Crin Antonescu, unul dintre artizanii coaliției PSD-PNL a declarat că o candidatură la președinție a fostului șef al SRI Eduard Hellvig este „o ipoteză de luat în seamă”.
Crin Antonescu – ale cărui apariții în spațiul public sunt foarte rare – a făcut aceste declarații într-un interviu la Gândul, întrebat despre o eventuală candidatură a lui Eduard Hellvig la alegerile prezidenţiale.
„Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că e o ipoteză de luat în seamă. Nu știu, în primul rând el ce își dorește sau nu-și dorește”, a afirmat Crin Antonescu.
Fostul lider al PNL, dispărut brusc din politică în 2014, când a demisionat de la șefia PNL și a Senatului, iar USL s-a destrămat, a ținut să îl laude pe fostul șef al SRI, despre care a spus că are „o experiență excepțională”.
„Ştiu doar că e un om care a acumulat o experienţă excepţională. E un om ale cărui principii, mai mult sau mai puţin respectate, nu ştiu exact….(…) le cunosc. Sunt foarte în regulă. Şi e un om inteligent. Acum ce vrea să facă mai departe….? Şi mai ştiu că e tânăr (n.r. – 48 de ani). Ştii cât de tânăr? Dacă era judecător, îl scoteau la pensie”, a mai spus Antonescu la Gândul despre Eduard Hellvig, care i-a fost consilier personal.
„Pietrificarea în funcţie nu este bună”
Eduard Hellvig a anunţat în 3 iulie că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, spunând atunci că „pietrificarea în funcţie nu este bună”:
- „Este o cutumă greşită la noi ca cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi. Majoritatea celor care deţin puterea nu renunţă la ea când îşi îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu, personal, cred că este nevoie de un astfel de pas.
- Este, în primul rând, un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp.
- Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut”.
Eduard Hellvig a fost numit director al SRI în 2015. Hellvig este un apropiat al presedintelui Klaus Iohannis, alături de care a stat în campania prezidentială din 2014.
Hellvig a fost extrem de apropiat și de fostul președinte al PNL Crin Antonescu, fiindu-i chiar consilier personal, iar înainte a fost membru al PC. Hellvig a lucrat intr-o firmă a lui Dan Mihalache. Hellvig a fost europarlamentar din 2013, precedenta funcție fiind cea de ministru al Dezvoltării în Guvernul USL. El a demisionat însa la scurt timp dupa numirea în functie, după ce ANI a comunicat public ca liderul ar fi fost în conflict de interese.
Demisia Lui Eduard Hellvig a venit în contextul în care în 2024 în România vor avea loc alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Mandatul lui Eduard Hellving s-ar fi încheiat, potrivit cutumei, odată cu mandatul președintelui Klaus Iohannis.
Demisia lui Hellvig a creat diverse scenarii și zvonuri pe scena politică, potrivit cărora acesta ar dori să revină în politică: fie înapoi în PNL, fie că ar putea să înființeze o nouă formațiune politică.