Crime în serie în Austria, într-o celebră staţiune de schi – cinci persoane au fost ucise, în urma unei decepţii în dragoste. Poliţia austriacă investighează moartea suspectă a cinci persoane în staţiunea de schi Kitzbuehel din regiunea Tirol, situată în vestul Austriei, a informat duminică poliţia regională, care a anunțat și reținerea suspectului principal. Presa locală, citând informaţiile oferite de poliţie, a comunicat că făptaşul era un bărbat de 25 de ani care a intrat în casa familiei fostei sale iubite şi a împuşcat cinci persoane – tânăra şi noul ei iubit, precum şi pe părinţii şi fratele ei. Ulterior, bărbatul a mers la poliţie şi a mărturisit crimele, relatează presa locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.