În urmă cu doar 13 zile ridicarea restricțiilor sanitare ni se părea maximul de independență pe care îl puteam savura. Astăzi, această veste pe care ne-o dă președintele României Klauss Iohanis, nu își mai are efectul euforic scontat, pentru că este grav avariat de războiul din Ucraina. Totuși am învățat ce important este să primim lecția de oxigen din libertate și să o apreciem altfel.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că „valul 5 este aproape a se încheia”.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor”, afirma Iohannis, după o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi mai mulţi membri ai Guvernului.

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

După doi ani, bilanţul COVID-19 numără, conform datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, 63.993 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 care au decedat în România. Până luni, pe teritoriul naţional au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 114.557 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 2.594.194 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, Ministerul Sănătăţii urmând să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei de COVID-19

Sursa: Agerpres

Citește și:Rusia amenință cu sistarea gazelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.