Într-o ediție trecută, Gazeta de Cluj a prezentat radiografia firmelor din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare ce fac parte din Asociația Română de Combaterea Vectorilor în Igiena Publică (ARCVIP). De-a lungul timpului, aceste firme și-au unit puterile pentru a elimina firmele mici sau concurența de pe piață. Astăzi vă prezentăm un astfel de caz ce a avut loc odată cu licitația pentru dezinsecţie, dezinfecție şi deratizare organizată în Timișoara.

Povestea începe în anul 2014 când Primăria Timișoara anunța că lansează o licitație în vederea delegării gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Pe lângă firma Romprest (membru ARCVIP), deținută la acea vreme de Florian Walter, urma să intre în cursa pentru licitație și firma Deraton  (membru ARCVIP), însă alături de firma Coral Impex cu o participațiune de 5%. Culmea, Deraton SRL, firma de casă ce se ocupa de dezinsecția în municipiu a întârziat cu depunerea ofertei și astfel a fost descalificată.

Cu toate că, teoretic, Romprest Service a pus mâna pe contract, societatea lui Walter a fost eliminată de comisia de evaluare din cadrul Primăriei, după ce s-a stabilit că Romprest nu a îndeplinit toate condițiile de calificare impuse prin caietul de sarcini. Astfel că, municipalitatea a anulat licitația și a dispus reluarea sa, fapt ce i-a făcut pe reprezentanții Romprest să depună contestație. Conflictul dintre Primăria Timișoara și Romprest a ajuns în instanță, iar Deraton SRL s-a implicat în proces ca intervenient. A urmat un proces care a durat patru ani și în care Primăria Municipiului Timișoara a avut câștig de cauză.

Surse ne-au confirmat faptul că Deraton SRL a întârziat intenționat cu depunerea ofertei pentru ca firma Coral Impex să fie eliminată din schemă. Mai mult, imediat după această situație Walter s-a arătat interesat la acea dată de a cumpăra firma Coral, folosindu-se de tertipuri și afirmând că a bătut palma cu firma Deraton de trei luni, ceea ca confirmă că Romprest alături de Deraton au vrut la acea dată ca firma Coral Impex să iasă din schemă. Intențiile lui Walter erau de a înlătura de pe piață o firmă foarte puternică în acest domeniu, cum este Coral Impex, pentru a putea presta liniștit la nivel național servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare

Coral Impex, în vizorul DNA după o ședință din cadrul ARCVIP

În luna septembrie 2014 a avut loc o ședință cu membrii ARCVIP în care principalul scop a fost înlăturarea Coral Impex de pe piață. Surse ne-au declarat că s-a pus la cale construirea unui dosar penal împotriva firmei din Ploiești. Unul dintre membrii ARCVIP a confirmat ipoteza potrivit căreia s-a discutat în interiorul asociației acest aspect. În acest plan malefic au fost implicați jurnaliști (sau așa-ziși jurnaliști cu epoleți) și inclusiv avocați. Au urmat o serie de intimidări, manipulări făcute împotriva firmei Coral Impex, pionii principali fiind așa-ziși jurnaliști care prin diferite tertipuri au pus presiune pe procurorii DNA pentru a verifica Coral Impex, însă despre aceste detalii vom vorbi într-o altă ediție. Vom aminti doar că planul a reușit parțial pentru că în 2015 aveau loc descinderi DNA la mai multe primării din Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureș și Prahova pentru verificarea contractelor cu firma Coral Impex din Ploiești privind activități de deratizate, dezinsecție și dezinfecție. Procurorii au suspectat că toate aceste contracte dintre Coral Impex și aceste administrații locale s-au încheiat prin mituirea unor funcționari, viceprimari sau chiar primari. O perioadă, DNA a blocat toate punctele de lucru ale Coral Impex, însă cu toate astea, spuneam că planul a reușit doar parțial pentru că după controlul DNA, firma Coral Impex a participat în continuare la licitații pe care le-a și câștigat. Mai mult, contractele încheiate cu Coral s-au dovedit a fi în regulă, în urma verificărilor DNA, a Curții de Conturi și a organelor fiscale, ceea ce rezultă că aceste plângeri penale au fost calomnioase și eronate.

