Magistraţii Tribunalului Cluj au respins cererea de revizuire a lui Emanuel Bodrog, cunoscut sub numele de criminalul din lift, după ce un alt bărbat din Sălaj a declarat că el este autor al celebrului caz care a îngrozit Clujul în urmă cu 13 ani. Bodrog nu este la prima cerere de revizuire, însă şi celelalte au avut fost respinse. În acest caz controversat, la începutul acestui an, clujeanul Adrian Pop susţinea că el este autorul crimei şi că s-a autodenunţat din cauza remuşcărilor care l-au cuprins.

 

Magistraţii Tribunalului Cluj au decis să respingă cererea de revizuire făcută de Emanuel Bodrog, cunoscut drept criminalul din lift. ”În temeiul art. 462 al. 4 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 594/21.11.2002 a Tribunalului Cluj formulată de revizuentul BEF. În temeiul art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul revizuent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei. cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, arată soluţia magistraţilor. Potrivit acesteia, Bodrog mai are doar o singură cale de atac împotriva acestei decizii, la Curtea de Apel Cluj.

Bodrog spune că, pe parcursul cercetării penale, nu s-a făcut reconstituirea faptei şi nici teste ADN care, în opinia lui, i-ar fi demonstrat nevinovăţia. “Revizuentul a solicitat administrarea de noi probe, prin care doreşte să evidenţieze aceeaşi teză probatorie, şi anume că nu a comis fapta de omor deosebit de grav, ci doar că a sustras poşeta victimei, şi că altă persoană a aplicat lovituri acesteia. Petentul a susţinut totala sa lipsă de vinovăţie, că la momentul comiterii faptelor ar fi fost într-un local şi că, în imediata apropiere a locului comiterii faptelor, se mai afla acolo încă o persoană, iar organele de anchetă nu s-ar fi preocupat de găsirea acelei persoane. A mai invocat că unele procedee probatorii, cum ar fi reconstituirea, nu s-au efectuat în condiţiile legii. Alte cereri în probaţiune, cum ar fi audierea surorii sale, care să confirme că au vorbit în seara respectivă la telefon, plănuind să meargă în clubul respectiv, sau listingul convorbirilor telefonice în reţeaua fixă de telefonie Romtelecom, care de asemenea să ateste faptul că a vorbit la telefon cu sora sa, nu sunt concludente, deoarece nu înlătură, posibilitatea comiterii de către revizuent a faptelor pe care le contestă, în raport de propriile susţineri şi apărări. Condamnatul a solicitat efectuarea unui test ADN probă solicitată de altfel şi în faţa instanţei de apel cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei precum şi audierea unei martorei invocând de asemenea faptul că reconstituirea şi cercetarea la faţa locului s-au efectuat în lipsa unor martori asistenţi”, arată sentinţa Curţii de Apel Cluj prin care se conchide că efectuarea acestor probe nu ar aduce elemente noi în cercetarea încheiată.

De asemenea, procurorul a susţinut în cadrul şedinţei că Bodrog ar avea o înţelegere cu cel care susţine că ar fi adevăratul criminal..

 

Declaraţii controversate

În cadrul ultimului termen din cazul Crima din lift au fost audiaţi, Emanuel Bodrog, care stă în puşcărie de aproximativ 9 ani de zile, şi iubita lui Adrian Pop, bărbatul care s-a autodenunţat invocând mustrările de conştiinţă care l-ar fi cuprins în ultimul timp.

Fosta iubită a lui Pop a susţinut în faţa judecătoarei că în noaptea în care a avut loc crima cei doi s-au certat, iar el a plecat de acasă în toiul nopţii. Declaraţiile ei se coroborează cu autodenunţul lui Adrian Pop care susţine că a urmărit o femeie în lift pe a atacat-o pentru a o jefui. În cadrul atacului el spune că a lovit-o cu pumnii pe tânăra care a căzut pe jos şi apoi a fugit. Abia după câteva zile el a citit în presa locală că victima a murit în urma atacului.

În cadrul procesului a fost audiat şi Emanuel Bodrog, bărbatul care este încarcerat la Penitenciarul Gherla pentru această crimă. El spune că în noaptea respectivă a petrecut cu prietenii şi cu sora lui într-un bar din Cluj.

