Prezent astazi la conferinta Insurance Market Trends organizata de FIAR cu temele care vizeaza activitatea de asigurare – reasigurare in contextul noilor reglementari [IDD si GDPR], Cornel Coca Constantinescu – Vicepresedintele ASF a declarat:
“ Printr-o analiza retrospectiva avand ca moment de referinta FIAR 2017 constatam faptul ca activitatea de asigurare a fost marcata de transformari profunde, prin aplicarea noilor abordari bazate pe risc si pe gandirea prospectiva a business-ului. Continuam cu reglementarea consistenta a activitatii de intermediere si introducerea de cerinte mai ridicate de transparenta fata de clienti prin aplicarea directivei IDD. Totodata, avem si alte reglementari din alte domenii cu impact semnificativ si riscuri deopotriva si ma refer la regulamentul privind protectia datelor cu caracter personal.
Drept urmare, trebuie sa fim constienti cu totii ca intermediarii si societile de asigurare vor trebui sa implementeze modificari la nivel organizational si operational si sa isi regandeasca strategia in special in cazul produselor create in parteneriat.
Nu trebuie ignorat faptul ca pentru dezvoltarea pietei romanesti de asigurari, trebuie sa fim realisti si sa analizam in ce masura este nevoie de crearea unor produse de asigurare adaptate nevoilor si posibilitatilor potentialilor clienti.
Din toamna [1 octombrie 2018] vom acorda o atentie si mai mare protectiei consumatorilor in lumina prevederilor directivei IDD, cu referire la respectarea regulilor de conduita, a modului de interactiune cu consumatorul, prin:
– informarea corecta si completa a clientilor si desfasurarea activitatii in mod onest, corect si profesionist
– existenta unor agenti/intermediari cu un nivel ridicat de pregatire profesionala si competenta.
– cerinte mai ridicate de transparenta cu privire la informarea clientilor asupra existentei unor conflicte de interese sau modul de acordare a stimulentelor,
– informare cu privire la vanzarea combinata
– cerinta ca orice contract propus sa corespunda cerintelor si nevoilor de asigurare ale consumatorului (adecvarea produsului), pe baza evaluarii nevoilor acestuia, in special in cazul vanzarii produselor de asigurare cu componenta investitionala pe baza unor recomandari personalizate.
Sunt convins ca aplicarea directivei IDD va aduce beneficii pe termen lung deopotriva asiguratilor, intermediarilor si asiguratorilor si va contribui la dezvoltarea pietei, prin promovarea mai transparenta a produselor de asigurare, in special a celor de de viata, prin cresterea nivelului de informare a asiguratilor si a publicului in general cu privire la caracteristicile produselor si beneficiile asociate.
Totodată avem în vedere initiativa de diversificare a formelor juridice prin care funcționează asigurătorii, respectiv prin statuarea formei juridice a societății mutuale de asigurare, care implementează principiul economiei sociale în industria asigurărilor Societatea mutuala de asigurare reprezinta o forma juridica consacrata in alte tari din Uniunea Europeana, acest tip de societăți reprezentand circa un sfert din pietele unde aceasta forma este uzitata.
Societatile mutuale au dovedit faptul ca pot contribui la crearea de locuri de munca si sunt un factor de coeziune socială. În același timp, promovează valorile cheie ale statului social activ: solidaritatea, nediscriminarea, accesul egal și funcționarea în beneficiul membrilor. În contextul ultimei crize financiare, aceste societăți au dovedit reziliență prin faptul ca nu sunt orientate direct catre profit.
Nu pot sa nu amintesc si de „inovarea tehnologica” care va urma mai devreme sau mai tarziu si in asigurari, de aparitia pe scara larga a unor produse sau a unor modalitati de distributie care utilizeaza preponderent tehnologia digitala pentru a-si crea un avantaj competitiv si pentru a veni in intampinarea cerintelor unor generatii noi de clienti familiarizati cu utilizarea noilor tehnologii. Multe societati de asigurare se pregatesc sa utilizeze tehnici de analiza predictiva, automatizare a proceselor. Automatizarea proceselor va presupune totodata si imbunatatirea vitezei si acuratetii analizei datelor pentru a administra corect riscul si pentru a facilita dezvoltarea unor noi produse de asigurare.
Toate acestea vor necesita in prima faza capacitati reale de a percepe evolutia viitoare in coordonate de realism. Gandirea strategica ar trebui sa se orienteze si spre investitii si spre adaptarea proceselor de business, cu scopul de crestere a eficientei si reducerii costurilor pe termen mediu.
Apreciez că după o perioadă de turbulențe pe piața de asigurări, anul 2018 va consemna o etapă de reașezare atât din punct de vedere al business-ului, cât și din punct de vedere legislativ ca rezultat al eforturilor tuturor celor implicați în această industrie. Sper ca sfârșitul anului sa confirme că, intr-adevar suntem pe drumul cel bun, incurajati fiind de rezultatele anului 2017 dintre care poate as mentiona cativa indicatori relevanti:
– Scaderea ratei daunei combinate pe clasa MTPL de la 139,12% in 2015 la un minim istoric al pietei romanesti de 99,46% in 2017
– Cresterea PBS aferente asigurarilor de viata cu 20%
– SCR, MCR supraunitar pentru toate companiile la finalul anului 2017 (cat si la finalul anului 2016), inregistrand cresteri in 2017 fata de 2016, respectiv rata SCR la nivelul pietei a inregistrat o crestere cu 6%, iar rata MCR la nivelul pietei a inregistrat o crestere cu 12% ,
– Fondurile proprii eligibile sa acopere cerinta de capital de solvabilitate aveau la finalul anului 2017 o valoare de 5,15 mld lei, in crestere cu 12% (fata de finalul anului 2016).
– La nivel de piata s-a consemnat o cresterea a activelor cu 6% in 2017 fata de 2016, in timp ce datoriile au crescut numai cu 3%, excedentul activelor fata de datorii fiind de 5,05 mld lei in 2017, in crestere cu 13% fata de finalul anului 2016.
– Cresterea rezervelor tehnice cu 7,5% in 2017 fata de 2016
Obiectivele A.S.F. în anul 2018 se concentreaza pe crearea premiselor dezvoltarii sanatoase a pietei si pe consolidarea funcției de supraveghere prin dezvoltarea instrumentelor specifice supravegherii pe bază de risc.
Actiunile si sprijinul ASF pentru diferite evenimente si campanii de educatie financiara vor continua cu scopul de a crește gradul de conștientizare a unui segment cât mai mare de populație cu privire la necesitatea și beneficiile asigurărilor si implicit la cresterea gradului de educatie financiara si a incluziunii financiare.
Ca parte a Sistemului European al Supraveghetorilor, ASF are o implicare activa pentru a asigura consolidarea functiei de supraveghere prin convergenta practicilor si totodata asigura legatura intre supravegherea micro si macro prudentiala la nivel European.”