Fiul fostului șef SRI, acționar la Romprest

Romprest, Compania Romprest Service SA se ocupă pe lângă servicii de salubritate și de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Această societate este parteneră în Romprest alături de firme controlate de controversații Florian Walter (n.r. decedat în mai 2019) și Dragoș Dobrescu, membru al celebrului Grup de la Monaco – o comunitate informală de oameni de afaceri și politicieni cuplați la contracte publice, indiferent de culoarea guvernării.

Familia lui Virgil Măgureanu are legături directe cu Romprest Service,respectiv Marian Măgureanu, fiul fostului director de la SRI a apărut din august 2016, ca reprezentant al offshore-ului Firstcom LLC 9înregistrat în Statele Unite) care este acționar în Romprest Service.

Potrivit Registrului Comerțului, Romprest Service îi are ca și acționari pe Detaco Ltd din Canada, Europrest Invest, Premium Management Team, Compania Națională Aeroporturi București și Firstcom LLC din Kentucky.

Firma Deraton SRL cu sediul în Timișoara este condusă de Corneliu Leonard Roman. De-a lungul vremii, societatea a încheiat numeroase contracte pentru prestări servicii cu autoritățile publice locale, atât în județul Timiș cât și în cele învecinate.

De numele firmei se leagă și o altă poveste neplăcută, datând din 2013, când opt copii s-au intoxicat după ce au înotat în bazinul de înot din Piața Dacia, din Timișoara. Reprezentanți firmei au fost acuzați că ar fi făcut dezinsecție în zonă folosind substanțe cu o concentrație de clor mai mare decât cea permisă.

Situația Romprest, încurcată între dosare penale

Inițial, un dosar pornit de DIICOT Ploiești s-a lăsat cu fuga din țară a lui Florian Walter și emiterea unui mandat de arestare în lipsă. Walter a fost extrădat în martie 2016, în cătușe, din Emiratele Arabe Unite. O lună mai târziu, agenția Mediafax anunța că DNA a început urmărirea penală împotriva inspectorilor ANAF care au stabilit prejudiciul de milioane de euro în dosarul Romprest de la DIICOT Ploiești.

Mai exact, procurorii DNA aveau suspiciunea că inspectorii trimiși în control la Romprest și firmele partenere au umflat prejudiciul tocmai pentru a justifica un dosar penal și arestarea lui Walter și a apropiaților săi.

Inițial, DIICOT Ploiești îl acuza pe Walter de evaziune fiscală și spălare de bani de milioane de euro, însă procurorii DNA au dispuso expertiză peste raportul de control ANAF, pentru a se lămuri cât de corect a fost stabilit prejudiciul.

În luna mai 2015, DIICOT Ploiești înainta spre judecată un dosar în care mai multe persoane, coordonate de Florian Walter, erau inculpate pentru tranzacțiile desfășurate de Compania Romprest Service SA cu 3 societăți comerciale.

„Există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2014 s-a constituit un grup infracţional organizat, format din 23 de persoane şi coordonat de către suspectul W.F., care a desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor. În scopul reducerii masei de profit şi a TVA de plată, suspectul W.F. a iniţiat şi a coordonat aceste circuite financiare, pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societăţii Compania Romprest Service SA Bucureşti a achiziţiilor, de la diverse societăţi comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi. După înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturilor aferente achiziţiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, iniţial, în conturile societăţilor-fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăţi comerciale de tip «fantomă», fiind retrase în numerar şi preluate de către suspectul W.F., în vederea utilizării în scopuri proprii. S-a constatat că retragerea fondurilor era efectuată de către ceilalţi membri ai grupului, în scopul restituirii lor în numerar, către iniţiatorul acestui circuit fictiv, respectiv suspectului W.F.“, după cum scrie în comunicatul DIICOT.

ARCVIP, un ONG condus de un membru FDGR

Asociația Română de Combaterea Vectorilor în Igiena Publică (ARCVIP) este un ONG  ce se descrie a fi ”cea mai puternică asociație de profil din România reunind toate categoriile din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare și a principalilor furnizori de produse biocide și echipamente”. Președintele ONG-ul este condus de Klaus Fabritius, membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și unul dintre inițiatorii campaniei USR ”Fără penali în funcții publice”.  Din asociația ARCVIP fac parte mai multe firme din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, respectiv Allchim Co SRL, Deraton SRL, DD CHIM SRL, ROMPREST și 3D România SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.