Totul a început cu o banală febră, despre care nimeni nu ar fi aflat nimic într-o Românie Precovid. Asemeni unui bulgăraș de zăpadă aruncat în joacă de pe un vârf de munte, grijile s-au propagat. Nu doar pentru cel în cauză, (diagnosticat cu o și mai banală infecție urinară), ci pentru un sistem întreg.

Nu doar că “Există viață și după Covid”, dar am aflat oarecum surprinși că există și patologii Non-Covid. Până la această surprinzătoare descoperire, mi-am pus brutal întrebarea ce facem dacă “pică” un om? “Să gândim pozitiv” ar spune unii, căci nimeni nu e de neînlocuit, deși s-a demonstrat că nu chiar multă lume se înghesuie să lucreze pe secția Covid.

Am realizat că de fapt nu “pică” doar un om, ci o echipă întreaga, și firesc am început testările (deși nu aveam îndoieli că o eventuală îmbolnăvire nu-și avea sursa la locul de munca, ci mai degrabă la supermarket sau ABC). În așteptarea rezultatelor, bătaia aripilor de fluture deja avea efecte. Am început să mă gândesc la ultimele zile de Sărbătoare, în care toți am respectat regulile, așa cum știm noi să o facem, adică un pic românește. M-am întrebat în cazul în care sunt pozitivă, cum voi continua Ancheta epidemiologică. Mi s-a strâns inima gândindu-mă la “strângerea” de mână pe care am făcut-o, în timp ce chiar conștientizam că nu ar trebui, la oul ciocnit fără mască, la copii ipotetic expuși, la bunicii cu comorbidități aflați doar la un pas distanță într-o curte însorită. Așa am realizat că ne-am învățat că-i aproape normal să fim la limita normalului.

Toți încălcăm pe alocuri un pic regulile, un pic trecem pe galben, un pic depășim viteza, un pic plecăm mai repede sau întârziem doar un pic la job, un pic bem la volan, un pic depășim linia continuă, un pic accesăm rețelele de socializare în timpul programului, un pic ajutăm peste rând un prieten, un pic ne găsim o cunoștință ce ne ajută și lista ar putea continua. Faceți un exercițiu de imaginație și doar un pic treceți în revistă multiplele picuri care au devenit NORMALE. În ultimii zeci de ani, nu știu nici o angajare la stat “fără pile”, indiferent despre ce post vorbim, așa explicându-se multiplele încrengături de rudenie, veritabili arbori genealogici, crescuți în diversele instituții de stat.

Întotdeauna s-a găsit o variantă legală a Micilor nereguli, iar divorțul formal al avocaților de judecători este doar un exemplu banal al arhanghelilor dreptății pământești. Ne-am obișnuit să gândim nu la cât de potrivit sunt, ci doar la cum ajung acolo, cum reușesc să accesez un sistem previzibil. Ne-am învățat cu o normalitate anormală. Și asta e vina tuturor, nu doar a Sistemului. Căci întrebarea firească e “CINE E SISTEMUL?”

Îmi amintesc de lecția de viață a fiului meu, învățată la vârstă fragedă, când a scrie prostioare pe hârtie era dovadă de emancipare. Descoperita, abominabila fapta, evident trebuia pedepsită. Aici a intervenit sistemul, și din cei patru mini infractori, unul a făcut scandal, doi s-au mutat și singurul pedepsit cu nota scăzută la purtare a rămas el. Răspunsul direcțiunii școlii a fost însă surprinzător: “fiul dumneavoastră a avut inabilitatea de a-și recunoaște vina”, și deci asumarea responsabilității trebuie pedepsită. Anii au trecut și postarea filmulețelor pe net era mult mai gravă decât “fapta în sine” redată. Se investiga “vinovatul postării”, fără succes. Reluând procesul educațional, mi-am asigurat copilul că îl susținem, și că vom demonstra cine-i vinovat, angajând personal calificat. Răspunsul a fost simplu “Las-o așa”, și postarea buclucașă  a dispărut. Altfel spus și-a învățat precoce lecția, sper că nu și profund.

Și de aici putem continua în orice direcție, iar lecțiile de viață zilnice ne-au desensibilizat pe toți. Am început să gândim altfel, în alți parametrii și chiar nu știu cum am putea redefini normalitatea, o Românie normală, dar altfel decât cea a președintelui șase case, a celor ce au bătut cu pumnul în masă “Fără corupți” dar profitau de contracte generoase cu statul sau aveau “firme SRI sub acoperire”, firește încă legale. “Metamorfoza” lui Kafka, “Metamorfozele unui cuvânt” a lui Marquez sau poate doar o metamorfoză  simplă a normalității ce a încetat demult să mai fie normală. Cert este că atât în familie, în grupuri, în societate sau mai complex, ca nație “doar”  ne-au fost pervertite principiile, educația, cultura, modul de gândire, lăsându-ne suspendați undeva între normalitatea  românească, cea a bunului simț, și cea creștinească pe care ne-o revendicăm mândrii cu toții, fără să ne asumăm însă niciunul nici o vină. “SISTEMUL” e de vină!

Hristos a înviat pentru toată lumea, dar nu ne-a luminat încă pe toți!

Milena Man

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here