CHIAR ÎN ZIUA ÎN CARE A OMORÎT DOI OAMENI, NEAGA GAVRIL S-A AUTODENUNŢAT LA P.N.A.

În 22 iunie 2004, Neaga Gavril este implicat într-un grav accident de circulaţie. În aceeaşi zi, el depune la Poliţie un autodenunţ în care îl incriminează pe actualul lider sindical de la schela de foraj Marghita, sucursala Suplacul de Barcău a SNP Petrom, Kovasc Ioan, pentru presupuse fapte petrecute în anii 2000-2001, autodenunţ în urma căruia acestuia i se deschide un dosar de cercetare penală. Sub motivaţia că ar încerca zădărnicirea anchetei prin influenţarea martorilor, Kovacs Ioan este arestat, după aproape trei luni (în 17 septembrie), de Serviciul Teritorial Oradea al PNA. La sfîrşitul săptămînii trecute, o instanţă a Curţii de Apel Oradea respinge recursul declarat de Kovacs Ioan împotriva măsurii de arestare preventivă, precum şi cererea de eliberare pe cauţiune. Luni, 27 septembrie, peste 250 de sindicalişti de la schelă au participat la un miting de protest în Marghita în semn de solidaritate cu Kovacs Ioan.

Neaga a omorît doi oameni

Neaga Gavril, cu domiciliul în localitatea Drighiu, comuna Hălmaşd, judeţul Sălaj, este administrator şi asociat unic la o firmă de construcţii, SC Adelcons SRL. Cînd a început circul juridic pe care-l prezentăm în continuare, Neaga se afla deja de luni bune în vizorul poliţiei Sălaj, fiind cercetat pentru evaziune fiscală, înşelăciune, delapidare, fals intelectual şi uz de fals. Se-nţelege că, în atari condiţii, omul ar face orice pentru a-şi salva pielea. Şi, de parcă atîtea probleme cu legea nu i-ar fi fost de ajuns, ziua de 22 iunie 2004 o poate însemna cu negru în calendar.
Pentru că, în acea zi, pe la amiază, deşi drumul era uscat, fără curbe periculoase şi neaglomerat, în apropiere de Şimleu-Silvaniei, între comunele Pericei şi Vîrşolţ, a avut loc un grav accident de circulaţie care s-a soldat cu doi morţi. Un Opel Zafira, condus de Neaga Gavril a izbit frontal un Wolkswagen Passat la volanul căruia se afla un orădean, Laczay Fracisc. Nici unul dintre şoferi nu consumase alcool. Atît orădeanul, cît şi soacra acestuia au murit în urma accidentului. Neaga s-a ales şi el cu leziuni interne care au necesitat o scurtă spitalizare.
Soţia lui Laczay Francis ne-a mărturisit că: „În maşină se aflau mama şi soţul meu. Mergeau spe Zalău, cînd din sens opus a intrat în ei o altă maşină. Soţul meu, în vîrstă de 58 de ani, a murit pe loc. Avea coloana vertebrală ruptă în zona cervicală. Mama a fost dusă la Cluj şi operată de splină. La scurt timp a decedat şi ea.Avea 76 de ani”.

Cum mori de bătrîneţe într-un accident de circulaţie

Poliţia din Şimleu-Silvaniei, care anchetează cazul, n-a stabilit nici acum cine se face vinovat de producerea accidentului. Cînd doamna Laczay s-a interesat de mersul anchetei, i s-a spus că poliţistul care a fost la faţa locului este în concediu, aşa că cercetările stagnează. Nouă, comisarul Pădurean ne-a declarat că „Dosarul se află în cercetare penală, dar încă nu s-a stabilit din ce cauză s-a produs accidentul. S-a făcut expertiza tehnică auto iar cercetările la faţa locului au fost făcute cu rigurozitate maximă. Nega Gavril a fost internat în spital cu leziuni interne în zona toracelui. De cînd a fost externat, este acasă, imobilizat la pat. De fapt, nici pînă acum n-am primit n-am primit actul medico-legal de la Cluj, care să stabilească exact cauza morţii celei de-a doua victime (soacra lui Laczay Fracisc). Mă refer la traumele suferite în timpul accidentului şi la cele suferite după accident”. Probabil că poliţia bănuieşte că bătrîna ar fi putut muri în urma transportului cu maşina salvării pînă la Cluj, cînd i-ar fi putut apărea alte leziuni, mai grave decît cele cu care s-a ales în urma impactului dintre cele două maşini, sau, de ce nu, chiar de… bătrîneţe. Ceea ce l-ar disculpa, evident, pe Neaga Gavril. Întrebat de ce, totuşi, cercetările în acest caz durează atît de mult, acelaşi comisar Pădurean de la Poliţia din Şimleu-Silvaniei ne-a mărturisit, glumeţ resemnat că „n-a trecut aşa mult de la accident. Ehe, am văzut eu destule la viaţa mea!”

