Sirianul SHAMALI J. OMAR JAMAL, stabilit de mai mulți ani în Cluj-Napoca, a fost condamnat definitiv pentru că și-a omorât mama și bunica.

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au hotărât ca el să facă închisoare pe viață.

”În baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 179 din 04 august 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj pe care o desfiin?ează numai cu privire la aplicarea pedepselor complementare ?i rejudecând în aceste limite, Înlătură dispoziţiile cu privire la aplicarea pedepsele complementare aplicate inculpatului ASOJ pe lângă pedeapsa principală şi cea rezultantă a detenţiunii pe viaţă. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedura penală cu referire la art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore (din data de 31.08.2022 ora 23,05 pînă în data de 01.09.2022 ora 23,05) şi arestul preventiv din data 01.09.2022 la zi. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, d-nul av. NGS, în cuantum de 942 de lei se avansează din FMJ. În baza art. 275 al. 3 din C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Frapant la acest caz este faptul că Omar Jamal fusese condamnat în luna mai a anului trecut, înainte de comiterea dublului asasinat, la un an de închisoare pentru lovire. Însă, justiția clujeană l-a lăsat în libertate, iar bărbatul a continuat să locuiască împreună cu mama și bunica lui, pe care le-a ucis într-un acces de furie.

El a rămas în libertate din cauza faptului că domiciliul lui era în Italia, iar autoritățile clujene au trimis toate comunicările din cadrul procesului acolo. Însă, poliția și procurorii știau de faptul că domiciliul din Italia nu era unul real.

Interlopul clujean Al Shamali Omar Jamal care un cazier bogat și este un cunoscut al cercurilor interlope. A mai avut condamnări pentru ultraj și bătăi, iar anul trecut, din cauza violenței, chiar mama lui a cerut un ordin de protecție pentru trei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.