Pastorul Adrian Blaga şi Timotei, fiul său de doar 9 ani, au fost ucişi, săptămâna trecută, cu bestialitate. Trupurile neînsufleţite au fost găsite în localitatea Aciua, judeţul Satu-Mare. Anchetatorii încearcă să stabilească acum mobilul asasinatului, luând în calcul mai multe ipoteze, ţinând cont de modul în care cei doi bistriţeni, tată şi fiu, au fost ucişi, care seamănă mai mult cu o execuţie în stil mafiot.

Descoperire macabră pe un câmp de pe raza localităţii Aciua din judeţul Satu Mare a avut loc în seara zilei de 6 august. Un sătean a găsit o autoutilitară incendiată, iar în partea din spate a acesteia cadavrele a două persoane – un bărbat şi un copil – care prezentau urme de lovituri şi tăieturi. La scurt timp s-a descoperit că era vorba de pastorul bistriţean Adrian Blaga, în vârstă de 39 de ani, şi de fiul său, Timotei, de doar 9 anişori. Când autoutilitara a fost
incendiată, pastorul era încă în viaţă Adrian şi Timotei Blaga, tată şi fiu, au avut parte de o moarte violentă, unii comparând-o cu o execuţie în stil mafiot.
Potrivit criminaliştilor, ambii prezentau lovituri puternice la cap şi urme de tăieturi la nivelul gâtului. Mai mult decât atât, în încercarea de a-şi şterge urmele, ucigaşii au incendiat autoutilitara, însă, poate în dezavantajul lor, focul nu a afectat decât partea din faţă a maşinii.

În urma necropsiei s-a stabilit că în momentul în care autoutilitara a fost incendiată, Adrian Blaga era încă în viaţă. „A rezultat faptul că bărbatul de 39 ani prezenta plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionare de vase sanguine iar la examenul intern s-au constatat depuneri de funingină pe tractul respirator,limba şi mucoasa esofagului care s-au putut produce în timpul vieţii prin inhalare de fum. În ceea ce priveşte pe minorul de 9 ani s-a constatat şoc hemoragic ca urmare a unei plăgi tăiate profunde a gâtului cu leziuni de vase sanguine şi de asemenea fractura deschisă comunitivă cu dislocare a cutiei craniene cu dilacerare durocerebrală care s-a putut produce prin loviri active repetate cu un corp dur cu suprafaţa relativ mică de impact putând fi şi ea, cauza tanatogeneratoare”, arată IPJ Satu Mare într-un buletin de presă.
Dispărut de pe 5 august În acest moment, nimeni nu îşi poate explica ce căutau cei doi în acea zonă, întrucât nimeni din familie nu avea ştiinţă că intenţionau să meargă spre acea destinaţie. Deşi Adrian Blaga mai mergea uneori în judeţul Satu Mare, la Mădăraş, unde se antrena alături de luptătorii CS Satu Mare-Cetate Ardud, nu era cazul în ziua de 5 august, sau cel puţin aşa susţin unii apropiaţi. În acea zi, Adrian Blaga împreună cu fiul său au mers cu maşina la Unirea, unde au dus nişte copii la casa familială de acolo. Apoi trebuiau să se întâlnească cu nişte cunoscuţi, însă nu au mai ajuns. Respectivele cunoştinţe au început să se alerteze în momentul în care au încercat să vadă motivul pentru care Adrian Blaga întârzie la întâlnire şi cu atât mai mult cu cât, încercând să îl contacteze telefonic, acesta nu le-a răspuns. Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, respectivii cunoscuţi ai lui Blaga au luat legătura cu cei de la biserica unde Adrian Blaga era pastor, dar şi cu soţia acestuia. Femeia a încercat şi ea să ia legătura cu soţul ei pentru a vedea ce s-a întâmplat mai exact, însă nici ea nu a avut vreun răspuns. Ca urmare, a doua zi a anunţat a anunţat Poliţia din Bistriţa. Vestea morţii soţului şi fiului a căzut ca un trăsnet asupra femeii.

Cazul preluat de procurorii bucureşteni
După ce au fost descoperite cele două corpuri neînsufleţite, de către un sătean din Aciua, a fost imediat anunţată poliţia. Când anchetatorii sătmăreni şi-au dat seama de gravitatea cazului, a fost anunţată conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române care a decis trimiterea de urgenţă la faţa locului a unei echipe complexă formată din ofiţeri specialişti ai Serviciului Omoruri al Direcţiei de Investigaţii Criminale din I.G.P.R. şi expert criminalist din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. Totodată, potrivit informaţiilor Gazetei de Bistriţa, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului General, care vor
investiga câteva piste la Bistriţa.

Jaf sau răzbunare?
Una dintre ipotezele luate în calcul şi foarte mult vehiculate este aceea a unui jaf. În ziua în care Adrian Blaga a dispărut, se presupune că ar fi scos de la bancă o sumă importantă de bani, aproximativ 15.000 de lei, bani cu care ar fi trebuit să plătească salariile angajaţilor bisericii unde acesta era pastor asistent. Alţi apropiaţi ai familiei Blaga susţin că acesta ar fi avut o sumă mare de bani asupra lui în ziua dispariţiei fiindcă intenţiona să achiziţioneze în
Satu Mare o suprafaţă de teren pentru construcţia unei case de tip familial, după modelul celor ridicate în cartierul bistriţean Unirea. Potrivit informaţiilor, persoanele cu care trebuia să se întâlnească pastorul bistriţean sunt aceleaşi care au semnalat soţiei lui Adrian Blaga faptul că acesta nu a mai ajuns la destinaţie.
Anchetatorii iau în calcul şi ipoteza unei răzbunări în stil mafiot şi verifică piste posibile şi acest sens. Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, procurorii nu exclud posibilitatea ca Adrian Blaga să fi recurs la anumite împrumuturi de bani de la cămătari fără să aibă posibilitatea să le returneze la timp.
Până una alta, anchetatorii încearcă să stabilească mai întâi traseul parcurs de pastorul bistriţean de la reîntoarcerea sa din cartierul Unirea, prin intermediul înregistrărilor cu camerele de luat vederi existente pe raza municipiului. Se pare că există şi un martor care susţine că luni a văzut mergând pe câmp microbuzul şi o maşină albă, în care erau civili.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.