La 40 de kilometri de Cluj, urmează să se deschidă un nou crematoriu uman, al treilea din ţară, scrie City News. Crematoriul uman, care este unul dintre cele mai moderne din ţară, a fost ridicat pe un teren din Moldoveneşti. „Am încercat să luam tot ce e mai bun din exemplele pe care le-am văzut în străinătate. Este vorba de tehnologie, aspect, dar şi relaţia cu aparţinătorii, cu familia îndurerată”, spune Mircea Dunca, cel care a ridicat crematoriul. Acesta mai spune că la incinerare nu mai ai nevoie de un sicriu. Acesta poate fi luat împrumut pentru două ore, cât durează slujba. Întregul ritual va fi înregistrat, iar la sfârșitul ceremoniei de incinerare, familia decedatului va primi pe lângă urna cu cenușă și un DVD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.