Cu bocancii prin caviar
Potrivit unui sondaj CURS, Lia Roberts a cucerit deja 11% din opţiunile electoratului român, şi asta fără să facă aproape nimic. Televiziunile o prezintă precum circurile ambulante de odinioară pe femeia cu barbă şi urechi de elefant, săptămînalele îi găsesc în trecut amanţi gropari celebri (Gelu Voican Voiculescu) sau ocupaţii pentru care nici acum nu avem o lege, spre disperarea fetelor de pe centură, iar ea săraca vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte. Cu oricine, despre orice şi oriunde. Dacă doamna Roberts a săltat în halul ăsta în sondaje (mai ceva decît gigacaloria pe vremea Guvernului Năstase!) ce o să se întîmple cînd o să pună la bătaie şi cele 14 milioane de dolari destinate adevăratei campanii electorale? Gazetarii sunt cu toţii de acord: „Gluma se îngroaşă!”. Avînd în vedere politica românească şi sexul candidatei pentru fotoliul de la Cotroceni, aş zice altfel: „Gluma se adînceşte!”. Numai să nu putem şi aplauda în… gluma asta.
Călătorii străini prin ţinuturile româneşti ne-au descris încă din secolul al XVII-lea ca pe nişte indivizi simpatici, cu femei frumoase, e drept, cam nespălate, însă îngrozitor de leneşi. Evident, componenta tricoloră a sîngelui nostru s-a răzvrătit întotdeauna naintea unor asemenea caracterizări. Cu spume la gură ne-am lăudat mereu, dacă tot n-o făcea nimeni, cu calităţile noastre extraordinare, care puteau face din rahat bici şi din bici fluier pentru a doini doine de jale. Degeaba. Urcaţi-vă la o oră de vîrf într-un tramvai şi o să simţiţi cîte mamzele îmbrăcate în blană sintetică şi-au dat cu spray peste transpiraţia veche de o săptămînă, sau cruciţi-vă că, zilele trecute, în Braşov (ardeleni de-ai noştri, adică) la o ofertă de 3.000 de locuri de muncă s-a prezentat un singur individ. Nu ştiu de ce am certitudinea că şi ăsta era beat tun şi, întrebat fiind ce doreşte, a răspuns: „Încă o sută de vodkă, şi m-am dus. Tre’ să merg să-mi ridic alocaţia de şomaj. Trăiască Guvernu’, jos capitalismu’!”.
Ţara asta importă grîu ca să nu moară de foame, iar pe ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, îl doare de boaşele taurilor comunali. Pare chiar mai preocupat de înzăstrările taurilor decît de propriile dotări. Printr-un ordin semnat la sfîrşitul anului trecut, s-a stabilit o normă pentru taur: o vacă pe zi sau cel puţin zece ore de relaxare între două monte. Cam cu asta se ocupă ministerul agriculturii în timp ce, cu nonşalanţă, se umblă la rezerva de cereale şi se scumpeşte pîinea. După păţania de la vînătoarea de Crăciun, se zvoneşte că ordinul care-i protejează pe tauri va fi completat cu o interdicţie categorică: taurii nu vor avea voie să participe la nici o vînătoare organizată de Guvern (vor participa doar boii, că sunt destui), iar în cazul în care vreo vacă devine prea insistentă în cele zele ore de relaxare, îngrijitorii vor pune muzică piesa marelui Guţă: „Ia-mă, fată, mai uşor/ că doar nu sunt vibrator!”.
Te întrebi uneori cum naiba se face că agenţii mari de publicitate, cu oameni care-şi ştiu meseria şi lucrează pe bani grei (a nu se confunda cu leul greu!) lansează pe piaţă cîte un slogan de tot rahatul. O reclamă la „Ziarul financiar” sună cam aşa: „Ban LA BAn trage”. Ori e aci un mesaj subliminal, ori textul a fost gîndit de un tip mai stătut care tocmai dăduse cu ochii de o revistă deochiată.
