La mijlocul săptămânii trecute, constructorul lotului 2 din autostrada Sebeş-Turda, firma Euroconstruct Trading 98, a intrat în insolvenţă la cerere. Potrivit datelor financiare, firma ar avea de primit de pe urma lucrărilor executate şi neplătite peste 350 de milioane de lei. Compania este patronată de Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, oameni de afaceri care s-au bucurat de ”graţiile” fostului preşedinte Traian Băsescu.
La mijlocul acestei săptămâni, compania Euroconstruct Trading a intrat în insolvenţă la cerere. ”Scopul pentru care societatea a solicitat acest lucru este de a proteja locurile de muncă ale salariaţilor societăţii, precum şi de a putea derula în bune condiţii activitatea sa pe şantierele aflate în lucru la data introducerii cererii, până la finalizarea tuturor lucrărilor, conform angajamentelor asumate. Motivul pentru care societatea s-a văzut nevoită să apeleze la această prevedere legală în vigoare, îl reprezintă criza de lichiditate pe care societatea o traversează din semestrul II/2017 şi care a fost generată de neîncasarea la timp a sumelor datorate către societate din partea beneficiarilor lucrărilor pe care societatea le-a executat până în prezent”, arată compania, într-un comunicat al companiei.
Firma este asociată cu compania grecească Aktor în construcţia Lotului 2 al autostrăzii A10 Sebeş – Turda (24 km, stadiu 44%). Odată cu intrarea în insolvenţă sunt mari şanse de reziliere a contractului în cazul în care firma grecească nu îşi va putea asuma lucrarea.
Decontaminări călugăreşti
Euroconstruct şi SC Transilvania Construcţii s-au ocupat şi de decontaminarea unei porţiuni din Autostrada Transilvania, o afacere de 16 milioane de euro.
În urma licitaţiei, contractul a fost câştigat de o asociere de cinci firme: SC Euroconstruct Trading 98 SRL, SC Uni-Recycling SRL, SC Setcar SA, SC I&C Transilvania Construcţii SRL şi SC Minesa&ICPM SA. La acea dată, deşi au fost efectuate analize cu aparatura mobilă a uneia dintre firmele implicate, au fost trimise mostre, pentru contraprobă, şi la un laborator autorizat – Dr. Wessling România, din Târgu-Mureş – care la rândul său a remis rezultatele analizelor Ministerului Transporturilor şi beneficiarului, adică Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, nu s-a luat nici o măsură. Printre reprezentanţii firmelor care au câştigat această licitaţie se numără Constantin Călugăr, un afacerist turdean, dar care a fost nevoit să intre în asociere cu o cunoscută firmă din Bucureşti pentru că afacerile mari se fac doar cu asociaţi mari. Firma SC Euroconstruct este o “abonată” a lucrărilor de anvergură pentru construcţia şi reparaţia de drumuri, iar asociaţii firmei deţin şi localul Golden Blitz, unde o serie de personalităţi mai mult sau mai puţin politice aleg să-şi petreacă timpul liber. Preţul de 16 milioane de dolari pentru această lucrare a fost stabilit de SC I&C Invest, care aparţine omului de afaceri turdean Constantin Daniel Călugăr, persoana care controlează şi SC I&C Transilvania Autostrăzi, una dintre firmele care s-au asociat într-un consorţiu pentru a face această lucrare. Pentru că un contract de 16 milioane de euro este o afacere extrem de atractivă, Călugăr nu s-a putut “lipi” singur de acest business, ci a trebuit să se mulţumească doar cu o parte din sumă fiindcă această sumă i-a atras pe “peştii mari” care înoată în afacerile cu lucrări de drumuri.
Au tras şinele prin Cluj Napoca
Când Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice era condus de Alina Udrea, Euroconstruct Trading a primit contractul de reconstruire a liniei de tramvai din Cluj Napoca.
Emil Boc era Primul Ministrul al României şi unul dintre susţinătorii efervescenţi ai Elenei Udrea. În 2011, Cluj Napoca a primit o finanţare din fonduri europene pentru reconstrucţia liniei de tramvai. În urma unei licitaţii, consorţiul SWIETELSKY Baugesellschaft mbH – Astalrom – Euroconstruct – Transferoviar Grup a câştigat licitaţia cu o oferta de 104.022.863,41 de lei.
Firma este deţinută de Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, parteneri de afaceri şi amici cu Dorin Cocoş, fostul soţ al lui Udrea. Potrivit Grupului de Investigaţii Politice, în 2005, în primul an de guvernare al Alianţei DA, Euroconstruct Trading 98 SRL a primit de la Ministerul Transporturilor nouă contracte în valoare totală de peste 510 miliarde lei vechi (14 milioane euro).
