îi îngrijesc!

Alexandru Lucian C. avea 19 ani. S-a născut în Vişeu de Sus. De la naştere a avut gradul de handicap 1. Provine dintr-o relaţie ocazională a mamei (dacă o putem numi aşa). Alexandru a fost abandonat la scurt timp după naştere la secţia de Pediatrie din Vişeu. Este transferat la Centrul de Primire 0-3 ani în Sighetu Maramaţiei. După trei ani, în 1995, ajunge la Căminul Spital din Sighet, iar din 2003 în Casa de tip familial de pe str. George Coşbuc din Sighet. Aici a stat până în vara anului 2010. În august este transferat din nou în Vişeu la Casa de tip familial de pe strada Plevnei. Alexandru a stat toată viaţa lui în spital şi în stabilimentele care protejează copilul… Suferea de multe: retard mintal profund, avea IQ sub 20, ECI, cecitate, tetrapareză spastică, hipotrofie staturo-ponderală, epilepsie, era total dependent de adult. Alexandru a avut o boală foarte gravă,  nu asimila mâncarea şi avea statura unui copil de 7-8 ani. Era hrănit cu biberonul. A avut un destin greu de înţeles. În 1994 a fost declarat abandonat. Nu are cunoscută paternitatea, mama nu poate fi găsită. Se pare că este plecată de mai mulţi ani din ţară şi este căsătorită cu un cetăţean german. Mai are 4 copii pe care i-ar fi dus în Germania. Dar nu este sigur. Pe Alexandru nu l-a căutat niciodată.
Tânărul care a murit în spital a avut foarte multe internări. Cam la două săptămâni era dus la spital, mai ales în perioada în care s-a aflat în Sighet. Internările erau pentru afecţiunile respiratorii şi digestive. În iulie 2010 a avut o criză epileptică gravă în care şi-a muşcat degetul de a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală. Primea medicaţie pentru controlul epilepsiei. Din 2006 a stat la Sighet, unde s-a creat un mediu care l-a ajutat, dacă se poate spune aşa, pe Alexandru.

A murit după transfer

Şi a venit anul 2010. Anul în care contabilii ministerelor care au în subordine şi sistemul de protecţie al copilului, au început să taie din costurile mari cu pruncii nimănui, cu tinerii cu handicap de tot felul, cu cei care nu pot protesta. S-a constatat că la nivelul întregii ţări, aceste costuri cu aceşti năpăstuiţi ai sorţii sunt mari. Conţopiştii nu au făcut nicio diferenţiere între cazuri, nu au ţinut cont că aceşti copii au drepturi ca oricare dintre noi. Nu mai vorbim de Declaraţia universală a drepturilor omului, de UNICEF, de multe alte declaraţii pe care România le-a semnat şi teoretic le respectă.
După Revoluţia din 1989, când s-au văzut ororile din sistemul instituţionalizat al copiilor orfani, a început dezinstituţionalizarea copiilor din orfelinate. După modele occidentale s-a trecut la case de tip familial. Orfelinat după orfelinat au fost închise, iar copii au primit un regim mai apropiat de ceea ce ar fi trebuit să fie o familie. Din acest punct de vedere, Maramureşul a fost un judeţ pionier. Aşa a ajuns şi Alexandru într-o casă de tip familial în Sighet. Aici erau cazaţi 12 copii în marea lor majoritate prunci cu handicap. De altfel, s-a încercat cazarea acestor copii după starea lor fizică şi mentală. La casele în care sunt copii cu handicap este nevoie de personal mai calificat şi evident mai numeros. Personalul care deserveşte aceste case sunt angajaţi la DGASPC. La începutul anului a apărut HG 23 prin care se aduc modificări la structura de personal în lumina economiilor care urmau să se facă. Sectorul bugetar, considerat un mare consumator de bani, s-a trecut la restructurarea acestui sector, fie după ureche, fie din pixul contabililor. Din aceste considerente a început redistribuirea personalului şi implicit al copiilor din sistemul de protecţie. Evident că normativele noii legi nu au ţinut cont de handicapul lui Alexandru, care a fost transferat la Vişeu de Sus pe motiv că acolo sunt tineri care ar trebui să iasă din sistem, dar fiind bolnavi se mai trage de timp. Evident că îngrijirea, cu toate asigurările date de orice oficial, a suferit. Alexandru a fost scos din mediul lui, din universul în care, probabil, s-a integrat. Nu spunem că din această cauză a murit Alexandru, dar spunem că această mutare a favorizat decesul tânărului de 19 ani. Nu credem că îndrăzneşte nimeni să ne contrazică, de la medici, la psihologi sau directori de aşezăminte în care se ocrotesc copiii. Statul, cu bună ştiinţă, condamnă copiii cu handicap, cu boli care pot fi ţinute sub control, dacă ai cu ce şi cu cine. Situaţia este aceeaşi în toată ţara. Toţi se plâng de faptul că HG 23 a produs haos în sistemul de protecţie al copilului. Din păcate, celor care conduc aceste instituţii le este frică să vorbească.

Guvernanţii trimit sărăcia în orfelinate

Se spune că la internarea recentă la Spitalul din Vişeu a lui Alexandru ar fi avut şi pneumonie. Cei de la DAGSPC afirmă că nu a fost lipsă de lemne şi că tânărul a decedat din cauza bolilor pe care le avea. Cu toate acestea putem să le spunem celor de la DGASPC unde nu erau lemne şi combustibil în luna octombrie, adică într-o perioadă în care aceste aprovizionări ar fi trebuit făcute de mult.
În partea de nord a judeţului este o situaţie mai complicată. În Sighet, la Casele Ştefan cel Mare, Iuliu Maniu şi Bradului, nu exista combustibil. La alte Case sighetene în număr de şase se foloseau resturile de anul trecut. Resturi pe terminate. Aceeaşi situaţie la Călineşti şi Ocna Şugatag. În Vişeu se foloseau la mijlocul lunii octombrie resturi de la unele case prin redistribuire la cele care aveau acele resturi din stocul anului trecut. Un fel de culme a economiei. Printre casele care au recurs la această modalitate de încălzire s-a aflat şi Casa de pe Plevnei, unde s-a aflat Alexandru. Oficialii DGASPC au spus că a fost organizată o licitaţie pentru achiziţionarea lemnelor dar nu s-a prezentat nimeni. Şi cam atât. Mai moare câte un copil, se mai îmbolnăveşte câte unul, ce mare brânză?! Am încercat să vorbim cu directorul general al DGASPC, Nicolae Boitor dar nu am reuşit să îl prindem la telefon.

Incendiul de pe Hollosy Simon

De parcă nu ar fi fost de ajuns, marţi seara a izbucnit un incendiu la Casa de tip familial din Baia Mare, de pe strada Hollosy Simon. Casa este într-o zonă cu o mare densitate de imobile. Focul s-a extins cu repeziciune şi a cuprins acoperişul. A ars ca o torţă, exista riscul ca focul să se extindă la celelalte case. Intervenţia Pompierilor a limitat pagubele. Focul a fost stins, copiii au fost evacuaţi. Printre ei s-au aflat şi câţiva cu handicap uşor. Unul dintre ei a leşinat şi a fost transportat la spital. După ce incendiul a fost stins a pornit o ploaie mocănească.  Din acest motiv Casa a fost afectată în totalitate. A plouat pe pereţii interiori, au fost distruse parchetul, tavanul, instalaţiile. Lucrările de reparaţii vor dura mai bine de o lună, într-o variantă optimistă şi dacă vor fi bani

Nicolae TEREMTUŞ