Ioan Gabriel Marian este un proprietar de oi, în vârstă de 44 de ani, din comuna clujeană Feleacu, pensionat de boală, după un accident terbil de maşină pe ccare l-a avut în urmă cu douăzeci de ani. Joi seară, acesta a trecut din nou pe lângă moarte, de data aceasta chiar pe propriul său teren, după ce un consătean furios, încercând să-i ia gâtul, i-a crestat faţa cu un cuţit. Totul, după o ceartă legată de statutul păşunii, unde  atacatorul îşi adusese la păscut cele 30 de vaci ale sale.

 

Bărbatul povesteşte pe coridoarele I.M.L. Cluj că în ziua precedentă, joi 28 iulie, în jurul amiezii, se afla cu oile sale pe un teren care-i aparţinea, lângă drum – şi un teren cosit. La un moment dat acesta s-a trezit în faţă cu un tractor în care se aflau doi consăteni de-ai lui, tată şi fiu. Curând a început o discuţie în contradictoriu pe tema proprietarului terenului, cei doi intruşi susţinând că pajiştea nu i-ar aparţine lui Marian. „Între noi există un conflict vechi, mai ales după ce mi-au fost concesionate 15 hectare de păşune, pentru care plătesc 300 de lei, numai pe un hectar şi aceşti oameni intră cu nesimţire la mine. Ieri, ca să le dovedesc adevărul l-am chemat la faţa locului chiar pe omul care mi-a dat terenul, iar acesta a venit şi a confirmat spusele mele. Atunci, de ciudă că am avut dreptate, acest Cosmin Bojan a sărit cu cuţitul la mine. Degeaba a încercat să-l liniştească tatăl lui, că acesta mi-a ars un pumn în ochi şi apoi s-a repezit cu arma la gâtul meu. Astfel, numai o minune a făcut ca să nu reuşească să mi-l taie”. Bărbatul este poftit în cabinet pentru a fi consultat. După câteva minute, medicii i-au eliberat acestuia un certificat medico-legal în care i-au recomandat trei zile de îngrijiri medicale. Concluzionează bărbatul, înainte de a părăsi incinta instituţiei medicale: „Sunt fericit că am scăpat cu viaţă, însă n-am să-l iert pe agresor, fiindcă omul e extrem de impulsiv şi numai cu câteva zile în urmă a lovit pe altcineva cu un furtun cu un cap metalic. De aceea zic aşa: fapta-i faptă – şi trebuie pedepsită „!

„Astăzi, 28 iulie victima a depus plângere la Postul de Poliţie Comunală Feleacu pentru loviri sau alte violenţe şi ameninţare. Poliţiştii desfăşoară cercetări sub îndrumarea procurorilor din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a declarat, pentru Gazeta, comisarul şef Daniel Boie, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.