Cristian Bușoi este omul al cărui post, cel de președinte al PNL București, este foarte vânat de liberali. Actual europarlamentar, cel care l-a contracandidat, fără succes, pe Ludovic Orban la șefia PNL, a prins doar locul 9 pe lista pentru alegerile pentru Parlamentul European, cu șanse foarte mici de a prinde un nou mandat.

Bușoi a anunțat că se retrage de la conducerea organizației București și l-a delegat pe prim-vicepreședintelui Alexandru Nazare pe perioada campaniei. De altfel, este foarte posibil ca în cazul în care nu va prinde cursa spre Bruxelles, Bușoi va fi mazilit de la șefia PNL București.

”Pentru că voi fi implicat și în campania electorală națională, nu doar în cea din București, am delegat prim-vicepreședintelui Alexandru Nazare prerogativele de președinte al PNL București pe perioada precampaniei și a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Este o decizie care demonstrează încredere atât în Alexandru Nazare, care este șeful de campanie al PNL Bucuresti, cât și în echipa de conducere a Organizației, în ceea ce am muncit până acum împreună și în rezultatele bune pe care le așteptăm cu toții.

Am încredere că uniți vom reuși să avem un scor pe măsura implicării și a profesionalismului fiecărui membru al Organizației PNL București.”, a anunțat Cristian Bușoi.

Lista candidaților eligibili, validați de PNL este următoarea:

1. Rareș Bogdan, jurnalist Realitatea TV,

2. Mircea Hava, primar Alba Iulia,

3. Siegfried Mureșan, europarlamentar,

4. Daniel Buda, europarlamentar,

5. Adina Vălean, europarlamentar,

6. Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL,

7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL,

8. Gheorghe Falcă, primar Arad,

9. Cristian Bușoi, europarlamentar,

10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar,

11. Vlad Nistor,

12. Mihai Țurcanu, europarlamentar,

13. Violeta Alexandru,

14. Ligia Ionescu Popescu,

15. Laura Dimitriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.