Victima Dumitru Hava avea 80 de ani si locuia singur

# Nici la ora actuala nu se stie câti bani i-au fost luati batrânului din locuita

# În ciuda vârstei înaintate, victima se ocupa cu afaceri imobiliare

# Celalalt co-autor nu a fost înca prins

# Criminalul a „cazut” pe tehnica, încercând sa-si creeze alibi

# Emil Bot, presupusul criminal, a picat si la testul poligraf

 

   

Zilele trecute, procurorul criminalist Florin Demian, de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, a finalizat rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecata a lui Emil Bot, inculpat pentru comiterea infractiunilor de omor deosebit de grav în scop de tâlharie, tâlharie si violare de domiciliu asupra victimei Dumitru Hava, de 80 de ani, în locuinta acestuia din satul Les, de lânga Oradea.  

Batrânul Hava a mai trait 4 zile

În ziua de 7 aprilie 2007, sâmbata din ajunul Pastelui ortodox, nepoata l-a sunat de mai multe ori pe „baciu Mitru”, sa-l întrebe când e acasa, ca sa-i aduca mâncare. Pâna la urma, s-a gândit ca „e ceva defectiune cu telefonul” si, în jurul orei 16, a plecat spre Les cu masina, de la ea de acasa, din Baile Felix. Femeia a deschis poarta de la strada – la care avea cheie – iar când a ajuns la usa (deschisa) a locuintei, l-a vazut pe batrân cazut pe dusumea, într-o balta de sânge. Becurile ardeau, dar nimeni nu mai era în incinta imobilului. A sunat imediat la politie si au constatat ca bâtrânul mai traia. A decedat dupa 4 zile, fara sa-si mai revina însa niciodata din coma. Greu abia începea pentru anchetatori, dar – cu profesionalism – în aceeasi zi, 11.04.2007, când cei mai multi dintre români încercau sa-si revina din mahmureala sarbatorilor, politistii îl încoltisera deja pe suspectul principal.

Banul, ochiul dracului

Inculpatul Emil Bot a facut afaceri cu victima. Cu câteva zile în urma, Bot tocmai i-a vândut batrânului un teren, primind deja ca avans 600 de Euro. Urmau sa perfecteze contractul la notar, dar „baciu Mitru” nu se mai grabea. Deja îl brobodise pe tânar si-l avea la mâna. Nici pretul total nu fusese clar stabilit. În locuinta batrânului a fost gasit de anchetatori titlul de proprietate, pe care Emil, presupusul criminal, i-l lasase lui Hava pentru completarea actelor la notar. Când Bot i-a cerut sa-i mai dea niste bani, fie si cu titlu de împrumut, victima l-a amânat „pentru când vor încheia hârtiile”. Batrânul era cunoscut ca mare expert în comert. Îi placea sa aiba întotdeauna bani multi asupra lui, sa se laude cu ei. Poate tocmai de la asta i s-a tras sfârsitul.

Interceptarile i-au pus capac

Din raportul de constatare medico-legala nr. 1083/III/1312007, rezulta ca „moartea victimei a fost violenta si s-a datorat hemoragiei si contuziei meningo-cerebrale survenite în cadrul unui traumatism cranio-cerebral si cranio-facial cu fractura de mandibula si maxilar superior. Leziunile de violenta s-au produs prin lovire cu corp contodent dur, urmata de cadere.” Sursele nostre ne-au informat ca suspectul a fost interceptat în timp ce încerca sa-si convinga membrii familiei sa-i creeze un alibi pentru ora crimei. În fata casetelor, Bot a cedat. Înainte, tocmai îsi concediase avocata, care-l tot batea la cap sa spuna adevarul. Mai picase si la testul poligraf, prin care s-a concluzionat ca are comportament simulat.

Sebastian exista dar e cazat în alt penitenciar

 Bot pretinde însa, chiar si acum, ca a fost la locuinta victimei împreuna cu un tânar „Sebastian” din Cluj, care avea o masina cu numar de Suceava, iar loviturile au fost aplicate victimei de acesta. Dupa comiterea omorului, Sebastian ar fi urcat în masina si a plecat cu banii si lucrurile sustrase din locuinta batrânului, iar Bot nu ar fi beneficiat cu nimic în urma crimei. Mai sustine ca a fost amenintat cu moartea si ca Sebastian îl va bate „cu tiganii” daca spune ceva despre el. Varianta a fost luata în considerare de anchetatori, care, dupa aproape jumatate de an, l-au identificat pe „Sebastian” într-un alt penitenciar din tara. Fata de el a fost disjunsa cauza, si urmeaza sa fie continuate cercetarile si fata de presupusul co-autor. Ce va rezulta din noua ancheta, veti citi tot în GAZETA.   

Catalin Manea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.