Parlamentarul german care are circumscripția în oraşul german Pforzheim, unde în suburbia Birkenfeld peste 200 de angajaţi români ai unui abator au fost confirmați cu coranavirus, este un personaj care în ultimii ani a apărut des în relația cu România. Este vorba de Gunther Krichbaum,  președinte al comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german, scrie flux24.ro.

El este căsătorit cu o româncă.

Soția sa de origine română conduce Societatea Germano-Româno din Pforzheim, unde muncesc printre altele peste 500 de muncitori români la un abator, dintre care 200 ar fi fost infectați cu COVID-19.

Gunther Krichbaum este membru al CDU, partidul cancelarului german Angela Merkel.

Un apropiat al lui Krichbaum ar fi fost conform relatărilor din presă fostul ministru al Justiției și mai apoi europarlamentar Monica Macovei.

Krichbaum a fost în utimii ani un adversar al ridicării MCV pentru România.

Gunther Krichbaum e de profesie jurist. S-a nascut la 4 mai 1964 la Korntal, e casatorit cu o romanca si are trei copii. Sotia sa, Oana Krichbaum, a fost aleasa anul acesta presedinta DRG Pforzheim. Gunther Krichbaum e membru al partidului crestin-democrat (CDU) din 1983, presedinte al fractiunii CDU din Enzkreis/ Pforzheim, parlamentar si presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.(sursa: Hotnews)

„AM PRIMIT UN TELEFON ÎN URMĂ CU CÂTEVA MINUTE DE LA UN ROMÂN PLECAT LA MUNCĂ ÎN GERMANIA, LA O FERMĂ DIN PFORZHEIM, LÂNGĂ STUTTGART. LA ACEA FERMĂ, POTRIVIT ROMÂNULUI CARE M-A SUNAT LUCREAZĂ 700 DE DE OAMENI DINTRE CARE 500 SUNT ROMÂNI. OMUL ERA FOARTE SPERIAT ȘI SPUNEA CĂ 300 DINTRE MUNCITORI SUNT INFECTAȚI CU CORONAVIRUS ȘI CĂ NIMENI NU-I AJUTĂ, NIMENI NU-I BAGĂ ÎN SEAMĂ”, A SCRIS PE FACEBOOK EUROPARLAMENTARUL PNL RAREȘ BOGDAN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.