Elevii ar putea să înceapă şcoala abia pe 24 septembrie. Decizia se va lua, cel mai probabil mâine, în cadrul discuţiilor dintre ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi sindicaliştii din învăţământ. Motivul pentru care s-ar putea amâna începerea anului şcolar este reprezentat de obligaţia fiecărui minister de a reduce cheltuielile bugetare cu 0,3% din PIB. Aceste “economii” se pot face fie prin reducerea programului zilnic de la opt la şase ore, fie prin zece zile de concediu fără plată. Potrivit secretarului general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, varianta concediului fără plată ar fi soluţia optimă. “Ar fi cea mai bună soluţie. Decât să luăm zece zile de concediu fără plată în timpul anului şcolar, mai bine să amânăm începerea cursurilor. Măcar copiii să aibă ceva de câştigat din asta, iar materia ar fi mai uşor de recuperat decât dacă am întrerupe orele la mijlocul semestrului. Aşteptăm să vedem ce ne va spune ministrul Educaţiei şi vom discuta această idee cu restul colegilor. Oricum, nu ne poate obliga nimeni să muncim fără bani”, a declarat Ciosu pentru cotidianul Gândul. Cu toate acestea, ministrul Educaţiei nu este de acord cu amânarea noului an şcolar şi nu agreează nici ideea celor zece zile de concediu fără plată. Potrivit acesteia, există şi alte variante de a restrânge cheltuielile, dar până acum nu a fost prezentată nicio soluţie.
Silvia Boncuţiu