Ieri, un copil în vârstă de patru ani a fost mușcat de un câine lăsat nesupravegheat în Parcul Central din Cluj Napoca.

Incidentul a avut loc în jurul orei 13.00, în Parcul Central. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că, în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca, un minor a fost mușcat de un câine.
La fața locului, s-a stabilit că un minor în vârstă de 4 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se afla în parc împreună cu mama sa, a fost mușcat de un câine care nu ar fi fost asigurat cu lesă și botniță, conform prevederilor legale pentru acea categorie de patruped. Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat propietarul câinelui, un tânăr de 25 de ani, din Deva.

În urma evenimentului, minorul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale, acesta neavând nevoie de internare.

Raportat la cele constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă prevăzută și pedepsită de OUG 55/2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.