Copiii rămași în Ucraina sunt nevoiți să ia viața în piept înainte de vreme din pricina războiului. O femeie povestește în lacrimi cum nepoțelul ei de șapte ani învață să facă cocktailuri Molotov pentru a-și ajuta familia.

Cetățenii ucraineni s-au adunat în Leeds, West Yorkshire, pentru a împărtăși povești îngrozitoare despre experiențele de război din zilele noastre, conform Daily Star.

Copiii învață să facă cocktailuri Molotov 

Anastasia Rapley a declarat că amenințarea cu moartea este încă prezentă pe toate străzile Ucrainei și povestește cum nepoțelul ei de șapte ani învață să facă cocktailuri Molotov pentru a-și ajuta familia.

Femeia este mama a unui tânăr fotograf, de 26 de ani, și a declarat cum toată familia face acest lucru în ultimele zile.
„Războiul este la doar trei ore de zbor de aici”, a mărturisit Anastasia.

Putin a cerut arestarea copiilor care protestează împotriva războiului

Pe cealaltă parte, Putin a ordonat arestarea copiilor care protestează împotriva războiului din Ucraina. Mai multe fotografii cu copii de școală primară într-o dubă de poliție au fost surprinse, după ce aceștia au participat la proteste.

Fotografiile au fost distribuite de politicianul de opoziție Ilya Yashin, iar cei trei copii urmau să depună flori la ambasada Ucrainei și aveau bannere cu „Fără război”. O fată care poartă o căciulă verde ține un panou în rusă, cu steaguri mici ale Rusiei și Ucrainei pictate în jurul cuvintelor. 

În ciuda politicii de toleranță zero a Kremlinului față de disidență, rușii s-au adunat cu miile să protesteze, chiar dacă au riscat cu închisoarea. Peste 7.000 de persoane au fost arestate în 50 de orașe din Rusia.

Sursa: stirilekanald.ro

Citește și: Spitalul Militar din Cluj va asigura asistența medicală și tratamentul răniților din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.