Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a sanctionat compania Astra
Asigurări cu amendă în valoare de 10.000 de lei si interzicerea temporară a activităţii
de oferire, negociere ori încheiere a poliţei de asigurare suplimentară de sănătate Astra
Medica Bonus până la data îndeplinirii măsurilor prevăzute în Decizia Consiliului CSA.
În urma controlului initiat de CSA, la sfârsitul săptămânii trecute, la compania Astra
Asigurări, care a vizat verificarea produsului de asigurare de sănătate Medica Bonus,
au fost constatate următoarele aspecte, care contravin prevederilor legislatiei în vigoare
(Ordinul CSA Nr. 23/2009):

• Informaţiile cuprinse în poliţă nu sunt redactate într-o formă clară, accesibilă şi
exactă, astfel încât asiguraţii, potenţialii asiguraţi, contractanţii sau potenţialii
contractanţi ai asigurării să fie informaţi în mod corect, asupra tuturor condiţiilor
contractului de asigurare. Nu sunt definiţi şi explicaţi toţi termenii şi expresiile
tehnice/medicale/juridice din cuprinsul contractului;
• Verificarea prin sondaj a politelor Astra Medica Bonus emise, până în prezent,
a arătat că asigurătorul nu a pus la dispoziţia asiguraţilor, potenţialilor asiguraţi,
contractanţilor sau potenţialilor contractanţi ai asigurării informaţiile pe care
asigurătorii trebuie să le furnizeze, pe hârtie ori pe alt suport durabil, prin intermediul
unui document distinct sau a mai multor documente, într-o modalitate care să
confirme că aceştia au luat cunoştinţă despre conţinutul acestor documente.

CSA a solicitat companiei Astra Asigurări remedierea tuturor acestor aspecte.
Activitatea de oferire, negociere ori încheiere a poliței Astra Medica Bonus va putea fi
reluată după ce CSA va verifica îndeplinirea măsurilor dispuse în cazul Astra Asigurări și va emite o decizie motivată în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.