Cabinetul propus de Lucian Croitoru a fost respins, ieri, de Parlament, cu 250 de împotrivă, 189 de voturi pentru şi un vot anulat. Pentru a fi investit, Cabinetul ar fi trebuit să primească 236 de voturi favorabile. „Nu am să-mi reproşez nimic, eu iau orice job în serios şi l-am dus până la capăt, făcându-mi datoria. Misiunea mea s-a încheiat, vom vedea care vor fi implicaţiile”, a spus Croitoru. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că majoritatea parlamentară formată din PSD, PNL, UDMR, PC şi grupul minorităţilor naţionale îi va solicita şefului statului încă o dată nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier. Totuşi, preşedintele Traian Băsescu declarase că în cazul în care guvernul Croitoru nu va fi învestit de Parlament,  va desemna un al doilea premier, de data aceasta politic, „din partidul cu cel mai mare număr de parlamentari”, respectiv PD-L. Sursele politice susţin că Vasile Blaga are cele mai mari şanse de a fi propus pentru funcţia de premier.
Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.