În județul Cluj, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut semnificativ în luna octombrie 2024. Doar 94 de autorizații au fost eliberate, o reducere cu 50% față de luna septembrie și cu 36 mai puține decât în octombrie 2023, conform unei analize realizate de Compariimobiliare.ro.
În primele 10 luni ale anului 2024, au fost emise 1.266 de autorizații, cu 71 mai puține decât în aceeași perioadă a anului precedent, scăderi fiind înregistrate atât în mediul urban (-32), cât și în mediul rural (-39).
În paralel, prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut, atingând o medie de 2.865 euro/mp în noiembrie 2024, cu 85 euro/mp mai mult decât luna anterioară și cu 365 euro/mp peste noiembrie 2023. Cele mai căutate zone sunt Florești, Mănăștur și Mărăști.
Prețul mediu la Cluj – 2.865 euro/mp
Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, în noiembrie 2024 a fost de 2.865 euro/mp, în creștere cu 85 euro/mp cu față de octombrie 2024 (2780 euro/mp) și este cu 365 de euro peste aceeași perioadă a anului trecut (2.500 euro/mp), conform statisticilor Compariimobiliare.ro. Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe se numără cartierele Florești – 1.699 €/mp, Mănăștur – 2.513 €/mp și Mărăști – 2.842 €/mp.
Analiștii financiari bancari din cadrul CFA România sunt însă mai sceptici: „Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 50% dintre participanți anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 32% anticipează o scădere a prețurilor. De asemenea 68% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 27% că sunt corect evaluate”, spun aceștia.
Piața rezidențială se află într-un echilibru delicat: deși cererea a rămas ridicată pe tot parcursul anului, ea rămâne extrem de sensibilă la climatul socio-politic.
„Orice semn de instabilitate, fie el economic, politic sau social, poate scoate la iveală vulnerabilitățile pieței, determinând intrarea în pasivitate a cumpărătorilor. Dacă vom avea stabilitate economică, ne așteptăm ca prețurile să continue să crească în 2025, deși nu sunt excluse corecții la unele segmente. În orice caz, pentru a putea fi sustenabilă, creșterea ar trebui să se rezume la o singură cifră”, a explicat și Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.