“Ca la noi, la nimeni!”, zice o vorba. Si bine zice. Acum, când se apropie Craciunul, se anunta cu surle si trâmbite o noua umflare a preturilor tuturor produselor si utilitatilor. De fapt, românii s-au obisnuit ca de sarbatori în loc sa aiba parte de reduceri de preturi, sa scoata bani mai multi din buzunar.

Unde sa mai încapa deci fericirea pe care ar trebui sa o simta fiecare de sarbatori, daca oamenii trebuie sa se gândeasca cum sa-si împarta bruma de salariu primit în decembrie sa le ajunga pâna la urmatorul, din ianuarie?

Prin urmare, românului îi vine foarte greu, cu fiecare an care trece, sa se bucure de sosirea sarbatorilor. Masa de Craciun care, în mod normal, ar trebui sa fie una îmbelsugata, sa simbolizeze bunastarea, nu este, uneori, decât cea dintr-o zi obisnuita.

Conditii de austeritate

Pentru realizarea traditionalului meniu de Craciun, bistritenii sunt nevoiti sa scoata din buzunare cel putin 500 de lei. Carnea de porc, preferata în acest sezon, se gaseste la preturi care ating si 20 de lei/kilogram, în functie de calitate. Pretul unui kilogram de cârnati proaspeti variaza între noua si 12 lei/kg. Cei care doresc sa prepare cârnatii dupa retete proprii pot cumpara intestine pornind de la aproximativ sase lei si carne tocata la 9 sau 10 lei/kg. Numai ca, masa de Craciun nu se rezuma doar la atât. Pe lânga friptura si cârnati nu pot lipsi de pe masa sarmalutele, pentru care mai e nevoie de înca cel putin un kilogram de carne tocata, orez si condimente, plus varza murata. Pentru o familie de cel putin patru persoane ar trebui scosi din buzunar vreo 80 de lei.

Pe lânga preparatele din carne bistriteanul, ca tot românul, are nevoie si de cozonaci si prajituri. Daca le vor cumpara din supermarketuri sau le vor prepara acasa, conteaza mai putin, deoarece gospodinele vor scoate tot atâtia bani din buzunar, cel putin 40 de lei. Mai trebuie calculat uleiul, iar pentru o sticla de un litru bistritenii platesc între 3,5 si 6 lei. Fructele au si ele preturi destul de piperate, pentru care ies din buzunar cel putin vreo 15 lei. Pentru pâine se mai cheltuiesc înca aproximativ 10 lei, iar daca ne gândim ca, totusi, e sarbatoare e nevoie de cel putin o sticla de vin pe masa sau de tuica si o sticla de suc pentru cei mici. La suma initiala se mai adauga cel putin 50 de lei…

Daca e sa facem un total,se ajunge la aproximativ 300 de lei, asta în conditiile în care este vorba despre o masa de Craciun modesta. Pentru o masa pregatita în conditii cât de cât “normale”, suma se ridica la aproximativ 500 de lei.

Dar, pe lânga masa de Craciun mai e nevoie si de un brad, al carui pret este pe piata bistriteana de cel putin 50 de lei. Daca ornamentele din anul trecut nu au rezistat invaziei celor mici, se mai pot adauga alti 50. Cadourile de sub brad, oricât de modeste ar fi, nu fac altceva decât sa mai pluseze suma cheltuita. Si, uite asa, se ajunge la 700 de lei care se volatilizeaza din buzunare. Asta doar pentru Craciun, fara a mai calcula masa din noaptea de Anul Nou, care dubleaza suma. Adica, în total, vreo trei salarii…

Cel mai greu o duc pensionarii

Pensionarii bistriteni nu au avut de ales asa ca…au luat bani împrumut. Din cei peste 7.000 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistrita (CARP), peste 3000 au contractat împrumuturi pentru perioade cuprinse între 12 si 18 luni, suma totala fiind de 2.862.556 de lei. În prima jumatate a lunii decembrie s-au mai adaugat alte 39 de persoane care au cerut 30.000 de lei. Majoritatea celor care au recurs la aceste împrumuturi au facut-o pentru a-si achita cheltuielile de întretinere si pentru a-si putea procura medicamentele necesare. La cele necesare pentru sarbatori, pensionarii se gândesc mai putin. Ei au decis sa aiba doar câte ceva pe masa, nu mult, doar atât cât sa nu uite ca e Craciun si sa se pot încadra în suma ramasa dupa ce si-au platit datoriile.

Silviu Teodoru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.