Patriarhul Daniel a insinuat, marţi, că regimul comunist a căzut în România, în anul 1989, după ce autorităţile de atunci au interzis închinarea la moaştele Sf. Dimitrie. O telegramă adresată lui Nicolae Ceauşescu de către Patriarhie, pe 19 decembrie 1989, dovedeşte cum conducătorii Bisericii Ortodoxe îi jurau credinţă dictatorului chiar în ultimul ceas şi ignorau complet faptul că Revoluţia începuse de patru zile.

Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte pe motiv că în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă, iar „această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut”, clădirea devenind sediul Patriarhie.

„Adevărul” prezintă în facsimil telegrama trimisă de Patriarhul Teoctist lui Nicolae Ceauşescu în data de 19 decembrie 1989, la patru zile de la începerea Revoluţiei de la Timişoara, unde deja românii plăteau preţul suprem pentru îndrăzneala de a striga în stradă „Jos comunismul!”

Pe 20 decembrie, Nicolae Ceauşescu avea să livreze celebrul discurs însoţit de huiduieli de la balconul Comitetului Central, marcând momentul de debut al Revoluţiei şi la Bucureşti.

În acest context, Biserica Ortodoxă Română i-a adresat o telegramă lui Nicolae Ceauşescu în care îi ura la mulţi ani şi îl asigura „din adîncul inimii” că înalţii prelaţi, în frunte cu Patriarhul Teoctist, îi sunt alături şi îi vor sprijini „cu rîvnă” planurile dictatorului pentru „înfăptuirea măreţului program dedezvoltare multilaterală a patriei”.

Din rândurile pline de epitete adresate lui Nicolae Ceauşescu de către Patriarhul Teoctist rezultă că Biserica Ordodoxă Română se făcea că nu vede evenimentele sângeroase care aveau loc în ţară.

Vezi conținutul integral al telegramei pe Adevăru.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.