Dr. Milena Man

Războiul continuă, tacit în tranșee. Nu mai prea conta de ce, de când, cum sau cu cine. Eram doar niște omuleți mici, rutinați în lupta cu COVIDUL. Lumea și-a reamintit de noi doar când aproape fiecare a avut un prieten, o rudă, un coleg, un caz bolnav de COVID, care surprinzător pentru unii, chiar exista. Ne-a trecut glontele pe lângă ureche și nouă, când unul din noi a fost contact COVID pozitiv, firește nu pe secție. Dar nici asta nu merită consemnat. Era doar rutina. Nici măcar morții nu-i mai numărăm, înmormântările sau cununiile ratate, nici excluderea din echipa de tenis, nici lunile sau zilele “COVID”. Și speranța că nu va mai dura mult, se pierduse și ea.

Dar azi, după atâtea zile de tăcere, v-aș povesti poate doar despre o simplă cană de cafea. Într-o dimineață, nici mai bună, nici mai rea ca altele, am primit un cadou aparte. În ultima tură a Victoriei, înainte de plecarea în Franța, a vrut să știu și să știm ce a însemnat COVIDUL pentru ea. Și pe o simplă cană de cafea, a personalizat smerit un desen schițat la vederea camioanelor cu răpușii fără nume din Italia. Imaginea “îngenuncheată” a umanității cum scria Cosmina, trecută prin filtrul inimii fiecăruia. Și cumva, emoția ei m-a electrocutat, și m-a făcut să fiu iar mândra de ei, m-a făcut să realizez că nu doar vocea mea trebuie auzită, ci și vocea ei, a lor, a tuturor celor cărora chiar le pasă, deși sunt epuizați, stresați, blamați, nedreptățiți sau uitați. Și cana ei de cafea “it’s going to be all good” m-a smerit și mi-a arătat că nu doar lupta cu COVIDUL continuă, sau cu cei cărora nu le pasă, ci și lupta cu noi înșine.

M-a trezit din rutină, în ziua în care a murit pe terapie unchiul unuia dintre noi. Și dincolo de statistica buna a secției ATI COVID, decesul unui pacient, nu chiar bătrân și nu chiar gras,  fără comorbidități, mi-a reamintit că suntem doar oameni, și nu trebuie decât să rămânem sau să redevenim Oameni, iar matematica prin care lucrurile trebuiau sa meargă bine, nu a funcționat, ca și în “Decalogul” lui Kieslowski. Oameni în acel sens simplu al umanității, să încercăm să promovam noi față de noi, cea mai bună variantă a noastră, iar dacă chiar avem curajul să privim în oglindă, să avem curajul să ne vedem, să avem curajul să recunoaștem, iar dacă e cazul, să învățăm să ne iubim. Alex, îmi pare rău cu nu am putut înclina balanța, că unchiul tău e o cifră, și nu un succes!

Man Milena Adina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here