Bolnav pentru Poliţie, sănătos pentru PNA

Cum spuneam, accidentul în care a fost implicat Neaga Gavril a avut loc în 22 iunie 2004. Data contează foarte mult, pentru că, pînă la această oră, Poliţia Şimleu susţine că nu a putut lua o declaraţie de la Neaga despre împrejurările în care s-a produs accidentul deoarece acesta a fost internat în aceeaşi zi în spital, iar cînd a fost căutat atît la spital, cît şi la domiciliu, Neaga a refuzat să dea vreo declaraţie decît în prezenţa propriului avocat. Explicaţia comisarului Pădurean e de-a drepatul halucinantă: „De atunci, avocatul a fost foarte ocupat şi nu am reuşit să discutăm”.
Cu toatea astea, în aceeaşi zi, 22 iunie 2004, Neaga Gavril se autodenunţă. În Referatul cu propunere de declinare a competenţei, semnat de cms Crişan Ioan, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, nr. 270/P din 22 iunie 2004 se specifică foarte clar: „Astăzi data de mai sus (deci, 22.06.2004) numitul Neaga Gavril s-a prezentat la organul de poliţie unde a depus un autodenunţ.” E vorba de autodenunţul în care e incrimitar liderul sindical Kovacs Ioan şi care a dus pînă la urmă la arestarea acestuia din urmă.
Nu trebuie să fii foarte deştept pentru a-ţi da seama că, undeva, la un anumit nivel, a avut loc un troc: voi mă scoateţi curat din accidentul de circulaţie, eu vi-l „dau pe tavă” pe Kovacs Ioan. Nu discutăm, deocamdată, cine avea interesul, prin intermediul PNA, de a scăpa de liderul sindical din Marghita. Altfel e de neexplicat cum, în aceeaşi zi, Neaga e „rănit şi internat” pentru poliţia circulaţie, încît nu se poate nici măcar sta de vorbă cu el, dar sănătos şi pus pe autodenunţuri pentru srviciul de investigare a fraudelor.
Dîndu-şi seama că s-ar putea face legătura între accident şi autodenunţ, Serviciul Teritorial Oradea al PNA, deşi în referatul emis de poliţia Sălaj data de 22 apare foarte clar (vezi facsimil), încearcă acum să susţină că autodenunţul ar fi avut loc cu exact o săptămînă mai devreme, adică în 15 iunie. Situaţie care are, din nou, hazul ei amar: Neaga Gavril e născut taman la 15 iunie. Adică omul s-a autodenunţat chiar de ziua lui. Neaga a băut o bere cu prietenii, a mîncat o felie de tort şi, ce şi-a zis: Hai să merg eu pînă la poliţie, să-mi fac cadou un autodenunţ!

