Creşterea economică globală va încetini la 1% în 2009, de la 2,5% în acest an, din cauza crizei financiare, dar există şi posibilitatea ca economia să se contracte dacă pachetele de stimulare vor fi insuficiente sau adoptate prea târziu, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Raportul Situaţia şi Perspectivele Economiei Globale în 2009, realizat de ONU, îndeamnă la coordonarea internaţională a pachetelor de stimulare a economiei, pentru a limita impactul recesiunii din statele dezvoltate asupra ţărilor sărace.
ONU anticipează că mediul economic s-a deteriorat semnificativ pentru statele în dezvoltare, în timp ce perspectivele formulate pentru 2009 sunt extrem de pesimiste, comparativ cu creşterile economice globale de 3,5-4% pe an înregistrate în perioada 2004-2007. "Majoritatea economiilor dezvoltate au intrat în recesiune în a doua jumătate a anului, iar frânarea creşterii economice s-a extins către ţările aflate în dezvoltare şi către economiile în tranziţie", se arată în raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite.