Creșterea spectaculoasă a cotei de încredere atribuită președintelui ales Nicușor Dan, până la un presupus 57%, imediat după anunțarea rezultatului final al alegerilor prezidențiale, ridică o serie de semne de întrebare legitime, atât în privința bazei metodologice a sondajului, cât și a momentului în care acesta a fost făcut public.
Deși astfel de salturi post-electorale nu sunt imposibile din punct de vedere sociologic (există fenomene precum „winner’s effect” sau „efectul de coagulare a speranței”), proporția și contextele invocate aici par mai degrabă construite decât relevate empiric.
1. Lipsa elementelor de metodologie = deficit de credibilitate
Publicarea unor cifre fără:
•precizarea eșantionului (dimensiune, structură, stratificare),
•perioada exactă de culegere a datelor,
•marja de eroare,
•formularea întrebării exacte,
indică o lipsă de rigoare științifică ce anulează din start orice pretenție de obiectivitate. În context electoral post-tur II, chiar și o deviație minoră în formulare poate genera diferențe de peste 10 procente în percepția colectată.
2. Saltul la 57% – indicator de imagine, nu de profunzime
Scorul vehiculat în dreptul lui Nicușor Dan (57%) este mai mare decât orice scor atins de acesta în primul tur și depășește inclusiv scorul cu care a câștigat al doilea tur (care a fost în jur de 52,7%). Aceasta sugerează că nu avem de-a face cu o încredere sedimentată, ci cu un val emoțional de suprafață – de tip reflex mediatic – și nu cu o măsurare a stabilității încrederii.
În lipsa unor repere comparative din valuri anterioare, această cifră nu poate fi interpretată decât ca o formă de construcție narativă destinată consolidării rapide a legitimității simbolice, în absența unei baze administrative sau politice solide.
3. Eșalonarea liderilor: tactică de izolare și delegitimare
Plasarea pe același palier a lui Ilie Bolojan și George Simion (42%) denotă mai mult decât o simplă agregare de cifre: este o tactică de izolare a opoziției, sugerând o echivalență între radicalismul populist și alternativele reformiste. Această strategie comunică indirect că:
•orice opoziție față de noul președinte este fie „perimată” (Bolojan), fie „periculoasă” (Simion);
•restul actorilor politici sunt deja „învinși moral” (Grindeanu, Fritz).
Această dispunere pe verticală a încrederii nu este sociologică, ci narrativ-strategică – ea creează aparența unei coagulări în jurul președintelui, fără a reflecta o redistribuție reală a capitalului politic.
4. Contextul politic al publicării
Momentul ales pentru difuzarea acestei măsurători – imediat după încheierea oficială a turului II și înaintea configurării noului guvern – denotă intenția de a influența formarea coaliției, sugerând că „voința populară” impune o armonizare în jurul lui Dan.
Este un tip de sondaj prescriptiv, nu descriptiv – adică nu reflectă realitatea, ci încearcă să o impună. În acest sens, funcționează ca instrument de presiune asupra partidelor parlamentare și asupra mediului politic în ansamblu.
5. Cadrul replicii – ce ar trebui să răspundă CURS
Dacă această măsurătoare aparține unei case precum CURS (recunoscută, dar controversată în anumite momente-cheie), este firesc să solicităm:
•publicarea metodologiei integrale;
•accesul la datele brute (anonimizate) pentru validare;
•comparabilitatea cu valuri anterioare, pentru a verifica dacă saltul este consistent.
Fără aceste elemente, cota de 57% nu este un indicator de realitate, ci o formă de inginerie a consensului, în beneficiul unui actor politic care are nevoie de consolidare imediată pentru a negocia viitorul executiv și susținerea parlamentară.
Concluzie
Cifrele pot fi o formă de manipulare, atunci când sunt decuplate de realitate, de rigurozitate și de responsabilitatea față de opinia publică. Într-un moment de maximă sensibilitate instituțională și democratică, prezentarea unor „cote de încredere” fără temei științific servește mai mult intereselor politice ale momentului decât cunoașterii autentice a societății.
Citeşte şi:
