Un obicei al unei comunităţi rome din Bulgaria este subiectul unui documentar Deutsche Welle. Este vorba de Târgul de Mirese care se ţine la sfârşitul verii în parcarea mănăstirii Bachkovo, din Munţii Rodopi.

„Ar fi frumos să pot ieşi ca alte fete, dar în obiceiurile Kalaidzhi nu permit asta“, spune Maria, una dintre personajele reportajului făcut de jurnaliştii de la Deutsche Welle în Bulgaria, la Târgul de Mirese din Bulgaria. Ea are 21 de ani şi, pentru ea, târgul este singurul loc unde poate întâlni băieţi. Părinţii nu-i permit să aibă întâlniri de teamă că-şi va pierde virginitatea şi niciun bărbat din comunitate nu o va mai lua de nevastă. Kalaidzhi este o comunitate romă din Bulgaria, cu reguli extrem de stricte. Nu permite niciunui tânăr, băiat sau fată, să se căsătorească cu cineva din afara comunităţii. „Părinţii decid cum îşi trăieşte Maria viaţa. Mai târziu, cel ce ia aceste decizii este soţul ei“, arată reporterii DW. Maria spune că fetele Kalaidzhi vor să fie moderne, dar nu pot. Dacă ar merge la discotecă fără permisiunea părinţilor şi s-ar întoarce acasă la 2 sau 3 noaptea ar avea reale probleme. Ar fi, probabil, alungată de casă. În materialul DW, unchiul şi mătuşa ei vin să o ia şi să-şi cumpere o ţinută pentru târg. Iar apoi merg împreună cu vărul ei, un adolescent de 17 ani, la târg.  Despre comunitatea Kalaidzhi, unchiul Mariei spune că este răspândită de-a lungul Bulgariei. Sunt circa 8.000 de reprezentanţi. Tinerii folosesc smartphone-uri, iar fetele se pot îmbrăca cum doresc, însă lucrurile se schimbă când vine vorba de căsătorie. Jurnaliştii mai arată că părinţii băiatului trebuie să dea părinţilor fetei o sumă de bani pentru ea. Suma începe de la 1.000 de euro şi poate ajunge la circa 10.000 de euro, în funcţie de frumuseţea şi reputaţia domnişoarei. Despre târg nu se ştie cum s-a născut. Cert e că unii zic că ar avea o vechime de circa 100 de ani. Gancho Iliev are un ONG la Stara Zagora, „Muncă fără frontiere“, prin care desfăşoară diverse programe ca să-şi ajute semenii. Este rom, dar nu din comunitatea Kalaidzhi. „E esenţial ca fetele Kalaidzhi să se mărite virgine şi asta are consecinţe“, susţine Iliev. Se referă la studiile sociologice pe care le-a derulat şi care arată că aceste căsătorii doar în interiorul comunităţii Kalaidzhi duc la diverse boli genetice, epilepsie, distrofie musculară. Însă, pentru comunitatea Kalaidzhi tradiţie este cea care are ultimul cuvânt.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.