”Nu am participat, nu am pus pe nimeni, nu o cunosc pe victimă. Nu ştiu decât ce am văzut în dosar. Cu privire la autodenunţ, nu îl cunosc pe Pop sau pe doamnă.  În 26 februarie 2002, am fost reţinut de cetăţeni că le-aş fi spart maşină, m-au bătut, au chemat poliţia şi m-au dus la Secţia 2. Am fost audiat cu privire la furt, faptă pe care într-adevăr am comis-o. În aceeaşi zi, agenţii Zanc şi Mihăşan de la furturi auto Secţia 2 m-au dus la Secţia 1 la laboratorul de criminalistică. M-au amprentat şi pozat. Un domn înalt, Călin, a ieşit din birou cu acel portret robot, după care au început săƒspunăƒcă eu sunt persoană descrisムdin portret, deşi nu semăna deloc.  Când au văzut căƒnu cedez, m-au constrâns psihic şi fizic. Înjurat, cu cătuşe la spate şi atârnat în cuier. Stăteam pe vârfuri atârnat în cuier. Au venit colonelul Crişan, Pop Puşcaş Teodor, care era şeful IPJ, Vasile Apahidean, adjunct IPJ, Herdea Rus, şef investigaţii criminale. Au continuat presiuni: căƒsunt probe, căƒîs urme. În acea seară, datorită constrângerilor, am cedat şi am dat o declaraţie căƒrecunosc faptă de tâlhărie. Menţionez că nu am dat-o de bunăvoie şi mi s-a dictat. Nu era niciun avocat. Şi procuror Hossu era acolo. Herdea Rus şi Pop Puşcaş au chemat mascaţii şi m-au dus în arestul IPJ spre dimineaţă.  Cei de la DIAS mi-au oferit băuturi alcoolice. Am fost dus pe strada Craiova nr. 35 unde locuia Herdea. Mi-au dat de băut şi acolo. Starea mea era ameţită. Ne-am dus la birou la IPJ Cluj, la biroul lui Herdea şi mi s-a dat o declaraţie să semnez. Nu mai ştiu timpul că eram destul de ameţit. Dimineaţa, am fost scos cu grupa de intervenţie din arest şi ne-am urcat în maşina lui Herdea Rus de culoare vişinie cu numărul CJ -01- Rus. Tofan cu mine eram în spate, Herdea la volan. Grupa de intervenţie era în spate cu o maşină Mercedes. Am mers pentru reconstituire în Mărăşti. Herdea a rămas în maşină, iar Tofan s-a dat jos. Un băiat de la grupa de intervenţie a stat cu mine. Apoi m-au dus în bloc şi au zis: aratムunde ai atacat victima. Am zis că nu am atacat. Mi-au pus cătuşe la spate şi m-au constrâns. Un vecin a auzit căƒstrigam, dar Herdea a spus că e poliţia. Când au văzut că nu vreau să arăt, am fost dus la poliţie în birou la Herdea. Iar s-au făcut presiuni, cu Tofan şi cei şase de la grupa de intervenţie. La ora 9 dimineaţa am fost băgat în arest. A două zi m-au băgat în dubă şi m-au dus iar la locul faptei. Am trecut pe la tribunal, unde a venit şi Hossu. Mi-a cerut săƒarăt pas cu pas, dar am zis că nu arăt nimic. Doamna avocat a insistat că trebui săƒarăt. M-au dus în dubă şi mi-au dictat ce să fac. Am făcut apoi de frică. Mai era un domn cu o cameră care ba filma, ba nu filma”, a declarat Bodrog.

 

Bodrog acuză implicarea poliţiştilor

Bodrog susţine că procurorul, poliţistul din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul poliţiei şi şeful Poliţiei Municipale au sustras o serie de acte din cadrul urmăririi penale şi l-au obligat să ia asupra lui crima. “Condamnatul a formulat o plângere penală solicitând tragerea la răspundere penală a fostului procuror în cadrul Parchetului de pe lângă  Tribunalul Cluj, a fostului comisar şef de poliţie şi a fostului şef al Poliţiei Municipiului, pentru infracţiunile de arestare nelegală şi cercetare abuzivă, reţinerea sau sustragerea de înscrisuri şi fals intelectual, comise prin aceea că, în cursul urmăririi penale efectuată în dosarul penal nr. 143/P/2002 al Parchetului de pe lângă  Tribunalul Cluj, fostul magistrat, împreună cu poliţiştii, ar fi exercitat acte de constrângere asupra inculpatului pentru a recunoaşte infracţiunea comisă şi ar fi întocmit în fals unele acte de urmărire penală, sustrăgând, totodată, din dosarul penal unele mijloace de probă care ar fi dovedit că inculpatul nu ar fi comis acte de violenţă asupra victimei tanatogeneratoare şi că decesul acesteia s-ar fi produs prin actele şi faptele agresive ale altor persoane, indicate de făptuitor în cursul urmăririi penale şi a judecăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.