Se apropie sărbătorile Crăciunului și ale sfârșitului de an, o perioadă minunată pentru oamenii credincioși care prin convingeri depășesc pitorescul celebrărilor laice. Nici acestea din urmă nu sunt lipsite de farmec, chiar dacă comunismul le accepta dar fără entuziasm. Rețin că la Sighetul Marmației se organiza un festival al sărbătorilor laice, dar ziua de Crăciun era una lucrătoare și cred că în majoritatea întreprinderilor din România s-a lucrat și la 25 decembrie 1989 când a fost ”judecat” și lichidat cuplul Ceaușescu. Procesul nu a avut de a face prea mult cu Justiția, ci cu jurisdicția stalinistă de la începutul anilor 50.
S-a petrecut apoi un fenomen caracteristic capitalismului, adică consumismul, care implică achiziții enorme de alimente, mult peste ceea ce este necesar, excursii în țară și străinătate, dar se petrec și multe manifestări de generozitate, deci nu trebuie să avem o perspectivă unilaterală a zilelor noastre. Nu tot ceea ce aduce piața liberă este greșit, iar cel mai important lucru este competiția între actorii economici, chiar dacă în România capitalul autohton este insuficient dezvoltat. După un sfert de secol de libertate economică, capitalismul, fără constrângeri sociale, accentuează decalajele sociale, ceea ce îi face pe indivizi extrem de lacomi, înfrângând rigorile legii penale.
Aș fi putut scrie despre multe subiecte, care în ultima săptămână au fost extrem de interesante având și un impact emoțional evident. Arestarea parlamentarului Șova cred că înseamnă și sfârșitul carierei politice a fostului Premier Ponta, iar jurnalul doamnei Udrea, așa cum îl completează și îl rectifică cu domnul Ion Cristoiu în desele lui conversații telefonice, demonstrează indubitabil că eleganta doamnă nu a fost chiar așa de inteligentă cum o credeam. Între aceste dovezi figurează și rectificările din jurnal. Forța gândirii și logica în exprimare se vede în situațiile grele nu atunci când ești la cârma țării sau la shopping în Paris. Dar probabil vom mai avea dezamăgiri și surprize în această privință din partea clasei politice, când corupția este supusă unui asalt continuu și perseverent din partea organelor penale. De aceea, în această lume bezmetică, m-am gândit să renunț la politică măcar de Sărbători și să relatez cum se petrecea Crăciunul acum 70 de ani într-o mică localitate, dar importantă, în Bădăcinul lui Iuliu Maniu.
Ne găseam sub ocupație maghiară și prima clasă primară am făcut-o la o școală edificată pe terenul donat de marele bărbat de stat Iuliu Maniu. Limba de predare era cea română. Am avut două învățătoare maghiare, dar din Ardeal care știau să vorbească, citească și să scrie în românește. La școală, în limba maghiară pe clasa I, se rostea rugăciunea Tatăl Nostru și se cânta zilnic imnul național maghiar, care se cântă și acum de concetățenii maghiari, îndeosebi la 15 martie.
Pentru copii mici, cum eram și eu, mersul la colindat începea pe la ora 15.00, înainte de a se întuneca. Plecam și eu la colindat la vecini pe o rază de 500 de metri iar gazdele ne serveau cu nuci, mere și colaci. În fiecare casă de gospodar se simțea apropierea nopții de Crăciun când se spunea că după ce răsar stelele se poate mânca de dulce, adică preparate din porc. Atunci nu se dădeau bani la colindători.
Seara cu părinții și sora Mirica, ne așezam în jurul bradului de crăciun, unde primeam daruri și se aprindeau lumânările și artificiile ce împodobeau tradiționalul pom. Cred că până la 5-6 ani am crezut în Moș Crăciun. Mă bucuram cel mai mult de jucăriile, iar cel mai mult îmi plăceau tancurile care scoteau scântei pe țeavă. Poate ar fi trebuit să mă gândesc chiar și la acea vârstă ce lucru cumplit este războiul. Mulți dintre consătenii mei erau pe linia frontului cu rușii. Unii nu s-au mai întors, iar cei mai în vârstă au fost mobilizați, îmbrăcați în uniformă militară și trimiși pentru a lucra pentru maghiari și nemți. Printre ei a fost și fratele mai mare al tatei, care în Germania a fost luat prizonier de către britanici, care s-au comportat excelent cu ei. În lagăr a primit și ciocolată! Revenit în țară își amintea cu nostalgie de acea perioadă.
În timpul războiului nici cu alimentele țăranii nu o duceau prea bine, neavând prea mult teren arabil, Bădăcinul fiind o zonă viticolă și pomicolă. Îmi amintesc că, în timpul ocupației am primit la cooperativa Dacia din localitate din România un vagon de mei care a fost consumat cu plăcere de săteni. De Sărbători lumea nu se mai gândea la necazuri, sperând că anul viitor va fi mai bun și se va termina lungul război. A doua zi, după slujba de Crăciun, deci la amiază, seniorii satului veneau la casa parohială pentru a colinda. Părinții mei îi serveau cu vin și cozonac. Urma apoi sărbătoarea Sfântului Vasile, adică Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan, deci două săptămâni ne găseam într-o serbare continuă, fiind zile minunate. ”Unde sunt zăpezile de altă dată?”, cum a zis Francois Villon.
Chiar și în timpul comunismului (în 1965 eu m-am mutat în locuința părinților soției, pe strada 13 Septembrie) toată noaptea se auzeau pe stradă colinzi. Oamenii se vizitau și doreau ca în acest mod să serbeze Crăciunul chiar dacă a doua zi trebuiau să fie prezenți la serviciu.
Când a început să se formeze ”omul nou” de ale cărui tare nu ne-am putut debarasa nici acum, deci de prin 1980, pe uliță era liniște, cel mult mai veneau câțiva copii pentru a primi bani. Față de anii copilăriei, cu siguranță serbarea Crăciunului și-a pierdut mult din farmec. Colindele de la televizor nu sunt cele din trecut. Mi se pare că sunt mai mult muzică ușoară. Excepție este Grigore Leșe care păstrează tradiția și se colindă frumos și adecvat și în bisericile creștine. Să încercăm, măcar acum, pe cât este posibil, să uităm de necazurile și neîmplinirile prezentului, iar fiindcă cel puțin un miliard de creștini au intrat în Anul Milostivirii să îi ajutăm pe cei în nevoie iertându-i pe cei care ne-au greșit. La cumpăna dintre ani să nu îi uităm pe acei care ne-au părăsit, să ne bucurăm sincer că noi ne putem împărtăși gândurile și dorințele unul către altul. Crăciun Fericit și La Mulți Ani tuturor cititorilor Gazetei de Cluj.
18.12.2015
Adrian Man
P.S: Joi, 17 decembrie, lumea academică clujeană și din cele șase facultăți ale hexagonului juridic l-au sărbătorit pe profesorul Liviu Pop la 43 de ani de activitate academică. Fără exagerare este un nume mare în lumea dreptului și îi urez și eu multă putere de muncă pentru tot ceea ce aduce pe tărâmul științei juridice.
