Corpul de Control al Guvernului a găsit grave nereguli în derularea proiectelor din cadrul programului „Schi pentru România”. Clujenii nu s-au lăsat mai prejos şi s-au făcut de ruşine, alături de alte autorităţi locale: au publicat greşit anunţul de licitaţie şi apoi au achitat lucrări care n-au mai fost realizate niciodată.

 

Comuna Băişoara trebuia să beneficieze, în cadrul programului „Schi pentru România”, de un proiect extins de amenajare a domeniului schiabil, pe banii Guvernului. Programul, care a fost coordonat în perioada 2009-2013 de către Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale, a adus bani frumoşi administraţiilor locale din ţară, care însă nu şi-au îndeplinit obligaţiile, fiind acum sub vizorul sesizării penale depusă de corpul de control.

Verificările Corpului de control al premierului au vizat Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și autorități ale administrației publice locale care au beneficiat de finanțări pentru Programul “Schi în România”. Comuna Băișoara a fost desemnată zonă pentru dezvoltarea domeniului schiabil și practicarea sporturilor de iarnă, iar printr-o hotărâre de guvern din 2009, s-au alocat 6.3 milioane de lei pentru Consiliul Județean (CJ) Cluj, ca beneficiar pentru acest proiect.

 

Mocanii la licitaţie

Sumă a fost ulterior diminuată la 2.3 milioane de lei, iar responsabilitatea organizării procedurii de atribuire a contractelor a fost transferată de CJ Cluj către Consiliul Local (CL) Băișoara, printr-o procedură de asociere. Administraţia din Băișoara a inițiat procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică a lucrărilor pentru realizarea proiectului, însă, anunțul de participare s-a publicat în mod eronat. Conform unui raport al DGFP Cluj menţionat de oficialii Corpului de Control al Guvernului, procesul de atribuire a contractului s-a anulat.

“S-a constat că hotărârea Consiliului Judeţean Cluj de a transfera Consiliului Local al comunei Băişoara atribuţiile legale referitoare la organizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru realizarea proiectului, încheierea contractului, urmărirea, derularea, plata şi recepţia lucrărilor executate a determinat finalizarea cu întârziere a procedurii de atribuire, prin încheierea contractului la data de 17 decembrie 2009 şi crearea premiselor neutilizării în anul 2009 a fondurilor prevăzute în valoare de peste şase milioane de lei”, arată Corpul de Control.

 

Cine a luat caşcavalul

După ce procedura a fost reluată, contractul de atribuire a lucrărilor s-a încheiat în 17 decembrie 2009, astfel că a mai trecut un an până când lucrările să poată fi demarate. „Schi în România – Comuna Băișoara”. A fost câştigat de asocierea Harcon Zrt Budapesta și Consic SA, în calitate de executant, pentru lucrări de amenajarea pârtiei și extinderea celei actuale, instalație de transport cablu tip telescaun, sistem electronic de bilete, clădire cu spații publice, utilaje de întreținere pârtie, parcare și amenajare drum acces. Conform prevederilor din actul adiţional al contractului menţionat, preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor, conform graficului de plăţi, a fost de 15.887.952,21 lei, la care se adaugă 3.813.108,53 lei TVA.

Printr-o adresă din mai 2010 CJ Cluj a comunicat societăţii Consic SA faptul că pentru această lucrare suma alocată în anul 2010 este de 150.000 de lei solicitând totodată graficul de execuţie a lucrărilor propuse cu încadrarea acestora în suma alocată. Pentru această sumă, executantul a făcut doar un plan de trasare lucrări pentru parcare.

În adresa din 12 decembrie 2013 transmisă Corpului de Control al primului-ministru, CJ Cluj a precizat, referitor la destinaţia sumei de 150,00 mii lei prevăzută pe anul 2010, “nu există documente din care să rezulte ordinea de execuţie a lucrării, respectiv stabilirea obiectelor de început, purtându-se doar discuţii cu privire la acest aspect. Din ordinul de începere a lucrărilor reiese faptul că amplasamentul lucrării era parţial ocupat, iar singura categorie de lucrări atacabilă din proiect care să corespundă cerinţelor – încadrare în suma aprobată, termen de execuţie, condiţii de utilizare post – execuţie a fost cea aferentă parcării”.

Astfel, în total, în perioada 2009-2013, au fost alocate fonduri de 568.800 lei pentru proiectul Schi în România – comuna Băișoara, din care 150.000 lei de la bugetul de stat, iar restul de la bugetele locale și județene, conform raportului, dar pentru aceşti bani s-au realizat numai 35% din lucrările de parcare. Contractul cu asocierea contractată de administraţia judeţeană a încetat în 2011, prin expirarea duratei de execuție.

 

Defrişări pe şest

În Nota Corpului de control se precizează că mai multe sume necesare pentru realizarea programului au fost aprobate fără a se clarifica, anterior, situația juridică a terenurilor pentru realizarea obiectivelor de investiții.  De asemenea, au fost identificate nereguli privind scoaterea definitivă din fondul forestier a 2,9923 hectare de pădure, pentru realizarea proiectului de schi în Băișoara. Când CJ Cluj şi Consiliul Local al comunei Băişoara au emis ordinul de începere a lucrărilor la data de 14 octombrie 2010,  asocierea dintre Harcon SA Budapesta şi Consic SA a luat la cunoştinţă că defrişarea nu este realizată, amplasamentele nu sunt libere de sarcini, există construcţii provizorii, amplasamentele vor fi preluate parţial. În data de 14 octombrie 2009, CJ Cluj a eliberat certificatele de urbanism pentru scoaterea din fondul forestier cu compensare echivalentă pentru suprafaţa totală de 2,9923 hectare.

De asemenea, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a comunicat Primăriei Băişoara acordul pentru scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 2,9923 hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.