Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat protocolul încheiat în anul 2014 între CSM şi SRI, prin Centrul Naţional Cyberint (CNC). Documentul are obiective de asigurare a securităţii cibernetice a Consiliului.

Documentul a fost semnat pe 18 decembrie 2014, fiind avizat de Adrian Bordea, fost preşedinte al CSM, şi George Maior, fost director al SRI.

Protocolul prevede asigurarea securităţii cibernetice a CSM. Astfel, potrivit actului, transmite către Cyberint informaţii despre posibile atacuri informatice sau incidente de securitate deosebite, „pune la dispoziţia Cyberint, pentru a fi utilizate în cadrul unui honeypot dezvoltat de CNC conectat la reţeaua CSM, adrese IP relevante specifice dferitelor categorii de locaţii geografice ce fac parte din clasele de adrese IP alocat instituţiei”, iar Cyberint transmite către CSM informaţii actualizate privind vulerabilităţile sistemelor informatice şi de comunicaţii, buletine informatice, rapoarte periodice cu privire la starea de securitate a reţelei informatice şi informaţii cu privire la ameninţările cibernetice constatate.

Conectarea între cele două părţi se face prin linii de comunicare dedicate, protejate prin criptare, mai prevede protocolul.

Potrivit acordului de colaborarea, CSM se obligă, printre altele, să nu blocheze sau să filtreze transmiterea către CNC a informaţiilor relevante stabilite de comun acord pentru detectarea, prevenirea şi contracarearea atacurilor cibernetice, să nu altereze informaţii transmise către CNC ,să pună la dispoziţia CNC datele şi informaţiile disponibile în cadrul reţelelor proprii, necesare derulării unor investigaţii în spaţiul cibernetic.

Printre obligaţiile Centrului Naţional Cyberint se află evaluarea securitaţii informatice şi informarea cu privire la ameninţările cibernetice, suport pentru procedurile de intervenţii, spirjin în situaţii de criză de atacuri cibernetice,asigurarea confidenţialitatea structurii reţelelor, asigurarea respectării legii privind colectarea datelor transmise de CSM, precum şi legalitatea în cadrul acţiunilor solicitate de Consiliu.

Între Consiliul Superior al Magistaturii (CSM) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) a mai fost încheiat un protocol în anul 2012, acesta fiind secret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.