Deja epoca COVID e pe sfârșite. Și asta nu pentru că nu mai există risc de îmbolnăvire, nu pentru că a trecut pandemia, nu pentru că nu avem transmisie comunitară, ci doar pentru că emoția primelor săptămâni a trecut, iar știrile și morții Covid nu mai pot ține primele pagini ale ziarelor. Nu mor destul de mulți ca să mai conteze.
Deja morții de alte boli încep să prindă glas și nu doar ei, grijile zilei de mâine într-o economie nefuncțională încep să se facă auzite. Pentru că ceilalți bolnavi și au pierdut răbdarea și frica de Covid e depășită de răul de zi cu zi al trăirilor, de agravarea patologiilor curente. Și deja devine greu de înțeles de ce avem atâtea spitale goale, în care nimeni nu lucrează, sau o fac foarte puțin, de ce acasă pacienții își așteaptă liniștiți sau frustați rândul la moarte. Și nu vorbim doar de pacienții cu cancer, la care lunile de așteptare nu sunt decât un AMR dramatic, în care dreptul la tratament este doar unul ipotetic, iar tic-tacul îi asurzește și îi împiedică să se bucure de ce a mai rămas, cu demnitate. Demnitatea morții se pierde în lipsa demnității unei societăți îmbolnăvite. Poate incurabil. Criza COVID ar fi trebuit să ne trezească, dar cu tristețe constat ca n-a făcut o. Nu am schimbat nimic. Creșterea salariilor personalului medical înainte de pandemie nu a schimbat nimic, cei ce lucrau pe bani puțini au continuat să lucreze și pe bani mulți, iar cei ce nu au făcut-o pe bani puțini, nu o fac nici pe bani mulți.
Da, s-a oprit exodul medicilor tineri. Cine a muncit în epoca precovid, lucrează si acum, cine nu, se protejează și acum, oriunde s-ar afla. 13 doctori și 11 pacienți, și un sistem ce nu te lasă să lucrezi sau o direcțiune ce interpretează personal diversele legi sau recomandări doar pentru vor să demonstreze că pot să ia decizii. Nu înțeleg lupta pentru un spor de 2500 lei impozabil când lucrezi 2 zile pe săptămână, sau ai două săptămâni lucrate și două libere sau nu intri deloc la pacienți COVID! Dar despre cei plătiți fără de pacienți? Nu vorbim de doctori fara de arginti. Nici despre arginti fara de doctori? Chiar nu cred ca i firesc ca luni de zile sa nu se poata face gastroscopii, bronhoscopii, sa nu se poata opera decat urgente vitale, nu i firesc ca anatomopatologia ce nu prididea cu raspunsuri, sa nu aiba intrebari. Cand o testare covid in ziua unu , cu distantare corespunzatoare ar fi putut sa ne lase mai aproape de normalitate. Pe ce criterii vom fi facut programarile primelor zile de dupa? Si Da, chiar cred, ca toti pacientii au dreptul la viata, si nu vorbesc doar de ceilalti pacienti. Chiar si de cei cu Covid.
Caci nu i de neglijat pacienta din terapie , negativata de saptamani care e tot in terapie covid (e drept izolata), nici alti pacienti covid negativati ce au nevoie inca de spitalizare si ingrijiri noncovid. Si asta e greu de explicat. E greu de dat solutii, cand sunt evidente. Acum avem alte angoase. Si nimeni nu a vorbit de personalul din Suceava unde atmosfera era sinistra si presiunea era enorma, nici de pamparsii purtati de doctori sau personal cand intrau in tura, pentru ca nimeni nu a facut niste circuite corespunzatoare si singura zona safe era o banca in curtea spitalului. Cei marunti si meschini au continuat sa fie marunti si meschini, preocupati doar de lucruri marunte. Si acum chiar am putut deosebi oamenii de Oameni. Lume multa Oameni putini nu mai e doar o vorba de duh. Am sustinut ca lumea nu va mai fi la fel, ca ne vom fi schimbat la un astfel de moment de cumpana. Cu tristate, chiar vad ca nu. Vom fi continuat sa ne traim nefericirile, ce se vor fi accentuat. Vocatia nefericirii, alimentata nu de lipsa bucuriilor noastre, ci de succesul celorlalti. Si uneori , chiar nu putem sa gandim, sa vedem ansamblul, caci vom fi continuat sa analizam microscopic evenimentele macroscopice. Si doar asa, vom trai personal dramatic nealiniatul favorabil al astrelor.
Si nu ne vom fi oprit o clipa sa realizam ca drama noastra individuala e doar un mod neadaptat de a vedea lucrurile. Si intr o zi pe care o consideram proasta si ravasitoare, un prieten m a obligat oarecum la analiza. Ce anume din toate nefericirile te impacteaza cel mai tare? Si demontand puzzulul unei tragedii poti constata ca unele lucruri chiar nu au greutatea pe care le o dam. Nu vorbesc acum de un eventual diagnostic incurabil, (desi si acela poate fi un punct de unde am putea incepe sa traim cu adevarat). Cum bogat nu e cel ce are mult , ci cel ce se multumeste cu putin, cum este cu cel fericit? Toate nefericirile sunt la fel. Fericirea poate fi diferita. Pentru unii cate un palat, pentru altii o masina noua, un telefon, o bicicleta, sau doar bani pentru autobuz. Sunt si unii pentru care o masa calda, sau o pereche de pantofi vechi, pentru altii poate doar picioare pentru a alerga desculti. Deci fericirea tine doar de trairile fiecaruia, in functie de ce are sau ce isi doresc cu adevarat de la Pestisorul de aur. Pentru cei mai multi, poate a sosit timpul sa invatam sa gasim fericirea int-un banal rasarit de soare, intr o cafea tihnita cu prietenii, intr o clipa de banalitate caci fara exagerare, am fi putut fi simplu doar morti.
Milena Man
Rugăm schimbați poza