Procuror specializat în autodenunţuri

La PNA Oradea, cazul a ajuns pe mîna procurorului Chirculescu, specializat se pare, în ultima vreme, în autodenunţuri şi propuneri de arestare pentru încercări de influenţare a martorilor.
Autodenunţul priveşte fapte care s-au petrecut în 2000-2001, cînd Kovacs Ioan nu era încă lider sindical, ci doar un simplu şef de cantină. De ce e acuzat, de fapt, Kovacs Ioan de PNA?
Mai întîi, de trafic de influenţă asupra directorului Sucursalei Suplacul de Barcău, Lendeski Gavril, în vederea încredinţării unor lucrări fără licitaţie firmei patronate de Neaga Gavril. E greu de înţeles de ce i se pune în cîrcă acest lui lui Kovacs, cîtă vreme în autodenunţ Neaga specifică foarte clar că ar fi dat suma de 150 de milioane, în mai multe tranşe, lui Lendeski prin intermediul şefului postului de poliţie din Balc, Chebeleu Gheorghe.
Apoi, de semnarea unor recepţii supraevaluate ori pentru lucrări care nu au fost executate la schelă, diferenţa, de aproximativ 150 de milioane, regăsindu-se în materialele cu care Kovacs Ioan şi-a ridicat casa. Acuza se referă la perioada în care a avut loc refacerea cantinei, a crescătoriei de porci şi a grupului de sacrificare porcine, lucrări al căror deviz a fost crescut „artificial” la intervenţiile actualului şef de sindicat, pe atunci, repetăm, simplu administrator al cantinei. Au fost audiaţi, ca martori, de către PNA, pentru acest punct, un medic de la Poliţia Sanitar-Veterinară Marghita, Joseph Olah, precum şi proiectantul lucrărilor, Rajna Koppanyi Zoltan, din acelaşi oraş. Dacă medicul care a dat avizul sanitar-veterinar de funţionare după terminarea lucrărilor a refuzat să dea vreo declaraţie, susţinînd că tot ce a avut de spus a spus la PNA (se pare că al a fost cel care, încă înainte de începerea lucrărilor, a specificat care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească atît cantina, cît şi grupul de sacrificare pentru a primi avizul), Rajna Koppanyi Zoltan ne-a declarat limpede: „Personal, nu am avut nici o legătură cu Kovasc Ioan. Am primit o comandă de la Petrom pentru proiectul cantinei şi a grupului de sacrificare porcine. Am avut legătură doar cu serviciul de investiţii al firmei. Am început cu renovarea clădirii vechi, pentru a putea fi conservată. Lucrări exterioare s-au făcut abia în cel de-al doilea an al contractului, din lipsă de fonduri.” Pe de altă parte, nu doar un simplu şef de cantină (care nu avea cum să semneze el actele de recepţie), dar nici măcar directorul Lendeski nu putea aproba singur asemenea lucrări, sumele mari făcînd necesară aprobarea centralei Petrom.
A treia, şi ultima acuză, se referă la faptul că Kovacs Ioan ar fi pretins, în două rînduri, cîte 2.000 de dolari pentru a-i da unui revizor contabil din Centrala SNP Petrom Bucureşti pentru ca respectivul să avizeze ordinele de compensare pentru ridicarea de produse petroliere în contrapartidă cu lucrările efectuate. Ne-a fost imposibil să luăm legătura cu revizorul Ion Vărgatu. Centralista de la SNP Petrom ştia că e angajatul lor. Din biroul în care ni se făcea legătura ni s-a spus că e pensionat încă din anul 2002. Greu de înţeles, oricum, şi această mişcare. Tocmai Petromul era interesat ca, în lipsă de lichidităţi, să compenseze lucrările cu produse petroliere, şi nu Neaga care-şi îngreuna astfel circuitul financiar. Şi atunci de ce Neaga să dea mită pentru a-şi băga, singur, beţe în roate?

Arestarea

PNA Oradea s-a hotărît să-l aresteze pe Kovacs în momentul în care un martor a revenit asupra delaraţiei iniţiale, susţinînd că ştie de o singură împrejurare în care Kovacs ia dat lui Neaga în contul lucrărilor pentru ridicarea casei o sumă de peste 10 milioane de lei. Trebuie precizat că între Kovacs şi Neaga există un contract de construcţie locativă. Un contract civil cu penalităţi, evident, de natură civilă. Martorul despre care e vorba făcea referire doar la contractul civil şi nu avea de ce să fie implicat într-un proces peneal, mărturia lui neavînd nici o legătură cu faptele incriminate în autodenunţ. Considerîndu-se, printr-o extrapolare făţişă, că încearcă obstrucţionarea anchetei, PNA Oradea îl arestează în data de 17 septembrie pe Kovasc Ioan.
Şi cu respingerea eliberării pe cauţiune e o poveste întreagă. Vinerea trecută, un complet de judecată de la Curtea de Apel Oradea admite în principiu cererea de eliberare pe cauţiune a lui Kovacs şi stabileşte o cauţine în valoare de 200 de milioane lei. Cauţinea e plătită la ora 2. În şedinţa care are loc în aceeaşi după-amiază (în urma atrei ore de deliberări) cererea de eliberare pe cauţiune este considerată de data aceasta ca inadmisibilă, deoarece e vorba de zădărnicirea administrării probelor prin influenţarea unui martor. A doua zi dimineaţa se judecă recursul, şi rapid, se menţine respingerea cererii. De menţionat că dintre cei trei judecători care au judecat recursul, doi făcuseră parte şi din completul iniţial. Adică ei au judecat recursul la o hotărîre pe care o daseră tot ei. Cam straniu, nu?

Miron Beteg
Carmen Brehoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.