Fostul judecător și profesor de drept Cristi Danileț a publicat o analiză detaliată a unei recente hotărâri a Curții Constituționale a României (CCR), în care susține că decizia este neconstituțională și creează un precedent periculos. Danileț avertizează că, în baza argumentelor utilizate împotriva senatoarei Diana Șoșoacă, oricărui cetățean român i se poate interzice candidatura la Președinția României.
Danileț a explicat, într-o postare publică, cum decizia CCR încalcă principiul echității procesului. CCR a analizat o contestație privind candidatura Dianei Șoșoacă fără a o notifica pe aceasta, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, consfințit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul Kovesi vs. România din 2020.
Printre alte nereguli sesizate, Danileț a subliniat că CCR a impus condiții pentru candidații la Președinție care nu sunt prevăzute în Constituție, precum obligația de a apăra democrația, deși aceasta nu este o cerință explicită pentru cetățeni. Mai mult, hotărârea CCR face referire la „notorietatea” unor declarații și fapte ale candidatei, fără a oferi detalii concrete sau probe specifice care să justifice blocarea candidaturii. Danileț atrage atenția asupra faptului că decizia CCR creează un precedent periculos, prin care oricărui candidat i se poate interzice participarea la alegeri în baza unor acțiuni sau declarații din trecut, fără a oferi dovezi clare sau a permite persoanei vizate să se apere.