Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus reținerea unui bărbat din județul Timiș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
S-a reținut faptul că, în aprilie 2023, inculpatul a inițiat și întreținut, în proximitatea râului ce străbate comuna Băuțar, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate din trei sere (ce însumează o suprafață 1.300 de metri pătrați) un număr de 120 plante specia canabis, în diferite stadii de dezvolare, cu înălţimea de aproximativ 4 metri, la tulpină, totalizând cantitatea de 1.640 kilograme masă verde.
De asemenea, în încăperile locuinţei au fost identificate și ridicate aproximativ 90 de cutii şi pungi din material plastic transparent, în care era ambalată cantitatea de 121,3 kilograme masă vegetală uscată (muguri canabis).
În cursul acestei zilei , a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Citește și: Pădurarul din Băișoara reținut pentru fals informatic abia scăpase de un alt dosar penal
Dacă politruci cu doctoratul luat inainte de bac recompeseaza analfabeti cu medii de 1, macar o” cultură ” reală să existe în Romania.