Nu știu cum ar trebui să încep această mini cronică de război, nici dacă ar trebui să o fac, dar pentru că ne uităm în același loc și vedem lucruri diferite, simt nevoia să vă împărtășesc nu cum se vede, ci mai ales cum se simte, cum trăim războiul ce va să înceapă.
Dacă la începutul pandemiei în China, ne uitam relaxați la o poveste de departe, parcă dintr-o altă lume, restricțiile ne-au aruncat brusc într-o realitate neprietenoasă. Tot universul nostru s-a schimbat. Și chiar cred că lumea nu va mai fi la fel. Asemeni zborurilor cu avionul, unora le e frică, altora nu, unii sunt îngroziți de idee și aleg în locul stresului drumuri obositoare cu mașină, alții își liniștesc angoasele crescându-și alcoholemia, alții adorm înainte de decolare.
Așa trăim și în spitale valul îmbolnăvirilor ce vor veni. Angoasați de prezența celor dragi de acasă, sau de propria îmbolnăvire (moarte), unii reacționează exagerat, iar alții sunt mult prea relaxați față de pericolul real aflat deja lângă noi. Toleranța fiecăruia a scăzut, și fiecare simte nevoia să fie ascultat, ideea lui aplicată, nevoia lui înțeleasă.
Deja are întâietate doar siguranța personală, iar tensiunea ne electrizează pe toți. Și în mod firesc, cel ce nu-și face treaba bine, chiar trebuie îndepărtat, căci doar pentru că o “tantie” nu crede că trebuie curățate și scaunele, nu putem risca îmbolnăvirea tuturor. Și nu e liniștitoare nici ordonanța, prin care suntem informați că suntem obligați “să murim la datorie”, sau frumos spus, cei infectați vor trata mai departe. Și ne uităm cu toții îngroziți la știrile cu telefoane mobile ce răsună sinistru din saci. Nu sunt de undeva de departe, nici dintr-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, ci doar imagini sau vești dintr-un oraș, ce nici nu mai contează dacă are sau nu un nume.
Ce cred despre demisiile în bloc? E greu de spus, dacă au fost trimiși să lupte cu mâinile goale. Și chiar mai cred că nu putem toți să ne luăm concedii, așa cum cred că nu trebuie să ai stofă de erou, să-ți faci datoria. Răspunsul dat cel mai des, era la o întrebare ce nici nu trebuia să-mi fie pusă. De ce m-am oferit? Pentru că cineva trebuia să o facă. Răspunsul meu nici nu a convins pe nimeni.
Le pot răspunde însă celor care nu au înțeles, că nici nu trebuie, și le mulțumesc celor care nu mi-au pus întrebări, pentru că știu de ce. Și le mai mulțumesc tuturor celor din echipa mea, că au venit lângă mine (pentru mine, sau pentru a fugi de alții), care au înțeles că fiecare poate mai mult decât știe sau crede, celor care au ales să facă parte din “echipa fantastică”.
Le mulțumesc tuturor pacienților care s-au gândit la noi și ne-au trimis mesaje de încurajare, tuturor celor care au făcut un pic pentru protecția noastră, tuturor celor care știau că nu pot fi în linia întâi, dar care au ridicat un deget, în loc să ridice din umeri, pentru care micile noastre bătălii nu sunt doar personal asumate, celor care au înțeles că acest război se poate duce doar cu Oameni. Oameni care vor și nu oameni care sunt obligați.
Le mulțumesc prietenilor care au crezut în mine, și celor ce chiar s-au îngrijorat. Dacă în urmă cu mulți ani vorbeam despre “Palatul de Cleștar”, pe coridoarele căruia umblam mai mulți, dar în universuri diferite, fără să ne intersectăm, acum umblăm pe un câmp minat, e drept puțini, luptând nu doar cu Micul Mare Virus, ci și cu micimea din noi, pe care avem sau nu puterea de a o recunoaște.
Milena Man
Felicitari Dna doctor MILENA MAN pt PROFESIONALISM, ATITUDINE și CURAJ!!! Ce ne-am face dacă AȚI URMA EXEMPLUL DEZERTORILOR și ar DEMISIONA TOȚI MEDICII ȘI CADRELE MEDICALE ??? Toți doctorii si cadrele medicale sunteti afectați de lipsuri dar…unii aleg SA LUPTE ALȚII DEZERTEAZĂ! PĂCAT CA NU DEMISIONEAZĂ PE VECI POLITICIENII, care au dus la subfinanțare, provocand aceste probleme !!! Păcat ca sunt votate ATÂTEA PENSII SPECIALE… DAR oare noi, cei care plătim LUNAR, TIMP DE O VIAȚA, asigurări de sănătate și taxe cu care sunt școlarizate cadrele dezertoare ( e doar o singura exemplificare) cui sa cerem socoteala pt aceste dezertări ȘI LIPSURI??? Pentru ce a cotizat omul muncitor și cinstit, fără a avea dreptul sa pună vreo condiție platind atâtea taxe și impozite lunare, anuale ??? In schimb, ce primește poporul cinstit,cotizant…MEREU sI in situații critice, ca cea de acum: LIPSURI, PLECĂRI IN LANȚ IN DOMENIUL MEDICAL ȘI EXPLICAȚII FĂRĂ CREDIBILITATE, CĂUTÂNDU-SE JUSTIFICĂRI, ALE POLITICIENILOR.
MII DE MULȚUMIRI PT DĂRUIREA DVS Dna dr MAN MILENA ȘI TUTUROR COLEGILOR!!! SPERAM SA ADUCETI INSPIRAȚIE ȘI SA DEVENIȚI UN EXEMPLU!
Sunteti cea mai minunată echipă de oameni și medici la datorie! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
Felicitări! Sunteti cea mai minunată echipă de oameni și medici la datorie! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
Foarte emotionant si in acelasi timp foarte adevarat! Va multumim ca existati si va multumim ca adunati in jurul dvs. o echipa de oameni minunati si frumosi care cu siguranta va si reprezinta!
Ce pot să vă spun, greu îmi găsesc cuvintele, e foarte greu când ai fost membru unei mari familii timp de mai multe decenii… E ceva ce te leagă de acel colectiv cu lanțuri invizibile… Mă gândesc la voi, treceți prin fata ochilor mei cu amintirile păstrate despre fiecare… De un lucru sunt sigură, nimic nu o să mai fie cum a fost….important e să depășim aceste vremuri critice… nu va fi ușor, să aveți grijă unii de alții și să fiți convinși că sunteți cu toții iubiți si respectați de cei care v-au cunoscut cu adevărat! M. T. Angela
Nici nu m-aș fi așteptat ca TU să fii altundeva sau altcumva decât cum te știu de o viață! Dedicată și omenoasă de-alungul întregii vieți, ceea ce pentru mine este mai mult decât un erou de moment…sunt tare mândră de tine!
Iti doresc sanatate si bucurii la capatul drumului spinos generat de Covit 19. Suntem mandri de toate realizarile tale si tenacitatea ta in fata fiecarui pacient!