Ariile de influenţă însă nu se sfârşesc aici. Dan Besciu este asociat cu Dorin Cocoş (soţul Elenei Udrea-Ministrul Turismului-n.red.) şi cu Ion Petre, ultimul, un intermediar al lui Alexandru Bittner, în firma “West Tour 98”. De asemenea, Besciu, Cocos şi Bittner au fost asociaţi la societatea “Casa de Pensii Private Concordia Română” şi la “Grupul Român de Investiţii” SA. Pe lângă contractele cu municipalitatea bucureşteană, de zeci de milioane de euro, după preluarea Ministerului Transporturilor de către reprezentanţii PD, “Euroconstruct” a devenit una dintre principalele beneficiare ale contractelor cu bani de la buget. Reabilitarea Autostrăzii Bucureşti-Piteşti, construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov, plus multiple contracte de deszăpezire sunt doar câteva exemple în acest sens. Tot cu batista pe ţambal, “Euroconstruct” a obţinut de la Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat drepturile asupra Hotelului Muntenia din Snagov.
Patronul Euroconstruct a trecut şi pe la DIICOT
În decembrie 2014, omul de afaceri Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading, a fost reţinut într-un dosar de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.
Potrivit DIICOT, în perioada 2011-2014, Dragoş Nedelcu, administrator de fapt al SC Nuts Consulting SRL, SC Pathway Adivisors SRL, SC C&D Best Design Concept SRL, şi Marin Baicu, administrator de fapt al SC Baicons Impex SRL, SC LGB Transark SRL şi SC Vio Top SRL, Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Peter Praher şi Josep Horneger, administratori la SC Swietelsky Baugesellschaft Mbh Linz Sucursala Bucureşti şi, respectiv, SC Swietelsky Construcţii Feroviare SRL, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop, obţinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani, provenite din fonduri publice angajate de companii aflate în portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Naţională de Căi Ferate şi CNADNR), pentru organizarea şi derularea unor achiziţii publice de lucrări de infrastructură feroviară şi rutieră.
„Modalitatea de săvârşire a faptelor constă în obţinerea de către membrii grupului infracţional organizat a unor contracte de infrastructură rutieră şi feroviară şi derularea lor în condiţii păgubitoare pentru companiile de stat achizitoare, prin angajarea unor cheltuieli nereale, aparent necesare derulării proiectelor, operaţiuni urmate de transferul unor mari sume de bani, în mod succesiv din conturile companiilor de stat, în conturile societăţilor controlate de inculpaţi, pentru ca în final, aceste sume să fie retrase în numerar sau folosite de inculpaţi în interes personal, pentru achiziţia unor imobile în centrul capitalei sau pentru plata unor vacanţe şi cumpărături de lux”, s-a arătat într-un comunicat de presă al DIICOT.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2011-2013, Alexandru Horpos, Traian Horpos şi Vlad Ionel Vameşu, asociaţi şi administratori ai SC Straco Group SRL, au dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unor facturi fiscale emise de SC Activ Invest Construct, administrată de Sandu Stancu, ce atestau operaţiuni nereale, aferente executării lucrărilor proiectului Apă Canal Ilfov, cu scopul de a deduce în mod nelegal TVA aferent şi de a reduce cuantumul impozitului pe profit şi dividende, datorate bugetului de stat.
În baza acestor documente justificative false s-a dispus transferul sumei totale de 14.443.879 lei în conturile SC Activ Invest Construct SRL, sumă care ulterior a fost transferată în conturile unor firme fantomă şi retrasă în numerar de către membrii grupului infracţional organizat, au mai precizat procurorii.
Guvernul PSD i-a băgat pe băieţii deştepţi ai lui Băsescu în insolvenţă
”Lipsa recepţiei finale a lucrărilor menţionate a condus la imposibilitatea deblocării garanţiilor reale (sume de bani în cash) depuse de către societate în conturi speciale de garanţie, deschise la bănci comerciale şi blocate la dispoziţia beneficiarilor lucrărilor, potrivit legii. Un singur exemplu este edificator în acest sens: Lucrările pentru reabilitarea linei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European ( Tronson 1: Frontiera – Curtici – Arad- km 614), proiect cu finanţare europeană, au fost finalizate de către asocierea al cărei lider este societatea încă din anul 2014 când lucrarea a fost predată integral beneficiarului, însă până în prezent procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor nu a fost semnat de către compania beneficiară, fapt care a generat blocarea în toată această perioadă a sumei de peste 60 milioane lei în conturile de garanţii deschise potrivit prevederilor legale”, adaugă oficialii Euro Construct Trading ’98.