Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat un contract cu Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania pentru pregătirea unui concurs de soluţii pentru reamenajarea Cetăţuii. Deşi atât tema, cât şi regulamentul de concurs au fost întocmite, la sfârşitul lunii ianuarie 2018 se va îndeplini un an de când nu se face nimic în această privinţă.
Aflată într-o zonă privilegiată a oraşului şi cunoscută în special datorită vederilor oferite asupra oraşului, clujenilor, dar şi miilor de turişti ce vin să viziteze oraşul, Cetăţuia nu a beneficiat de foarte multă atenţie din partea autorităţilor, în ceea ce priveşte investiţiile pentru reabilitarea acesteia. Singurele măsuri concrete luate în acest sens, au fost făcute acum cinci ani şi au constat doar în modernizarea scărilor de pe aleea principală.
De-a lungul timpului primarul Emil Boc a negociat cu proprietarii terenurilor şi clădirilor de pe Cetăţuie şi a reuşit să achiziţioneze câteva dintre acestea. Una dintre achiziţii a fost un teren de 10.000 de metri pătraţi ce a aparţinut societăţii Unita Turism Holding, pentru care Primăria municipiului Cluj-Napoca a plătit 100.000 de euro.
Odată cumpărat terenul, s-a readus în discuţie o idee lansată încă din 2012, de către primarul interimar Radu Moisin, şi anume amenajarea unui teatru de vară, dar ea nu a putut fi pusă în practică din cauza unui credit ipotecar contractat cu ceva vreme de Unita Turism Holding.
Pentru realizarea acestui obiectiv, municipalitatea a mai achiziţionat şi o clădire monument istoric, Pavilion G, în valoare de 20.000 de euro.
O altă idee pentru Cetăţuie a fost amenajarea unei Telegondole, despre care s-a discutat încă din campania electorală din 2000 a fostului primar Gheorghe Funar. Şi în cadrul proiectului de bugetare participativă iniţiat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, cetăţenii au propus acest proiect prin intermediul căruia s-ar putea face legătura între două zone de agrement, printr-o instalaţie simplificată, cu câteva cabine de transport. Conectarea celor doua zone de agrement importante, cu punerea în valoare a promenadei de pe Cetăţuie, ar asigura automat şi un acces facil, pe dealul Cetăţuii, în special pentru persoane în vârsta, mame cu cărucior, persoane cu dizabilităţi şi locuitori ai cartierului Gruia.
Concursul de soluţii pentru amenajarea Cetăţuii
Pe data de 31 ianuarie 2017, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre privind organizarea unui concurs de soluţii pentru „Amenajare Cetăţuie Cluj-Napoca”.
În proiectul de hotărâre este motivat faptul că „prin preluarea de către Primărie a terenului care face obiectul acestui concurs, se trasează primii paşi pentru integrarea Cetăţuii în rândul spaţiilor publice principale din oraş. Dorinţa promotorului concursului este ca acest spaţiu să devină unul destinat evenimentelor în aer liber, dar şi un spaţiu public de o foarte bună calitate, cu un puternic caracter identitar, reprezentativ pentru întregul oraş”.
Premiul I constă în contractul de proiectare pentru PUZ, PUD, SF, PT, documentaţie pentru certificat de urbanism, studiu geotehnic, întocmirea documentaţiilor necesare pentru obţinere avize şi obţinerea avizelor, DDE, DTAC, caiete de sarcini. Pentru toate acestea se alocă aproximativ 81.000 euro.
Câştigătorul premiului II va primi aproximativ 4.400 euro (20.000 lei), iar pentru premiul III se alocă aproximativ 2.200 euro (10.000 lei).
Concursul va fi organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor Filiala Transilvania, iar de evaluarea candidaturilor se va ocupa un juriu format din arhitect-şef al municipiului, Ligia Subţirică şi arhitecţii Adriana Matei, Ioana Agachi, Virgil Pop, Sorin Scripcariu şi Adrian Iancu.
Planuri măreţe în paşi de melc. Explicaţia: prea multe proiecte
Deşi contractul dintre municipalitate şi Ordinul Arhitecţilor pentru pregătirea concursului de soluţii a fost semnat, tema şi regulamentul întocmite, acesta nu a fost lansat până acum. Oviudiu Câmpean, cel care este responsabil cu derularea concursului, a explicat de ce nu s-a dat start-ul la această procedură timp de un an de zile.
„Concursul nu a început încă. Am semnat un contract cu Ordinul Arhitecţilor pentru pregătirea concursului de soluţii, iar procedura a constat în pregătirea temei şi a regulamentului.
Avem şi Parcul Feroviarilor şi strada Mihail Kogălniceanu, iar acestea se vor lansa pe rând, deoarece nu este oportun să se lanseze mai multe concursuri deodată, deoarece trebuie să avem o participare cât mai mare din partea arhitecţilor din ţară şi din străinătate. Au existat discuţii cu privire la un teatru de vară şi s-a trecut şi în tema de concurs această chestiune, dar în ceea ce priveşte modul de amenajare va fi a atitudinea juriului care va alege soluţia câştigătoare. Am avut şi concursul de soluţii pentru Someş, am avut şi Turnul pompierilor şi aşa cum vă spuneam trebuie să le etapizăm”, a declarat Câmpean.
Cetăţuia
Cetăţuia (în maghiară Fellegvár) este o fortificaţie construită în perioada Habsburgică în vârful dealului cu acelaşi nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia. Cetăţuia a fost clădită între anii 1715 şi 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn şi era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pământ. Porţile de acces dinspre vest şi sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est şi nord. Deasupra porţilor şi în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spaţii administrative, o garnizoană şi un depozit de armament.
Fortificaţia a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori şi ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluţiei de la 1848. Aici a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluţiei. Din vechea cetăţuie a mai rămas puţin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Paraşutiştilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă.
Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălţată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comunişti în anii 50. Crucea iniţială a fost ridicată în memoria celor întemniţaţi aici.